Vecin cu veșnicia

„Un biet nemuritor la zidul morții” (cum cuvânta poetul Adrian Păunescu) este și Turnul Dogarilor.

Prima fortificație de piatră a Bistriței a fost ridicată pe Burich, pe dealul ce se înalță deasupra actualului cartier de case sugestiv denumit Subcetate. Ulterior, în anul 1463, Matei Corvin a încuviințat demolarea acesteia și edificarea unui zid de apărare, de aproape o mie de metri lungime și cam tot atâta pe lățime, cu rolul de a proteja orașul împotriva invaziilor. Măreața construcție, realizată în mare parte din piatra coborâtă cu carele de la vechea cetate și finalizată în anul 1485, era prevăzută cu treisprezece turnuri de apărare – fiecare fiind administrat de câte o breaslă-, un bastion încăpător și patru porți de intrare încastrate în zidul având înălțimea de zece metri și grosimea de doi, lângă care era săpat și un șant adânc de apărare, umplut cu apă. Timp de aproape patru secole a dăinuit această fortificație (asediată în câteva rânduri și necucerită niciodată), fiind demantelată abia în anul 1863, în urma dispozițiilor imperiale austriece.

Așa cum dintr-o familie cu mai mulți copii nu întotdeauna cel mai bun la suflet pleacă ultimul de pe pământ, tot așa a rămas, la întâmplare, în picioare, spre aducerea-aminte a vremurilor de altădată, și Turnul Dogarilor. Nu era cel mai impunător dintre turnurile vechii cetăți, ca format și dimensiune, și nici cel mai impresionant, ca stil de arhitectură, dar după legile nescrise și neștiute ale lumii a fost singurul sortit să supraviețuiască. De ce și cum și-a câștigat dreptul la nemurire e dificil de descifrat.

Idol și ideal, pe deopotrivă, mi se pare nemurirea pentru om!

Doar prin credință în nemurire își află omul rostul pe pământ. ” – Feodor Dostoievski

Fără nemurire și mântuire, libertatea omului e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanța lui ideea de nemurire și mântuire, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...” – Petre Țuțea

Nu există bunăvoință și caritate dacă nu există credința în nemurire. ” – Feodor Dostoievski

Acum, mai la bătrânețe, pot să spun că fără Domnul și fără nemurire, nu există adevăr.” – Petre Țuțea

Vreau să trăiesc pentru nemurire, iar compromisuri și jumătăți de măsură nu voi accepta.” – Feodor Dostoievski

„Am apucat inc-o-nflorire, / Am respirat arome noi, / De flori de măr, de caprifoi,/ de-nfiorări, de nemurire. /// Lumina-ți dulce din privire / A prins subit un nou altoi, / Am apucat înc-o-nflorire,/ Înveșnicită de noi doi.” – poezia „Înc-o-nflorire”, Dumitru Sârghie.