În debutul vieţii nu conştientizăm prezenţa destinului prin preajma noastră. Explicabil, întrucâtva. Pe de o parte, la obârşie, nu se petrec lucruri existenţiale spectaculoase, radicale. Pe de altă parte, deghizată în „neghiniţă”, soarta ne șopteşte fără contenire că e suficient să vrem pentru a obţine, că nimeni şi nimic nu ne poate înfrânge, că orice împrejurare poate fi depăşită ori cel puţin convertită, în ceva favorabil, profitabil. Poate de aceea, nu luăm aminte la sfaturi şi sugestii, şi nici de ajutor, n-avem nevoie. Suntem mândri, plini de „eu” şi de „mine”, cu alură de atotputernic şi atoateştiutor.
Pe parcurs însă, … Citește mai departe