Ultima uitare

Dincolo de orice îndoială datorăm respect și recunoștință celor căzuți pe câmpurile de luptă a marilor războaie. Și cei care s-au întors de pe front, vătămați și traumatizați, sunt demni de toată stima și prețuirea noastră, dar moșii și strămoșii noștri care au murit departe de casă, prin Tirol sau Galiția ori la Cotul Donului, merită veșnica noastră venerație.

A arunca vălul uitării peste jertfa lor e o impietate, un sacrilegiu. Una e să mori acasă, în patul tău din cămin, înconjurat de familie, plâns, privegheat și prohodit cum se cuvine unui creștin, ajuns la ultimul „Amin”, și alta e … Citește mai departe

Galeria de artă

Am întâlnit oameni care par că s-au născut obosiţi şi care trăiesc (se târăsc, de fapt), veşnic osteniţi. Încă de la începuturi, indiferent de anotimp, chiar şi la revenirea din vacanţă sau concediu, după caz, se simt istoviți.

Parcă nimic nu-i animă. La nimic nu pare că aspiră, iar când contorizează viața, nu adaugă mulțumiți o zi la parcurs, ci o scad, privind doar la partea goală a paharului. Nici noul şi nici ineditul nu cred că le trezeşte interesul. Toate câte sunt sau ar putea fi, li se par complicate, împovărătoare, anoste sau lipsite de valoare.

Haideți să abandonăm … Citește mai departe

Echitate

Napoleon Bonaparte spunea cândva: „ Cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit”, iar Charles de Gaulle a întărit: „ Cimitirele sunt pline de oameni indispensabili”.

La stat, sunt pensionabili care preferă să rămână în câmpul muncii, cu motivaţii de tipul: „doar plictisul te aşteaptă acasă, după pragul pensiei” sau „nu te mai bagă nimeni în seamă, după ce te pensionezi”, fiind întrebuințată și predica patriotică de genul : „rămân pentru a-mi face datoria până la capăt” ori discursul de dragoste la adresa profesiei : „îmi iubesc prea mult meseria pentru a pleca imediat ce pot”.

Indiferent dacă e vorba de … Citește mai departe

Mirabila

Concepută de circumstanță, abia sâmbătă seara, la final de facere a lumii, când marele ziditor era istovit;

Croită dinadins dintr-o coastă luată din trupul bărbatului, pentru a fi doar un accesoriu al acestuia.

A rezultat o ființă fragilă, cu suflet sensibil,

Ce a fost acuzată de instigare la înfruptare din pomul cunoștinței binelui și răului;

Condamnată la muncă silnică pe viață în casa autorului faptei;

Supusă să poarte vălul vinovăției de a fi adus păcatul pe lume

Și obligată să asigure infinitul istoriei prin magia pântecului său.

Și totuși…

Femeia și-a depășit condiția umană ce i-a fost stabilită,

Devenind punctul … Citește mai departe

Tainicul Tărpiu

E doar dincolo de deal, la mică distanță de Bistrița, dar cum nu ființează un drum rutier direct, corespunzător amenajat, care să te ducă într-acolo, ești nevoit să treci Dealul Târgului spre Dumitra, iar din Cepari, din curba strânsă situată în centrul satului, să o iei spre stânga, totalul de parcurs fiind astfel de 24 km.

E regretabil că drumul direct existent, vechi de secole, nu e nici măcar pietruit cum se cuvine, chiar dacă peisajul pe care îl traversează este încântător, dar poate că e mai bine așa. Altminteri, Tărpiul nu ar mai fi ceea ce încă mai este: … Citește mai departe