La “bunicuţele” de lemn şi piatră din Zagra şi Runcu Salvei.

Pentru a ajunge în Zagra am urmat traseul Bistriţa-Cepari-Mintiu-Mocod. Un drum integral asfaltat, nu foarte aglomerat şi care îţi oferă ocazia de a afla, şi altceva.

Recomand un răgaz rustic (veritabil) la Mintiu, un vechi cuib de românism închis între dealuri, dovadă deplină făcând denumirile avute de-a lungul istoriei, respectiv Rumanisch Baierdorf (în germană) şi Olahnemeti (în maghiară).

Actuala biserică ortodoxă fiinţează din anul 1900, având hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, fiind ridicată, se pare, pe locul unei vechi mănăstiri ce a fost arsă în anul 1761 din ordinul generalului Adolf von Bucow.  Nu departe de locaşul de cult … Citește mai departe

Când totul pare pierdut.

E dezolant şi dezarmant să simţi, că în toate câte sunt şi, mai ales, pentru totdeauna, ţi-e totuna. Lipsa de speranţă, absenţa unei perspective pozitive, a unui orizont optimist, împing la gesturi extreme. E în stare de orice omul aflat în stadiul terminal al unei boli grave, incurabile (doar o puternică credinţă creştină te ajută să-nduri), în pragul falimentului sau în poarta puşcăriei (după ce a trăit cu impresia că face parte din „spuma societăţii”) dar şi oricine e  ferm convins că drumul îi este barat definitiv de reale sau închipuite obstacole de netrecut (sedusă şi abandonată, cu onoarea pătată … Citește mai departe

Pe muntele Heniu

Astăzi vă propun un traseu scurt şi facil : Vf. Heniul Mare din Munţii Bârgăului şi eventual, dacă vă mai rămâne timp, fortificaţia din Dealul Ponce, situat deasupra localităţii Ilva-Mică, la confluenţa pârâului Strâmba, cu râul Ilva.

Dacă plecăm din Bistriţa, ne îndreptăm spre Josenii Bârgăului, de unde o luăm spre Ilva-Mică, prin pasul Strâmba. După coborârea din şa, după ultima curbă strânsă străjuită de un stâlp rămas chiar pe acostament, drumul curge drept pe lângă vale, dar noi o luăm la dreapta, tot pe un drum asfaltat ce urcă şerpuit pe lângă pârâul Strâmba, o coteşte apoi spre codru … Citește mai departe

Vecinii de versant

La câţiva paşi de păşunea alpină, în liziera de sus a pădurii, am întâlnit un brad neobişnuit. Trona într-o paşnică poiană, desfăşurată pe un mic tăpşan, străjuit îndeaproape de stânci ce evocă felurite chipuri. Masiv în trup, cu rădăcini ce se ascund atent printre pietre şi ramuri  regulat dispuse pe trunchi, grele de rod şi încununate într-un vârf impozant, ascuns adesea de nori. Te uiţi uluit la el şi nu-ţi vine să crezi că o asemenea capodoperă a codrului a purces şi ea dintr-o simplă sămânţă adusă de vânt.

             La o asemenea altitudine rar întâlneşti un brad similar. E … Citește mai departe

Ziua recunoştinţei

      În ziua de azi, sentimentul de recunoştinţă pare unora o povară dificil de dus (altora li se pare  un adevărat jug), motiv pentru care binele primit e diminuat pe parcurs (şi implicit virtutea binefăcătorului ). Treptat, se trece de la expresia „la banii lui a fost o nimica toată”, la convingerea că „la poziţia şi puterea lui putea face şi mai mult”, sfârşind în credinţa „doar nu-i sunt dator pentru atâta lucru”. Ca atare, nu aştepta recunoştinţă, nici recunoaşterea unui merit incontestabil şi nici măcar un minim respect, fiindcă orice ai face, nu poţi atinge pragul de a fi vrednic … Citește mai departe