Nu prea poți pretinde unui om obișnuit să caute la mântuirea sufletului cât timp este despuiat de haine și lihnit de foame. Nevoile trupului primează numai că, și după ce omul „se pune pe picioare”, tot pântecul e pus pe primul loc, căutând să-l țină plin, scump învelit și bine împrejmuit cu ziduri etajate, deși la plecare de pe pământ, după cum bine se știe „ săracul nu lasă nimic, iar bogatul nu poate lua nimic”. Ca atare, tot ce ține de suflet, inclusiv de memoria străbunilor, e lăsat mereu deoparte, inclusiv de comunitate, și amânat mai încolo, pe mai … Citește mai departe