„S-a mai dus încă un an, / S-a mai dus un an de zile, / Și cu drag beau un pahar / Cu prietenii lângă mine. /// Vârsta este doar un număr, / Eu în suflet rămân tânăr, / Simt în fiecare zi / Bucuria de a trăi, / Am cu mine prietenii.” – Tinu Veresezan
Într-adevăr, s-a mai dus încă un an de drumeție cu prietenii și celor care n-au făcut-o încă le recomand, cu toată dragostea, un loc binecuvântat de botez „întru-munte”, cu precizarea că e potrivit – și fără de pericole – numai în răstimpul de vară: lacurile Lala (diminutiv impus și ca refren de reper), înspre care duc toate drumurile Rodnei și Dornei. Și dacă moroșenii (dedați cu greul) vin de-a dreptul, pe creasta cumu-i firezu, iar ardelenii, urcă într-una (și trec dunga) din Valea Vinului (prin Curățel sau Crăciunel), din Valea Blaznei (prin Vf. Roșu) ori din Pasul Rotunda, pe Culmea Gajei, bucovinenii (și cei mari, și cei mici, căci pe aici este posibil), după ce trec de Cârlibaba, cârmesc spre stânga și o apucă voinicește pe valea Lalei, pe drumul pietruit ce se preschimbă într-o potecă cu meandre, șerpuite pe sub mândre coroane, pururi verzi, de zâmbri.
Dar până la un eventual botez al muntelui (sau o reînnoire a legămintelor de dragoste de munte), cu mențiunea că nu se face prin scăldare, ci cu sudoare strecurată pe spinare, urmată de o „încinare” (cu glaja trecută din mână-n mână) și o cântare la locul de campare, vă propun, pentru curățare, decantare, lustruire…, acum la început de an, o rebotezare „întru-viață”, cu imagini, în cascadă, de pe Valea Lalei (ordonate din aval, înspre izvoare), însoțite de câteva versuri ale unor cântece bine ritmate, preluate din diverse registre muzicale (fiindcă am învățat, treptat, că gusturile niciodată nu se discută!), menite să ne tragă de mânecă cu adevăruri ce par, sau poate chiar sunt, niște truisme, dar care sunt apte să ne trezească la duala realitate (nu neapărat colorată în alb și în negru, dar cu succesive suișuri și coborâșuri), și să ne „cuminece” cu bucuria de a viețui frumos, bogat și înalt.
„Mă mai supăr câteodată, / Ce să fac sunt și eu om, / Dar am inima curată, / Și cunosc ce-i ăla dor. /// Mi se mai încruntă fața, / Câteodată din senin, / Dar mi-e atât de dragă viața / Și vreau s-o trăiesc din plin. /// Nu sunt toate totdeauna, / Așa cum mi-aș dori eu, / Și mă mai vorbește lumea, / Când de bine, când de rău. /// De multe ori nu pot face, / Tot ce vreau, tot ce gândesc, / Dar și-așa viața îmi place, / Am o viață și-o iubesc. /// Asta-i viața, asta-i soarta, / Nici o zi nu e ca alta, / Trec prin toate nu-i nimic, / Când mi-e greu, când mi-e ușor, / Ba e soare, ba e nor, / Eu cobor, eu mă ridic.” – Asta-i viața, Viorel Strâmbeanu
„Viața e și rea și bună, / E și soare, și furtună. / Uită toate grijile, toate supărările, / Că e mai bine așa. /// Azi e soare mâine-i nor, / Așa-i viața tuturor, / Și o luăm de la cap, / Atârnăm de-un fir de ață / Fir-ar mama ei de viață. /// Că așa-i viața omului, / Ca și frunza pomului, / Se usucă și-apoi cade, / Nu lasă nimic în spate. ” – Așa-i viața omului, Costi Ioniță și Oanna.
„Așa-i viața omului, / Ca roata morarului. / Roata morii o-nvârte apa, / La om Dumnezeu și soarta.” – Așa-i viața omului, Valeria și Traian Ilea.
„Azi e bine, mâine-i rău, / Dar am și eu locul meu. / Pentru orice vis muncesc, / Și în loc nu mă opresc. /// Astăzi pierd, mâine câștig, / Și în gura mare strig, / Am curaj să fac ce vreau, / Un pas înapoi nu dau. /// Așa-i viața o balanță, / Tu ține privirea-n față, / Cu voia lui Dumnezeu, / Treci prin bine și prin greu.” – Așa-i viața o balanță, Amalia Tomoiaga
Și tot cu LA-LA și la-la: „Foaie verde, frunză rară, du-te omule, / La izvor cu apă dulce, omule, / Și îneacă toate negre zilele, / Împlinește-ți visele. /// Foaie verde, frunză rară, omu-i călător, / Și cu bune și cu rele toți avem un dor, / Ziua trece, noaptea vine, uită grijile, / Împlinește-ți visele. /// Așa-i viața, cu bune și cu rele, / Dar sub soare totu-i trecător, / Așa-i viața, mai bună când se poate, / Și toți avem în viață câte-un dor.” – Așa-i viața, Mirabela Dauer.
