Lină lumină

E capăt de toamnă și după ce s-au deschis într-un enorm evantai – sugerând că tot ce impresionează e lăsat la final – culorile s-au stins, treptat, alunecând în nuanțe de „cărămâi”, cum mai zic copiii la cărămiziu, adică de cafea caldă, ciocolată și castane coapte, și într-o suită de șoapte cu rezonanțe de „Mai rămâi, te rog, rămâi…”

Și ce soare bun și blând luminează calea acum!

În grădină, se face dintr-o dată lumină: frunzele cad și le adunăm, plătind umbra ce ne-au dat-o-n vară.

Ultimii fiori, ultimele flori.

În care ne mai scăldăm o dată sufletul, pe-afară, în … Citește mai departe

Munții minții noastre

„O, mintea, mintea are munți…”, ne reamintea, cândva, Gerard Manley Hopkins, preot iezuit și poet englez din epoca victoriană, rămas în memoria colectivă prin laudele aduse lui Dumnezeu prin mijlocirea imaginilor desprinse din natura înconjurătoare.

Și nu se referea la circumvoluțiuni, ci la mulțimea de munți monumentali: înalți, abrupți, întunecați…, pe care mintea – îngustă, întortocheată, cu limite de nedepășit – îi are de urcat pe calea devenirii umane înspre serenitate, întru desăvârșire, fiecare cu bocceluța și cu toiagul lui, pe cărărușa aleasă, pândită de prăpăstii personale existențiale, barată de pietre (sau chiar perete) de mai mare sau mai mică … Citește mai departe

Cecitate față de clasa politică

Sufăr de cecitate față de oamenii politici. Pur și simplu nu-i pot vedea aproape deloc în ochi, iar pentru a nu le zări ochii dulci făcuți, chiar și prin fața altarelor, în răstimpul campaniei electorale, urmați de ochii dați peste cap, a lehamite, ori chiar de aruncarea unui pumn de praf în ochii alegătorilor, i-am îndepărtat din câmpul vizual și am șters orice fel de așteptări legate de mesianica venire la putere a „patrioților care să facă ceva și pentru țărișoara asta”, cum adesea aud pe alături.

Și ca să înțelegeți de ce și când au apărut primele simptome, readuc … Citește mai departe

O grădină de om

E limpede, ca lumina zilei de luni, că nu ne știm prezenta cum ar trebui, că nu ne știm promova ca mândră țară ce suntem, ca tărâm binecuvântat cu o mie și una de daruri, dovadă fiind și faptul că habar n-avem – mare parte dintre noi – că Valea Prahovei e sfântă și din altă perspectivă: la poalele Bucegilor, în Sinaia, în capătul de sus al străzii Pustnicului și nu departe de casa de vacanță a lui Nicolae Iorga se află chilia în care a trăit ani îndelungați (și tot aici a și murit în decembrie 1989) părintele Arsenie … Citește mai departe

MEMENTO MORI… Doar pentru norii, călătorii ?!

O fi mers și altcineva pe aici, că urme n-a lăsat, nici cât aripa ce trece-n zbor ?

Se spune că orice parcurs de viață aduce, întrucâtva, a călătorie cu trenul, în care, simultan, unii urcă și alții coboară, în care se vrea mereu mai în față și se dau bătălii acerbe pentru un loc la fereastră.

În vagoane, se urcă pe rând, la soroc, și se coboară pe sărite, după cum e scris în frunte sau scrijelit în palmă, ori poate alandala, după noroc, controversele vizând nu doar durata și modalitatea de ieșire de pe scenă, ci și destinația, … Citește mai departe