Am recitit Biblia, după cum mi-am promis, cu ochii unei alte vârste, ocazie cu care am redescoperit o poezie de dragoste captivantă : Cântarea cântărilor, compusă de Solomon, ctitorul Templului din Ierusalim, regele înțelept care a conceput Proverbele (Pildele), precum și Eclesiastul, din Vechiul Testament.
E un poem romantic, chiar erotic, în care se face vorbire despre dragostea înflăcărată dintre Solomon și Sulamita, relevând magia iubirii umane și bucuria de a trăi în plenitudine și beatitudine.
E de fapt o tulburătoare declarație de dragoste trupească, în care două inimi se caută și se cheamă, își aduc laude și se invită la plăceri lumești. E singurul fragment din Biblie în care se proslăvește iubirea : elixirul ce ne electrizează cu extaz, căci numai când iubim avem sufletul larg deschis spre celălalt, o vădită sclipire în privire și aripi cu care cucerim cerul, deși în realitate întreg universul se reduce la o îmbrățișare, iar toată omenirea la un om pe care îl poleim cu aur. Și totuși, numai prin dragoste și dăruirea deplină pe care o implică, omul poate atinge măreția și pragul de perfecțiune al umilei sale existențe.
Cântarea cântărilor e așezată la loc de mare cinste, fiind rostită cu câteva prilejuri anume, inclusiv în timpul Paștelui, ce este privit ca o sărbătoare a primăverii, în care se celebrează afecțiunea și atașamentul.
„Prea iubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir
care se odihnește între ——- mele…
Ce frumoasă ești iubito, uite ce frumoasă ești,
cu ochii tăi de porumbiță…
Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!
Căci iată a trecut iarna;
a încetat ploaia, și s-a dus:
Se arată florile de pe câmp,
a venit vremea cântării,
și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.
Se pârguiesc roadele în smochin
și viile înflorite își răspândesc mirosul.
Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso…
Amândouă ——- tale sunt ca doi pui de cerbi,
ca gemenii unei căprioare, car pasc între crini…
Dis de dimineață ne vom duce la vii,
să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea,
și dacă au înflorit rodiile.
Acolo îți voi da dragostea mea”.
Am extras câteva fragmente, dar merită citită integral, fiind singura poezie care a rămas posterității, din cele peste o mie scrise de Solomon.
Tradiția iudaică citește însă acest poem de dragoste drept o alegorie a relației dintre Dumnezeu și Israel, iar tradiția creștină îl citește în aceeași cheie, dar a relației dintre Hristos și mireasa sa, Biserica Creștină.
Un lucru e limpede: în fața acelorași versuri, fiecare dintre noi le tălmăcim diferit, dând un anume înțeles și poate o cu totul altă semnificație. Aflăm chiar tâlcuri ascunse, iar ideile le interpretăm și comentăm felurit, până la punctul în care, cu siguranță, autorul poemului nici nu s-a gândit la o asemenea construcție lingvistică și la astfel de conotații sofisticate. Sensurile suplimentare pe care le atribuim unui cuvânt ori unei expresii, nu numai că deviază mesajul de la sensul obișnuit, dar și îmbogățesc, ori chiar înnobilează, conținutul textului, după imaginația interpretului, după puterea de pătrundere și pricepere a minții acestuia.
Și în viața de zi cu zi, orice vorbă rostită poate fi răstălmăcită și orice cuvânt spus e primit cu suspiciune (de ce acum și oare ce vrea să transmită în realitate?), echivalând adesea cu o sămânță de vrajbă între frați, cu un prilej de poticnire pentru prieteni, sau un izvor de război între două popoare, căci orice zicere provoacă emoții diferite, ca format ori intensitate, în raport de personalitatea fiecărui împricinat și de starea de spirit a acestuia.
Și bunele intenții, și grija protectoare sunt primite diferit și interpretate deosebit. În actualul context, sunt demne de laudă măsurile dispuse pentru protejarea persoanelor vârstnice, ce sunt vulnerabile în aceste vremuri vitrege. În mod contrar însă, l-am auzit recent pe un bătrânel, afirmând într-un magazin, că i se oferă o ocrotire pe care nu a solicitat-o și că preferă să rămână liber, căci oricum e dator cu o moarte, decât să fie ținut închis în țarc și scos la lumină, în lesă, doar între anumite ore.
Chiar dacă orice zicere sau facere poate fi denaturată, important este să avem intenția clară și curată.
Și să nu uităm nici un moment : numai pășind pe calea dragostei ne putem apropia de desăvârșire.