E îndeobște cunoscut că istoria e îngropată adânc în uitare, tălmăcirea trecutului echivalând, adesea, cu pescuitul în ape tulburi, folosind drept momeală presupunerile și aducând la lumină doar probabilități. Prin urmare, și adevărul despre începuturile dobândirii unei denumiri de către o localitate rămâne ascuns sub cenușa vremurilor ce s-au succedat, neputând fi probat cu acte și fapte situate la nivel de încredere deplină.
În această ultimă privință, la ceva timp după ce s-a împlinit sortitul: de a veni pe lume în cea mai mititică și mai din capăt dintre Ilve, am descoperit că nu e, de fapt, un sat cu nume unicat, că există o salbă de sate pe cursul aceluiași râu: una mare și alta mică, precum și alte trei situate într-o poiană, într-o măgură și într-o luncă, iar mai apoi am aflat, din manualul școlar de geografie, și faptul că din Munții Călimani izvorăște un râu ce poartă același nume (Ilva-Patok) și care se varsă în Mureș în localitatea Palota Ilva (Lunca Bradului), în porțiunea de defileu Deda-Toplița. Abia ulterior am auzit de satul Ilba (aparținând de comuna Cicârlău și aflat pe ruta rutieră Baia Mare – Satu Mare) și de suita de localități cu denumiri similare situate în Banat: satul Ilova (comuna Slatina-Timiș, județul Caraș-Severin, între Caransebeș și Orșova), comuna Ilovița (județul Mehedinți, între Drobeta Turnu-Severin și Orșova) și satul Ilovu (comuna Căzănești, județul Mehedinți, între Drobeta Turnu-Severin și Motru), și tot cam pe atunci am aflat despre vâlvă (agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun), despre silva (unitate de măsură convențională, folosită în silvicultură și egală cu un metru cub) și despre iloave (vorbe de clacă, brașoave, palavre).
Ilva-Mică, Fabrica de cherestea, Cărți poștale editate în anul 1941.
Cândva, la un moment dat, am aflat câte ceva și despre obârșia termenului de Ilva, aspecte ce mi-au fost confirmate, mult mai târziu, de constatările profesorului universitar Nicolae Drăganu care, în lucrarea intitulată „Toponimie și Istorie” (publicată la Cluj, în anul 1928), a subliniat că formele atestate de documente sunt: Ilva, Illva, Ilwa, Ilova, Ilua, Iloa, Illoa…, cu mențiunea că în rostirea cuvântului accentul se pune pe prima literă și cu precizarea că denumirea are, din câte se pare, origine slavă (reiterând concluziile istoricului A.D. Xenopol), cuvântul il însemnând lut sau lutos.
Ca atare, pornind de la această premisă lingvistică nu mi s-a părut de loc de mirare că în toate zările vorbitoare de limbă slavă sălășluiesc localități cu aceeași semnificație: în Slovenia întâlnim Velika Ilova Gora și Mala Ilova Gora; în Croația există Ilovac și Ilovik; în Macedonia de Nord avem Ilovitsa; în Bulgaria un vârf de munte răspunde la chemarea de Ilov Vruch; în Cehia dăm peste așezări ce se numesc Jilove, Jilovice și Jiloviste și unde, ca o simplă curiozitate, ființează mai multe firme cu denumirea de I Love; în Slovacia aflăm Ilava și Ilavka; în Polonia găsim localitatea Ilowiec; în Ucraina (Donețk) descoperim Ilovaisk, în timp ce în Rusia (Districtul Cherdynsky, Regiunea Perm Krai) există Pilva. Nu știu pe ce criterii se înfrățesc localitățile (uzanță la mare modă în zilele noastre), dar cred că ar fi un motiv destul de bun să te faci cu cineva „frate de nume”.
Contrariat am fost însă când, aflându-mă în vacanță în Toscana, am aflat pe porțiunea de promenadă a stațiunii Lido di Camaiore (situată nu departe de Pisa) un restaurant denumit Ilva, iar nedumerirea mi-a sporit semnificativ când am aflat de existența unei prețuite actrițe și cântărețe italiene: Maria Ilva Biolcati, poreclită Milva, precum și a unei societăți siderurgice italiene (una dintre cele mai mari din Europa), fondată la Genova în anul 1905, denumită inițial ILVAITALIA, ce deține inclusiv oțelăriile din Taranto și care a redevenit, de curând, o companie cu capital majoritar de stat, sub titulatura de Acciaierie Italia Holding. Și povestea nu se oprește aici, căci pe întreg întinsul Italiei există societăți comerciale ce poartă denumirea de Ilva SrL (Bellavista, Ancona, Padova…) sau de Ilva SpA (Roma, Mestre, Brescia, Milano, Torino, Genova…), precum și un obiectiv istoric: Fonderie Ilva di Follonica (în provincia Grosseto, Regiunea Toscana).
Dar cum lucrurile sunt mult mai simple decât par la prima vedere și așa cum negura se dă, într-o clipită, deoparte, lăsând libere și „lizibile” depărtările, tot așa deunăzi și pur întâmplător am dat peste o informație ce m-a dumirit: Ilva este denumirea latină a Insulei Elba, ce aparține de Arhipelagului Toscanei și unde, în perioada mai 1814-martie 1815, a fost exilat Napoleon.
Oricum, la modul în care, de-a lungul veacurilor, s-au întrepătruns limbile, cuvintele trecând cu ușurință și pe nesimțite dintr-un vocabular în altul, e aproape imposibil să mai statuezi, cu putere de certitudine, dacă un astfel de cuvânt este de inspirație slavă, are un izvor latin, ori un punct de plecare lingvistic împletit și suprapus, căci prin ținuturile transilvănene s-au perindat – și au prădat – aproape toate semințiile lumii.