În cursul anului trecut am recitit Biblia. Cu ochii altei vârste față de lectura anterioară, efectuată cu voce tare, în copilărie, când bunicului îi slăbise vederea. De curând, am reușit să mai fac ceva ce mi-am propus de mult timp: să citesc Coranul. Din pură curiozitate și intrigat poate de vechile vrăjmășii dintre creștini și musulmani, ce au condus la cruciade, la războiul religios din fosta Iugoslavia, la repetate atentate teroriste, la prigoana din Siria, Afganistan și din multe alte locuri sfințite cu sângele martirilor, provenind din ambele tabere. Spre surprinderea mea, și Coranul e o carte rezonabilă, și chiar se aseamănă întrucâtva cu Biblia, căci cuprinde laolaltă atât file din istoria de început a lumii și un mănunchi de principii sacre, primite de la divinitate, cât și un set de precepte etice, de norme civile ce reglementează probleme ridicate de realitatea cotidiană: divorț, dezbatere succesorală… Chiar dacă, și unii și alții, cred în unul și același Dumnezeu, piatra de poticnire este Sfânta Treime, Isus Hristos fiind privit de musulmani nu ca fiul lui Dumnezeu (aspect pe care îl contestă și evreii), ci ca un simplu profet, asemeni lui Muhammad.
Pentru a-mi deschide mai larg orizontul minții am citit și un „Tratat de istorie a religiilor” scris de Mircea Eliade. La finalul cărții am concluzionat: căutarea lui Dumnezeu se face pe multe și diverse căi, dar obiectul căutării este mereu același, sau mai succint spus, deși drumurile se deosebesc, destinația este identică, așa cum toate râurile se îndreaptă spre mare. Revelatoare mi s-a părut și evoluția credințelor religioase, influențarea lor reciprocă și chiar întrepătrunderea lor. Și ar mai fi încă ceva, evident și esențial: faptul că toate religiile lumii ridică virtuțile la rang de legi. Toate îndeamnă la simplitate, la smerenie, la mărinimie, la curățenie sufletească, la simț-fratern, și în general la umanitate. Chiar și budiștii ce tind spre iluminare și care nu cred într-o ființă superioară militează pentru aceleași valori de înaltă ținută morală. Gâlceava își are izvorul în interpretarea textelor, iar intoleranța, ce a depășit granița mileniilor, este clădită pe credința tuturor că „numai noi deținem adevărul și doar noi avem dreptate”. Cât timp nu se lucrează cu certitudini, ci numai cu presupuneri, căci nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu, e peste putința mea de înțelegere de ce nu ne acceptăm unii pe alții nici măcar noi creștinii: romano-catolici, greco-catolici, ortodocși, protestanți, reformați, luterani, calvini, penticostali, baptiști, adventiști, iehoviști și așa mai departe, și cu atât mai mult când vine vorba de islam, budism, hinduism… Credincioși sau necredincioși, cu toții suntem fii lui Dumnezeu. N-are nici un rost să ne înscriem într-o întrecere stupidă, cârmuită de un spirit competitiv exacerbat, cu tentă justițiară, precum Cain și Abel, ce căutau să intre în grațiile tatălui și care, cu ură, și-au pus piedică de moarte, deși alergau pe culoare diferite.
Întâmplător am dat peste o carte deosebită, ce merită citită încet, cu atenție, și care a fost editată de Polirom: „Cele patruzeci de legi ale iubirii”, scrisă de d-na profesor Elif Shafak, un roman în care se împletesc armonios două acțiuni: una care se petrece în secolul al XIII-lea și care prezintă povestea faimosului poet Rumi și a dervișului sufit Shams din Tabrâz, și o alta ce se derulează în secolul al XXI-lea între Ella Rubinstein și Aziz Zahara, ambele fiind la fel de emoționante și de înălțătoare. Pentru a vă îndemna la această lectură specială mi-am permis să culeg din carte câteva idei înălțate ierarhic la nivel de „legi ale iubirii” fără de margini. Am făcut acest lucru și din dorința de a vă oferi un strop în plus de înțelepciune (numai neștiutorul crede că are toate răspunsurile) și de a vă îndemna la un exercițiu de evlavie: de a citi câte un singur precept în fiecare zi, cugetând apoi îndelung la el, sau pe toate deodată, dacă aflați o fereastră de timp liber, dar nu în treacăt, ci profund și meditativ, pentru a putea spune la final, dacă musulmanului (etichetat ca păgân secole-n șir) i se va deschide sau nu porțile raiului de către Dumnezeu în condițiile în care promovează și respectă un asemenea set de principii.
Normele de conduită le-am așezat alăturat unor imagini cu cerul, în multiplele sale ipostaze, pentru că cea mai populară rugăciune a lumii e adresată „Tatălui nostru care este în ceruri…” și este dincolo de orice îndoială că aproape toate religiile lumii, din cele mai vechi timpuri și până în prezent, sunt fundamentate pe credința într-o ființă divină celestă, eternă, creatoare a cosmosului, omniscientă, și având rolul de stăpân a destinelor și judecător de ultimă instanță, iar pe de altă parte, contemplarea cupolei diurne a cerului sau a bolții sale înstelate a provocat dintotdeauna experiențe religioase, așa cum a prilejuit și muntele, pe piscurile cărora pământenii au urcat pentru a primi table de legi, pentru a aduce jertfe zeilor, pentru a le adresa rugăminți și pentru a primi răspunsuri.
„Felul în care îl vedem pe Dumnezeu oglindește limpede felul în care ne vedem pe noi înșine. Dacă el trezește în mintea noastră mai cu seamă frică și vinovăție, înseamnă că și înlăuntrul nostru mustesc prea multă frică și vinovăție. Dacă îl vedem pe Dumnezeu plin de iubire și îndurare, așa suntem și noi.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Calea către adevăr este o trudă a inimii, nu a cugetului. Fă-ți din inimă cel dintâi sfetnic! Nu din cuget. Întâmpină, înfruntă și în cele din urmă biruiește-ți propriul nafs (ego) cu inima. Cunoașterea de sine te va călăuzi către cunoașterea lui Allah (Dumnezeu).” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Poți să-l cercetezi pe Allah (Dumnezeu) în orice lucru și orice ființă din lume, pentru că Dumnezeu nu e închis într-o moschee, într-o sinagogă sau într-o biserică. Dar dacă simți încă nevoia să afli lămurit unde sălășluiește, nu e decât un loc în care poți să-l cauți: în inima unui iubitor adevărat.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Mintea și iubirea sunt făcute din altfel de plămadă. Mintea leagă oamenii cu noduri și nu se primejduiește întru nimic, pe când iubirea dezleagă orice încurcături și se primejduiește întru totul. Mintea e prevăzătoare și te povățuiește: Ferește-te de prea multă înflăcărare, pe când iubirea spune: fii fără grijă, aruncă-te cu capul înainte. Mintea nu se sfărâmă ușor, pe când iubirea se poate lesne preface într-un morman de dărâmături. Însă comorile sunt ascunse printre ruine. O inimă frântă ascunde comori.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Cele mai multe necazuri de pe lume sunt pricinuite de greșeli de limbă sau simple neînțelegeri. Nu lua niciodată vorbele de bune. Când pășești pe tărâmul iubirii, așa cum știm, limba devine învechită. Ceea ce nu poate fi pus în cuvinte poate fi priceput doar prin tăcere” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Însingurarea și singurătatea sunt două lucruri deosebite. Când ești însingurat, e lesne să te amăgești singur că te afli pe calea cea dreaptă. Singurătatea e mai bună pentru noi, înseamnă să fii singur fără să fii însingurat. Dar până la urmă cel mai bine e să găsești o ființă omenească, o ființă care va fi oglinda ta. Ține minte, numai în inima acestei ființe te poți vedea cu adevărat pe tine și existența lui Allah (Dumnezeu) înlăuntrul tău.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Orice ți s-ar întâmpla în viață, oricât de îngrijorătoare ar putea părea lucrurile, nu păși pe tărâmul deznădejdii. Chiar și atunci când toate ușile rămân închise, Allah (Dumnezeu) va deschide o nouă cale doar pentru tine. Fii recunoscător! E lesne să fii recunoscător când totul merge bine. Un sufit e recunoscător nu numai pentru ce i s-a dat, ci și pentru ce n-a primit” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Răbdarea nu înseamnă să înduri smerit, ci să ai vederea îndeajuns de ascuțită ca să te încrezi în dezlegarea din urmă a unei întâmplări. Ce înseamnă răbdarea? Înseamnă să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi revărsatul de ziuă. Nerăbdarea înseamnă să ai vederea atât de slabă, încât să nu fii în stare să zărești dezlegarea. Cei ce-l iubesc pe Allah (Dumnezeu) nu-și pierd niciodată răbdarea, fiindcă știu că e nevoie de timp pentru ca secera să se preschimbe în lună plină.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Moașa știe că atunci când nu sunt dureri, calea copilului nu poate fi deschisă și mama nu poate da naștere. La fel, pentru ca un nou Eu să se nască, e nevoie de greutăți. Așa cum lutul trebuie să treacă prin văpaie ca să ajungă mai trainic, iubirea nu poate fi desăvârșită decât prin durere.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
Soare-răsare, soare-apune, miazăzi și miazănoapte, nu are nici o însemnătate. Oriîncotro te-ai îndrepta, îngrijește-te doar să prefaci fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înlăuntrul tău, vei putea colinda întreaga lume, cât e de întinsă, și dincolo de ea.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Căutarea iubirii te schimbă. Nu e nici un căutător printre cei care pornesc în căutarea iubirii care să nu se coacă la minte pe drum. În clipa în care pornești în căutarea iubirii, începi să te schimbi pe dinăuntru și pe dinafară.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Un învățător spiritual adevărat nu îți atrage luarea-aminte asupra lui și nu așteaptă supunere deplină sau prețuire nețărmurită din partea ta, ci te ajută în schimb să-ți cercetezi și să-ți prețuiești eul lăuntric.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Încearcă să nu te împotrivești prefacerilor care se abat asupra ta. Lasă viața să curgă prin tine. Și nu te îngrijora că traiul ți-e întors pe dos. De unde știi că fața cu care te-ai obișnuit e mai bună decât cea care-o să vină.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Allah (Dumnezeu) e adâncit în desăvârșirea lucrării tale, pe dinafară și pe dinăuntru. E adâncit în întregime în împlinirea ta. Fiecare făptură omenească e o lucrare în desfășurare, care se apropie încet, dar nestrămutat, de desăvârșire. Fiecare dintre noi suntem o lucrare meșteșugită ce deopotrivă așteaptă și se zbate să fie desăvârșită. Allah (Dumnezeu) se îngrijește de fiecare dintre noi în parte, fiindcă omenirea e un meșteșug migălos de scriere frumoasă și iscusită, în care orice punct e la fel de însemnat pentru întreg.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„E lesne să iubești un Dumnezeu desăvârșit, fără pată și fără greșeală cum este el. Ce e mult mai anevoios este să-ți iubești semenii cu metehnele și cusururile lor. Nu există înțelepciune fără iubire. Până când nu învățăm să iubim zidirea lui Allah (Dumnezeu), nu putem nici să-l iubim, nici să-l cunoaștem cu adevărat” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Adevărata murdărie este cea lăuntrică. Cealaltă se spală. Un singur soi de murdărie nu poate fi curățat cu apă limpede, iar aceea e urma urii și a patimii care-ți întinează sufletul. Poți să-ți cureți trupul prin înfrânare și postit, dar numai iubirea îți va curăța inima.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Lumea întreagă e cuprinsă într-o singură ființă omenească: tu. Tot ce vezi în jur, până și lucrurile care nu-ți plac, până și oamenii pe care îi disprețuiești sau îi urăști, se află înlăuntrul tău în felurite măsuri. Prin urmare, nici pe Șeitan (Diavol) nu-l căuta în afara ta. E o voce obișnuită dinlăuntru. Dacă ajungi să te cunoști pe deplin, înfruntând cinstit și hotărât atât fața ta întunecată, cât și fața ta luminoasă, vei ajunge la cel mai înalt chip de știință. Când cineva se cunoaște pe el sau pe ea, el sau ea îl cunoaște pe Dumnezeu.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă alții cu tine, ar trebui să schimbi întâi felul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscător pentru orice ghimpe pe care ceilalți ți l-au aruncat în cale. E un semn că vei fi curând potopit de o ploaie de trandafiri.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Nu te îngriji încotro te va purta drumul. Ia aminte la pasul dintâi. Asta e partea cea mai grea și de ea ești răspunzătoare. Odată ce faci pasul dintâi, lasă totul să-și urmeze cursul firesc și restul o să vină de la sine. Nu te lăsa dus de curgere. Fii tu însuți curgerea.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Când un iubitor adevărat de Dumnezeu întră într-o cârciumă, cârciuma devine odaia lui de rugăciune, dar când un băutor de vin intră în aceeași odaie, aceasta devine cârciuma lui. În tot ce facem, inimile noastre au însemnătate, nu înfățișarea noastră. Nu-i judeca pe ceilalți oameni după cum arată sau după cine sunt. ” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Toți am fost zidiți după asemănarea lui, și totuși fiecare dintre noi a fost zidit deosebit și fără pereche. Nu sunt doi oameni asemenea. Nu sunt două inimi care să bată la fel. Dacă Allah (Dumnezeu) ar fi vrut ca toți oamenii să fie asemenea, i-ar fi făcut astfel. Prin urmare, a nu ține seamă de deosebiri și a le vârî altora în cap gândurile tale cu de-a sila e totuna cu a nu ține seamă de rânduiala sfântă a lui Allah (Dumnezeu).” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Viața e un împrumut trecător, iar lumea asta nu e decât o copie grosolană a lumii adevărate. Numai copiii noștri ar lua o jucărie drept lucrul adevărat. Și totuși ființele omenești fie se îndrăgostesc de jucărie, fie o strică fără nici o cuviință și o azvârl cât colo. În viața asta, ferește-te să te înclini în vreo parte, căci îți vei zdruncina echilibrul lăuntric.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Făptura omenească are un loc nepereche în zidirea lui Allah (Dumnezeu). Fiecare dintre noi, fără deosebire, e hărăzit să fie trimisul lui Allah (Dumnezeu) pe pământ. Întreabă-te singur: cât de des te porți ca un trimis, dacă o faci vreodată? Ține minte, cade în sarcina fiecăruia dintre noi să descoperim duhul sfânt dinlăuntrul nostru și să trăim sub îndrumarea lui” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Iadul e în acum și aici. La fel și raiul. Încetează să-ți mai faci griji din pricina iadului și să mai visezi la rai, căci sunt amândouă cuprinse chiar înlăuntrul clipei de-acum. De fiecare dată când urâm, pizmuim sau ne înfruntăm cu cineva, ne rostogolim drept în flăcările iadului” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Lumea e o singură ființă. Toți și toate sunt legate între ele printr-un păienjeniș de povești. Fie că ne dăm seama ori nu, suntem prinși cu toții într-o discuție tăcută. Nu face rău. Arată-te milostiv. Și nu bârfi pe nimeni de la spate – nici măcar o vorbă părelnic nevinovată! Vorbele care ne ies din gură nu pier, ci sunt păstrate veșnic în întinderea necuprinsă a lumii și se vor întoarce la noi la vremea cuvenită. Durerea unui singur om ne va răni pe toți. Bucuria unui singur om îi face pe toți să zâmbească.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Lumea asta e ca un munte înzăpezit care îți face vorbele să răsune îndelung. Orice spui, bun sau rău, se va întoarce într-un fel sau altul la tine. Prin urmare, dacă cineva nutrește gânduri urâte despre tine, să spui vorbe urâte despre el nu va face decât să înrăutățească lucrurile. Vei fi prins într-un cerc de rea-voință fără ieșire. În loc să faci asta, patruzeci de zile și nopți spune și gândește numai lucruri frumoase despre acel om. Totul va altfel la capătul celor patruzeci de zile, pentru că tu vei fi altfel pe dinăuntru.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Trecutul e o tălmăcire. Viitorul e o amăgire. Lumea nu se mișcă prin timp ca și când ar fi o linie dreaptă, înaintând de la trecut spre viitor. În schimb, timpul se mișcă prin și înlăuntrul nostru în cercuri nesfârșite. Veșnicia nu e un timp nemărginit, ci doar lipsa oricărui timp. Dacă vrei să cunoști lumina veșnică, scoate-ți din minte trecutul și viitorul și rămâi în clipa de-acum.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Soarta omului nu înseamnă că viața ta a fost hărăzită clar dinainte. De aceea, să lași totul în seama sorții și să nu-ți aduci cu sârguință prinosul la muzica lumii e un semn de neștiință deplină. Muzica lumii e alcătuită din patruzeci de trepte deosebite. Soarta e treapta pe care îți cânți melodia. Nu poți să schimbi lăuta, însă cât de bine cânți ține numai de tine.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Nimic n-ar trebui să stea între tine și Dumnezeu. Nici imamii, nici preoții, nici rabinii sau oricare alți păzitori ai cârmuirii spirituale și religioase. Nici învățătorii spirituali, nici măcar credința ta. Crede în lucrurile pe care le prețuiești și în legile tale, dar nu le înstăpâni peste alții. Dacă frângi întruna inimile oamenilor, orice îndatorire religioasă pe care o îndeplinești nu slujește la nimic.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Dacă vrei să-ți întărești credința trebuie să-ți înmoi inima. Pentru ca să-ți fie credința tare ca piatra, inima trebuie să-ți fie moale ca pana. Prin boală, nenorocire, pierdere sau frică, într-un fel sau altul, suntem cu toții puși în față cu întâmplări care ne învață să devenim mai puțin haini și cârtitori și mai miloși și mai mărinimoși. Însă unii dintre noi învață lecția și izbutesc să devină mai blânzi, pe când alții sfârșesc prin a deveni și mai cruzi ca înainte. Singura cale de-a ne apropia de adevăr este aceea de-a ne lărgi inima astfel încât să cuprindă întreaga omenire și să aibă loc pentru iubire.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Când toți cei din lumea asta se zbat să ajungă undeva și să devină cineva, doar ca să lase totul de izbeliște după moarte, țintește la treapta din urmă a nimicniciei. Trăiește viața asta la fel de ușor și de gol ca numărul zero. Nu suntem cu nimic deosebiți de un urcior. Nu înfloriturile din afară, ci goliciunea dinăuntru ne ține în picioare. În același fel, nu ceea ce năzuim să împlinim, ci înțelegerea nimicniciei ne face să mergem mai departe.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Supunerea nu înseamnă să fii slab sau nepăsător. Nu duce la predestinare, nici la renunțare. tocmai dimpotrivă. Adevărata putere stă în supunere – o putere ce vine dinăuntru. Cei ce se supun naturii vieții vor trăi într-o liniște și o pace netulburate chiar și atunci când întreaga lume trece prin tulburare după tulburare.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„În lumea asta nu asemănările și nici netezimile nu ne împing înainte, ci contrariile puternice. Toate contrariile din lume se află și înlăuntrul fiecăruia dintre noi. De aceea credinciosul trebuie să întâlnească necredinciosul care sălășluiește în el. Iar necredinciosul ar trebui să ajungă să-l cunoască pe credinciosul tăcut dinăuntrul lui.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Lumea asta e clădită pe temeiul înrâuririi. Nici un strop de bunătate sau grăunte de răutate nu vor rămâne până la urmă neplătite. Nu-ți fie frică de uneltiri, înșelăciuni ori șiretlicuri din partea altor oameni. Dacă cineva întinde o capcană, la fel face și Dumnezeu, ține minte. El e cel mai mare urzitor. Nici măcar o frunză nu se mișcă fără știrea lui Allah (Dumnezeu). Crede sincer și deplin lucrul ăsta. Orice face Dumnezeu, face minunat.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Dumnezeu e un ceasornicar migălos. Ordinea lui e atât de precisă, încât orice lucru de pe pământ se întâmplă la timpul lui. Nici o clipă mai târziu, nici o clipă mai devreme. Și pentru fiecare, fără vreo abatere, ceasornicul merge precis. Pentru fiecare există un timp când să iubească și un timp când să moară.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„Nu e niciodată prea târziu să te întrebi: Sunt pregătit să schimb viața pe care o trăiesc? Sunt pregătit să mă schimb pe dinăuntru? Dacă fie și o singură zi din viața ta e aidoma celei dinainte, este fără îndoială păcat. În fiecare clipă și cu fiecare nouă suflare, trebuie să te simți reînnoit iar și iar. Există o singură cale de-a renaște la o viață nouă: să mori înainte de moarte.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
„O viață fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană… Împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur și simplu. Iubirea e apa vieții. Iar cel ce iubește e un suflet de foc! Lumea se învârte altfel când focul iubește apa.” – Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii.
