Am auzit în câteva rânduri un cântec catolic, extrem de emoționant:
„Cerul e dorul meu, sunt călător. În lume sunt străin, rătăcitor. La cer privesc mereu, acolo e Domnul meu. Cerul e dorul meu, sunt călător.
Cerul e dorul meu, sunt călător, în valea de dureri, nutresc cu dor; Să merg în ceruri sus, alături de Isus. Cerul e dorul meu, sunt călător.”
Un alpinist, întrebat fiind de ce vrea să urce pe vârful de munte, a răspuns simplu și atotcuprinzător: „Pentru că este acolo!”. Pentru mine însă, mersul la munte are și rostul de a mă întâlni cu cerul. Acolo sus, în aerul tare, înmiresmat cu rășină de brad, nu doar că îi percep puritatea și infinitul, dar îl și simt atât de aproape.
În America de Sud, la hotarul dintre Chile și Argentina, există un munte deosebit: Cerro Torre. Nu atinge altitudinea de 3200 m, dar prezintă în partea superioară un perete surplombat, înalt de peste o mie cinci sute de metri, ce are aspectul unui tăiș de cuțit și care poartă veșnic pe creștet o ciupercă de gheață. Bătut de vânturi care suflă cu 180 km/h, piscul a fost cucerit abia în anul 1974, la 21 de ani după escaladarea Everestului. Și astăzi este apreciată ca ascensiunea montană cea mai dificilă, fiind ani la rând în care nimeni nu are șansa de a-l cuceri. Interesantă este denumirea, termenul Cerro având acolo, în munții câmpului de gheață ai Patagoniei, nu semnificația de cer, ci de munte.
Muntele, prin înălţimile pe care le etalează, pune stavilă maselor de aer în perpetua lor preumblare, le deviază traiectoriile şi le schimbă semnificativ proprietăţile termodinamice, provocând fenomene meteorologice complexe, specifice regiunilor cu relief înalt şi care se succed cu repeziciune. Tocmai de aceea trebuie să respectăm muntele aşa cum este : puternic şi cu toane, să căutăm a-l cunoaște îndeaproape, în toate manifestările sale, şi să avem tăria de a abandona tura de munte dacă condiţiile meteo sunt potrivnice, chiar şi în situaţia în care de vârf ne mai despart doar câțiva pași ori câteva minute.
De la munteni am auzit că sunt semne ce indică vremea rea: garofiţa de munte se închide, conurile de molid au solzii lipiţi (nu desfăcuţi pe orizontală), albinele sunt agitate, furnicile se grăbesc spre muşuroi, păsările zboară razant cu pământul şi au încetat să mai cânte, vântul bate noaptea dinspre văi spre înălţimi, soarele răsare în ceaţă, câinii părăsesc turmele de oi şi se întorc inopinat la stână, cerul este roşu-violet la răsărit sau la apus, caprele negre coboară spre prăpăstii, corbii croncăne zgomotoşi, iar iarba se umple de roua dimineții.
În schimb, se spune că sunt semne de vreme bună : cerul roz înainte de răsărit sau de apus, fulgerul fără nori, dacă dimineaţa pe cer senin vântul suflă slab, marmotele au ieşit afară, şerpii se soresc pe stâncile calde, ciuboţica-cucului își desface frunzele şi florile, iarba se umple de roua de seară, uliul se roteşte în cercuri largi, culoarea purpurie a norilor înainte de apusul soarelui sau dispariţia subită a acestora.
De pe crestele munților poate fi vizionat cel mai bine spectacolul migraţiei norilor şi umbletul umbrelor acestora pe versanţi. Compuşi din particule minuscule de apă sau grăunţe de gheaţă, suspendate în atmosferă, norii trec pe bolta cerească, în şiruri sau sub formă de grămezi izolate ori compacte. De nuanţe diverse şi cu nivele diferite de strălucire, zdrenţuiţi ori bine conturaţi, luminaţi sau înneguraţi, cu aspect de turnuri uriaşe ori de vălătuci de vată sau pânză de voal, formaţiunile noroase sunt o prezenţă activă pentru iubitorii de munte, seninul fiind la munte mai mereu împestriţat cu nori.
În luna august, o noapte senină petrecută pe culme, într-un punct de belvedere, ne poate oferi un alt spectacol de excepţie : ploile de meteoriţi, când candelabrele cereşti îşi scutură fără contenire luminiţele, ce cad tăcute pe pământ. Și tot la munte avem ocazia de a examina îndeaproape valurile de ceață pripășite în căușul văilor sau arcul multicolor al curcubeului ce apare imediat după un ropot de ploaie, prevestind timp frumos.
Haideți să ne ridicăm privirea din pământ și să ne îndreptăm ochii spre cer. Merită cu prisosință!