Fiecare după NUMELE său…, căci fiecare loc, și fiecare floare, și fiecare om are câte un nume, în afară de „Valea fără nume” traversată de tronsonul de autostradă Sebeș-Simeria.
Biblia, în Proverbele lui Solomon, statuează că „Un NUME bun este mai de dorit decât mari bogății și a fi apreciat face mai mult decât argintul și aurul”, iar Hesiod cuvânta cam la fel: „Preferă să ai un NUME bun decât bogății; este greu de purtat o faimă rea și este greu să scapi de ea”, în timp ce Buddha afirma altceva: „Nu sunt nici preot, nici prinț, nici lucrător, nu sunt nimeni anume; rătăcesc prin lume ca unul care știe că este NIMENI, neatins de calități umane; nu are nici un rost să mă întrebi care îmi este numele de familie”.
În materie de nume, din fântâna înțelepciunii populare, armenii au scos la lumina lumii câteva proverbe reprezentative, unele care subliniază că, în viață, nu e îndestulător numele: „ Are NUME, dar nu lasă urme”, „NUME are, în cap n-are” și „Folosește-te de numele meu, dar de capul tău” (în același sens s-a exprimat și Ion Heliade Rădulescu: „Numele nu face faptele”), iar altele care evidențiază un alt adevăr, că numele este a doua moștenire: „NUMELE mamei e zestrea fetei”, „Când moare boul, îi rămâne pielea, când moare omul, îi rămâne NUMELE”.
Umberto Eco a scris ”În numele trandafirului”, iar Liviu Rebreanu spunea că „Iubirea nu a ucis pe nimeni, oamenii au ucis în NUMELE ei”. Dacă ne oprim o clipă din mersul minții putem realiza și câte crime s-au comis, de-a lungul istoriei, în NUMELE onoarei, a dreptății sociale, a libertății, a unei idei revoluționare …
Este limpede și de la sine înțeles că, în această încercare de preschimbare a NUMELUI în renume, fiecare om face numai ce știe și ce poate. Nu e tocmai lesne și nu e nimeni de condamnat dacă nu a încercat ori dacă nu a izbutit. În schimb, este absolut necesar să conștientizăm, cu toții, importanța deciziei de atribuire a unui prenume copilului adus pe lume, acesta fiind nevoit să se prezinte de mii de ori, într-o viață de om, sub acest nume, fie în fața oficialităților, fie când dă mâna cu cineva. Și e păcat, mare păcat, să fie nevoit să șoptească un nume neînțeles (ca să nu spun stupid sau amuzant) și să plece capul rușinat.
În limba ebraică, Ana înseamnă „ Prin mila și bunăvoința lui Dumnezeu”, Elisabeta echivalează cu „Jurământul sfânt către Dumnezeu”, Emanuel poate fi tradus prin „Dumnezeu este cu noi”, Gabriel are semnificația de „Dumnezeu a fost puternic”, Ianis este „Harul lui Dumnezeu”, Ilinca amintește că „Dumnezeu e devenire”, Ioan reprezintă „Grația lui Dumnezeu”, Matei însemnă „Darul lui Dumnezeu”, iar Timotei are înțelesul de om născut „În cinstea lui Dumnezeu”. Fără îndoială, fiecare nume are un rost, are o rădăcină uitată și îngropată: Eric, de pildă, provine din limba scandinavă și înseamnă „întotdeauna drept”, fiind echivalentul latinescului Iustin.
E bine de amintit că până în urmă cu un secol și ceva, NUMELE era trecut numai în condica bisericii unde era botezat nou-născutul. Nu era ținut un registru de stare civilă de către autoritățile vremii, nu se elibera buletin cu fotografie și cod numeric personal, nu era posibilă stabilirea identității pe baza urmelor reliefului papilar ori a amprentei genetice. Doar un nume-n vânt înregimentat moșiei ce se număra în suflete; doar un nume la care se putea renunța fără nici o opreliște, pentru a lua altul mai acătării, pe când astăzi e o cu totul altă poveste, fiind necesară o complicată procedură de schimbare a numelui.
În prezent, în condițiile în care nu s-a intervenit legislativ adecvat (prin statornicirea unor hotare clare și prin instituirea unui întreg set de interdicții), chiar dacă pare improbabil la prima vedere, mai avem semeni ce poartă prenume precum Făt-Frumos, Gagiul, Joacă-Bine, Judecător, Milion, Ministru, Monamur, Papanaș, Paracetamol, Patron, Președinte, Pufi Greudeucis, Sansiro, Scandal, Semafor, Spaderman, Superman, Winetou… Și la doamne se mai poartă prenume precum Andaluzia, Argentina, Expertiza, Facultatea, Farmacia, Justiția, Miss-America, Supplexa… Mai sunt, de asemenea, oameni care spun prezent la prenumele de Brad-Pitt, Brusli-Sentiment, Elvis, Gagarin, Hitler, Napoleon, Pele, Putin (peste 400 de români), Stalin, Rasputin, Ronaldo… Surprinzător este faptul că și diminutivele oficiale sunt, în continuare, la mare căutare: Amorel, Cireșica, Doinel, Dorinel, Doruleț, Lămâița, Florinel, Mugurel, Rămurel, Strugurel… O mare influență au, în prezent, și prenumele exotice: Matteo, Roland, Rudolf, William… pe care suntem în stare să le așezăm chiar și lângă un nume precum Bălălău, Boubătrân, Bounegru, Cocoș, Cucuruz, Găină, Hopulele, Poșircă, Rățoi… Au fost și părinți puși pe șotii, rezultatul final fiind Ion Ion, Moș Niculae Crăciun, Ruptureanu Rozeta… Și de parcă nu ar fi de ajuns, obișnuim să le pocim copiilor și prenumele vechi și frumoase, strigându-i, cu drăgălășenie, Buțu, Cița, Culiță, Dița, Ducu, Fănel, Ița, Mitică, Nița, Nucu, Nuța, Tinel, Triță, Țucu, Uțu…
Și când te gândești că, în trecut, era plin pământul de sfinți și mucenici coborâți din calendar. Știu, din spusele bunicului meu, că cine era născut în 2 ianuarie, de exemplu, îl chema Serafim sau Silvestru, Nichifor pe cel născut la două zile distanță (pe 4 ianuarie), Domițian (10 ianuarie), Atanasie (18 ianuarie), Clement (23 ianuarie), Arcadie (26 ianuarie), Ignatie (26 ianuarie), Domnica (dacă a venit pe lume în 8 ianuarie) sau Anastasia (dacă a fost să fie sosirea pe 22 ianuarie) ori Xenia (dacă a deschis ochii pe 24 ianuarie), în timp ce părinții ai căror copii s-au născut pe 30 ianuarie aveau de ales între Vasile, Grigore, Ioan, Zaheu sau Ipolit. Simplu și fără înflorituri!
