Proces-verbal de predare poze primite de la prieteni

Nu mai știu când am auzit, pentru întâia dată, amenințarea muiată-n mister: „că de nu…, te ia mama lui proces-verbal”, dar cu siguranță am echivalat-o, încă de pe atunci, cu „te ia mama-dracului” (sau mama-naibii, după preferințe), abia mult mai târziu realizând că e și o reminiscență a răstimpului de canibalism comunist, de prin anii 5o, când era de ajuns un „(in)amic” mai invidios și un denunț insidios pentru a fi etichetat imediat legionar, chiabur, sabotor ori trădător, printr-un simplu proces-verbal, și cât ai clipi din ochi ți se deschidea, larg și definitiv, calea către întemnițare, destituire, deposedare, deportare…

Nu știu nici când a fost format, prin compunere, acest cuvânt, dar mi se pare și astăzi o curiozitate lingvistică, căci termenul de proces presupune o succesiune de stadii prin care trece ceva anume, în desfășurarea lui temporală, iar verbal este doar ce se comunică prin viu grai, din gură în gură, în timp ce rezultatul acestei alăturări, adică celebrul proces-verbal, n-are nici o treabă nici cu evoluția și nici cu vorbirea, fiind un înscris constatator a unei stări, a unei situații. Și nu pot să nu remarc abuzul de procese-verbale la care s-a dedat legiuitorul în perioada înfloririi socialiste, instaurate cu nemiluita și în materie judiciară (de contravenție, de sechestru, de percheziție, de cercetare la fața locului, de înmânare a citației…), acte ce au fost păstrate și în noile coduri sub aceeași îndoielnică titulatură, singurul caz în care este oarecum pretabilă încheierea lui fiind atunci când se redă desfășurarea unei ședințe și luările de poziții ale participanților.

Și tot la capitolul de „neștiut”, înscriu și finalul desăvârșitei (și ultimei) judecăți, rodul deliberării urmând a fi consemnat fie într-o sentință, fără cale de atac, fie într-un succint proces-verbal de numărare a faptelor bune (singurele care contează în ecuația etică), dar până vine vremea ei țin să mă destăinui și să spun că nu obișnuiesc să-mi măsor viața în ani – ori s-o cântăresc în bunuri și bani -, ci în amintiri dragi de familie și în prietenii de cursă lungă, născute din nimic (fără motiv), crescute fără interes și care nu mor niciodată.

Și cum, iată, am ajuns la un alt sfârșit de etapă, la un nou ceas de provizoriu bilanț, ca la fiecare început de an voi proceda, în cele ce urmează, la o predare-primire de frumoase fotografii.

Andrei Ordog

Daniel Liliac

Septimiu Chiorean

Andrei Redl

Crin Triandafil Theodorescu

Robert Rubl

Nicu Lup

La mulți prieteni buni, ca seninul, și vechi, ca vinul !