Când mi-e dat să descopăr, în creierul munților, câte un colț de codru uitat de popor și nepângărit de topor, unde copacii cărunți se culcă cuminți la pământ – trupurile primind, încetișor, un parfum frumos mirositor -, ori câte un locșor în care mușchii croșetează în verde-smarald, cu migală și cu trudă, fiecare bulz de piatră și fiecare buturugă, îl caut cu privirea, instantaneu, pe Dumnezeu, căci decorul pare rămas, neschimbat, de la facerea lumii.
Și tot din negurile îndepărtate ale istoriei, și tot în timp îndelungat s-a decantat și s-a pus la păstrat, în proverbe, înțelepciunea aceea simplă și, … Citește mai departe