Sunt drumuri ce ne caută demult.
Și-ajung la noi când noi suntem plecați
În căutarea lor pe alte drumuri. (O. Paler)
Călători suntem, și pe drumuri mereu, în deslușirea destinului, în aflarea fericirii, în căutarea adevărului, a armoniei lăuntrice, a iubirii și a înțelepciunii, a dreptății, a paradisului pierdut… Nu știm cu precizie destinația și distanța, și nici itinerarul, dar călcăm necontenit cărările întortocheate, cărând valiza cu vise și optând adesea pentru cele bătătorite, care nu duc nicăieri.
În fața păienjenișului de drumuri, ce încep unul din altul și se multiplică la nesfârșit, urcăm și coborâm, ca pe o cale de culme zimțată de munte, sau pendulând încolo și încoace, ori înainte-înapoi, cu privirea lipită pe ceas și pe compas, pentru ca la final de etapă să strămutăm eticheta cu „acasă”, lângă un om, lângă un salariu, lângă un zid și-un pom…
Cum lumea e largă și viața e scurtă, vedem și gustăm la întâmplare, din câte se poate câte puțin, fără o țintă anume și fără un plan prestabilit, adunând amintiri despre oameni și locuri pe care le folosim ca mici ancore ale trecutului, aruncate în marea sufletului nostru. Pentru a marca, măcar cumva, efemera noastră trecere, luăm sau lăsăm câte ceva, ca mici semne de aducere-aminte, colecționând „nimicuri” de pe meleaguri străine, ori imprimând infime urme, prelungind astfel cu până la un secol „eternitatea” noastră.
Ce să mai spun de jurnalele peste care se pune praful uitării, căci experiențele ce le succed sunt cu mult peste trăirile și înfăptuirile descrise în filele debutului de viață, ori de miile de fotografii, la care poate nu mai umblăm niciodată, dar pe care le facem cu sârg ca să imortalizăm un moment, chiar cu riscul de a știrbi din farmecul, cursivitatea și plinătatea acestuia.
Abia peste ani ne dăm subit seama că e mai oportun să trăim frumos clipa, extrăgând și ultima esență, fără a căuta în lucruri nemurirea, ci în emoții, în întâlniri, în străluciri, în zboruri…
Am bătut atâtea drumuri
Fericirea s-o găsesc,
Când ea cuibărea în suflet,
Așteptând doar s-o trezesc (V. Mahok)