Ce infimi şi cât de infirmi suntem în infinitul spaţio-temporal, dar ce avizi de averi şi plini de poveri fără valoare. Suntem doar o cantitate neglijabilă în calea veacurilor ce se rostogolesc cu larmă-n lume, dar purtăm cu îngâmfare armura de lut şi alura de absolut.
Arareori avem timp să conştientizăm aceste simple adevăruri. Ne cocoţăm iute în bolidul zilei şi chiar dacă nu stăm prea confortabili, gonim nebuneşte între mic dejun şi cină. Sărim apoi sprinteni şi pe nesimţite, dintr-o duminică într-alta. De fiecare revelion rostim retoric, ca într-un ritual: „ Doamne, cum trec anii!”, după care rulăm iarăşi pe serpentinele spiralei, reluând calea aceluiaşi ciclu, considerat spre liniştea noastră, unic și implacabil.
Facem ce ni se cere ori credem noi că trebuie neapărat, deși e suficient să fim. Ne preocupăm de toate nimicurile, pe care le încărcăm în prealabil, iresponsabil, cu un șirag de semnificaţii „esenţiale”, dobândind astfel înfățișarea unor copaci căpușați de vâsc ori cuiburi de corbi.
Și de parcă asta n-ar fi suficient de greu și de grav, suntem și tentați să împovărăm fără rost fiecare clipă, să-i imprimăm un ritm infernal, iar urmarea imediată este că adesea n-avem timp pentru noi și pentru micile noastre pasiuni.
Chiar și un trup bătrân, cu suflet ostenit, capătă o cu totul altă aură când e însorit la ceas de înserare.
E de preferat să aruncăm ancora în golful prezentului. N-are rost să alungam clipa de față cu speranţa de mai bine ori mai mult, a unei ipotetice zile de mâine. Nu merită să o sufocam cu griji deşarte şi nici să o pângărim cu gânduri gâlgâind de invidie. Putem scotoci în căuşul fiecărei clipe, curioși ca un copil, şi putem stoarce fiecare moment de toate senzaţiile şi percepţiile, în lungi şi liniștite trăiri lăuntrice, căci toate câte ne înconjoară ne pot stârni frenetic interesul şi ne pot însufleți spiritul, dacă luăm aminte la amănunte: frunze, flori, fluturi, fantezii…
De aceea, dacă tot a venit primăvăruța, haideți să facem o curățenie generală în mintea noastră, să selectăm atent lucrurile aparent importante și să ne eliberăm de toate sursele de stres. În acest mod, vom reînvăţa că numai momentul prezent contează și doar posibilitatea de a culege în tihnă, dulcile roade ale clipelor obişnuite, înduplecând la un mic popas, veşnicia.