Atunci l-am condamnat la moarte

Și am făcut-o din scurt, în chip sumar și într-un simulacru de proces, viciat de neacordarea unor minime garanții judiciare, grevat de grave carențe procedurale și încheiat cu pronunțarea unei sentințe contrară realității, justiția pământeană ratând astfel șansa unică ce i-a fost oferită de a înfăptui, la sorocul stabilit, misiunea divină de a dărui dreptate Fiului Omului și, totodată, Fiului lui Dumnezeu.

Aflându-ne în miezul Postului Mare și fără a aborda nici un aspect de ordin istoric sau teologic (și cu atât mai puțin de a încerca să cântăresc cota de contribuție a romanilor și a evreilor la crucificarea, pe … Citește mai departe

Am fost acasă la Mureșeni

De multă vreme (și fără a conta că s-au schimbat vrerile și vremurile) mi-am propus să ajung la Casa Memorială a Mureșenilor, despre Iacob „Întemeietorul și Deschizătorul de Drumuri”, născut la Rebrișoara și care a reușit, de unul singur, prin propriile puteri să cucerească Cetățuia Brașovului, povestindu-ne înflăcărat, cu aproape patru decenii în urmă, d-nul profesor Tomi Gavril (Dumnezeu să-l așeze în rândurile drepților !), de la Liceul George Coșbuc din Năsăud.

Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae din Șchei, situată în mărginimea Cetății Brașovului și în curtea căreia este îngropat cel mai însemnat diplomat român din toate timpurile: Nicolae Titulescu.

Biserica … Citește mai departe

Meri la zâne, măi române !

Titlul dat mi-a readus în minte o glumă despre dieta cu mere a ardeleanului de altădată: „Mere ș-o slană, ș-o brânză grasă, ș-o ceapă, de apă, crăpată cu pumnul. Mere ș-o zamă acră de lășcuțe. Mere ș-o tocană cipărată de jițăl. Mere ș-o „polă prinsă-n brâu”. Mere ș-un deț de țuică de pome…”

Dar revenind la îndemnul de început, țin să-l subliniez și să-l argumentez invocând întâi un paradox: omul, uneori, vede (limpede și de aproape), dar nu crede, iar alteori crede, fără să vadă nimic (dar asta nu e rău, căci „Numai cu inima se poate vedea corect. … Citește mai departe

Așteptând aminul

La capitolul „Pietre care vorbesc”, de curând mi-am împiedicat privirea de zidurile ce îmbrățișează straniu verticala și care amintesc despre măreția de odinioară a Castelului Kornis, înălțat cu peste patru secole-n urmă pe platoul de deasupra satului Mănăstirea, aparținând de comuna Mica, căci din locul în care o cotim strâns la dreapta către Dej, când ne deplasăm pe ruta Bistrița – Cluj, prin Braniștea și Sânmărghita, la nici trei sute de metri distanță de intersecție ne întâmpină ruinele acestui castel-cetate considerat, până la finele celui de-al doilea război mondial, o splendidă bijuterie arhitectonică a Transilvaniei.

Pietrele clădite-n pereți, aflați într-un … Citește mai departe

Dăruiți-vă timp

Deși, după cum bine se vede, unui anonim i-a venit o idee trăsnită, reamintind că nu se poate întoarce roata timpului v-aș servi, desigur, un vechi truism și totuși mă-ncumet să rostesc un îndemn cu riscul de a fi calificat la fel: nimeni – și nimic – nu ne poate împiedica să folosim fiecare dimineață de primăvară pe post de „alt început” menit să ne retrezească și să ne călăuzească spre o viață nu neapărat nouă, ci mai trează și mai brează.

În vâltoarea amețitoare a existenței, pe alocuri cu certe veleități de centrifugă, auzim adesea, ca pe-un refren tânguitor: … Citește mai departe