Codrul e tărâmul tainic în care copacii și-au dat întâlnire. Nu seamănă unul cu altul, cum nu sunt identici nici copiii ce provin din aceiași părinți, căci nu doar amprenta genetică contează, ci și ambiția, înclinațiile și anturajul, putând răsări un vlăstar aristocratic chiar și într-o tufă sălbatică – posibilitate edificator expusă de Jane Austen în romanul „Mândrie și prejudecată”.
Înalți și drepți, ori contorsionați și piperniciți, cu ace sau frunze ce foșnesc, cu scoarța albă, neagră sau galbenă, cutată ori netedă, curată, toți copacii au fost întâi semințe, toți vor pe verticală și să vadă cerul, toți tac neclintiți, așteptând inelul anual și ascultând cum urcă seva în trunchiul de clepsidră.
E dificil, dacă nu cumva imposibil, de trasat o linie de hotar între frumos și urât, fiind o chestiune ce ține de gusturi, de preferințe. Suplimentar, mai e și spiritul ce preschimbă și înnobilează materia. Dar până a cunoaște îndeaproape o persoană, există detalii care fac diferența: o privire expresivă, o gropiță în obraz, un surâs luminos, o voce cu tonalitate tulburătoare, un umblet ademenitor…
Și în pădure nu poți rosti răspicat că doar unii arbori merită contemplați. E clar că nu toți întruchipează un ideal de perfecțiune, dar tocmai pentru că nu sunt identici, ci feluriți, chiar diametral diferiți, le conferă farmec și ne stârnesc interesul de a-i cerceta, de a-i fotografia.
În vecinătatea Avenului Borțig (Munții Apuseni). N-am aflat doi copaci la fel, ca înălțime, diametru sau verticalitate, dar toți erau discret luminați de zarea zămislirii zilei.
Un mănunchi de raze surprins într-o poiană de sub Pietrele Doamnei (Munții Rarău)
Un lemn luat la întrecere cu piatra (Cabana Negoiu – Munții Făgăraș)
Coloana cu ciuperci (Lumea pierdută – Padiș)
Pare pocit și totuși trezește admirația (Coasta Satului – Ilva Mică).
„Împodobitul” din vecinătatea peșterii-ghețar „Focul viu” (Munții Apuseni).
Fagul candelabru.
Struțul cel sur.
„Strâmbă-lemne”
Opaițul.
Îmbrățișare.
„Pieta” lui Michelangelo.
Lebedele cenușii.
Siamezii.
În pas de tango.
Copacul cu scorburi de ferigi. (Munții Trascăului).
Un sfeșnic năpădit de mușchi (Munții Piatra-Craiului)
Șovăieli și chibzuieli: „Să mă duc în sus ori în jos?”(Munții Călimani).
Fagul multisecular situat la marginea drumului ce duce din Rodna înspre Vf. Capul Beneșului.
Uriașul din Calea lui Burcuș (Ilva-Mică)
O doamnă-mesteacăn cu poșetă, la poalele Heniului.
O fereastră zidită-n trunchi.
Împletitură de rădăcini.
Un pâlc de fagi gigantici crescuți la capătul ogașului ce urcă de la podul din Văleni (Ilva-Mică) pe „Valea Șculii”. Nu mai sunt din păcate, deși meritau ocrotiți.
„Străbunicul stejarilor” (Dealul Cetății din Bistrița). Cred că ar fi utilă întocmirea unui nomenclator al arborilor care ies din comun prin câte ceva și care să fie corespunzător protejați.
O poză convingătoare, plină de înțeles: un aliniament cu „deosebiții” ce se pun în evidență cu o calitate ori o carență. Tocmai de aceea, trebuie să fim nu doar îngăduitori și înțelegători, ci și lipsiți de prejudecăți.
