Priviţi primăvara un versant acoperit de o pădure de amestec, în care sunt împletite fâşii de foios şi răşinos. Nuanţele viului sunt diferite, dar reunite într-o largă paletă de verde, de la cel crud, foarte deschis, până la cel mai întunecat.
Un asemenea codru nu are acurateţea unicităţii (ar fi oricum prea monoton și plicticos), oferind însă o explozie deosebită de verde, sub cerul albastru.
Toamna, veşmintele acestor păduri sunt pestrițe, de-a dreptul impresionante, combinaţiile de culori făcând invidios chiar şi curcubeul, pentru roşul şi portocaliul revărsat ori galbenul generos etalat, într-un decor cu încrustaţii veşnice de verde.
Înlăuntrul acestor codri, tăcuţi, cuminţi şi cumpătaţi, arborii ce prezintă siluete solide şi drepte stau laolaltă cu trunchiurile slabe şi strâmbe, negre, albe, gri sau cenuşii, înnobilate cu ace şi conuri ori doar cu frunze de felurite forme.
N-o fi iubire ca-n povești, căci fiecare caută să-şi salte creştetul spre soare, dar nici ură şi duşmănie nu este, ci resemnare şi acceptare de soartă. Fiecare copac îşi vede în pace de şansele şi speranţele lui de supravieţuire, fără a da cu securea la tulpina celuilalt. În astfel de păduri, dese şi diverse, preferă şi animalele să trăiască: au adăposturi potrivite şi hrană din belşug.
Noi, oamenii, suntem diferiţi de purtătorii de clorofilă, preocupaţi preponderent de propria „fotosinteză”. Lucrăm adesea cu prejudecăţi legate de rase, naţii şi credinţe. Dăm dovadă de intoleranță și suntem tentaţi să discriminăm şi să dominăm pe semenii de lângă noi.
Prin urmare, cei care cred în „Zeiţa Raţiunii” (fundamentată pe egoism ori evoluţionism sau alte motivaţii) iau în derâdere dorinţa unora de a se mântui prin păzirea celor zece porunci, care la rândul lor, apreciază ca ridicole căutările altora de a ajunge în opt paşi la cele patru adevăruri absolute, şi invers.
Și creştinii, luați separat, sunt ca o pădure de foioase, formată din două tipuri de fag, dar în care se mai află mesteceni, carpeni, arini, frasini, şi aşa mai departe. Fiecare categorie crede, plină de mândrie, că numai ea ştie cum se poate ajunge la cer, deşi drumurile tuturor, chiar deosebite fiind, duc în final, spre unul şi acelaşi Dumnezeu.