Author: Justeţe.ro

Locșorul cu liniște

Acum, când pe rol e luna feeriei și a freneziei cumpărăturilor, când liniștea a murit subit, aglomerația infernală din oraș, ce ne obligă să stăm (și să adăstăm) bară-n bară și bot în bot (de robot), mi-a readus în minte un liman de liniște – singurul izvor al stării de biniște.

Filozoful Baruch Spinoza spunea că există o categorie de oameni ce se lasă tulburați în multe chipuri de cauze externe și care nu ajung niciodată la adevărata liniște sufletească, care trăiesc aproape neștiutori de sine, de Dumnezeu și de lucruri, încetând a suferi abia atunci când încetează a mai … Citește mai departe

Cântarea (și cântărirea) României

Pentru a nu inspira, cumva, poporul plecat, cenzura comunistă a trecut sub tăcere călăuzitorul poem revoluționar a lui Andrei Mureșanu: Deșteaptă-te române! La fel de nefrecventabil (nici măcar la recitare în cadrul serbărilor școlare) a fost declarat și un alt mobilizator poem pașoptist, de la care însă au preluat titlul și l-au conferit, în anul 1976, festivalului educației și culturii socialiste menit să înlocuiască – de parcă nu puteau coexista – arta cultă cu arta populară, singura care, în opinia „conducătorului iubit” trebuia prețuită și promovată, deși tot despre redeșteptarea conștiinței naționale face vorbire și opera lui Alecu Russo: Cântarea … Citește mai departe

Salutare, adunare !

Și „Bată-vă binele, să vă bată !”

Dar nu doar pe semeni, ci și zorii zilei îi putem cu bucurie-n glas (și recunoscători) saluta; și iubirea – singura scară pe care putem urca până la cer; și infinitul cel frumos, desfășurat în privirea copiilor; și orice final fericit: de viață, de an…, inclusiv ultimele flori ale toamnei. Și pe noi, dimineața, ne-am putea saluta, chiar dacă, câteodată, poate am merita un șut, plasat cu precizie undeva. Și îngerului îngrijitor i-am putea spune câte ceva, dar să nu așteptăm vreo vorbă, la cât de ocupat este cu încercările la care îl … Citește mai departe

Cumplită e învinuirea conștiinței

Ca o umbră credincioasă îl urmează conștiința pe om, suflându-i în ceafă și mormăind a nemulțumire: „ e cam puțin…”; „nu ți-ai înfrânat limba ascuțită!; „ai dat-o iară de gard, pângărind steagul ca prostul”. Ce face omul ? Ba scotocește după circumstanțe care să-i atenueze responsabilitatea: „am fost provocat intenționat”, „eram obosit și nu m-am gândit”…, ba invocă ceasul rău sau precedentul: „și alții au dat-o-n bară”, ori chiar încearcă să-și amăgească conștiința cu argumentul că nu-i chiar așa de grav precum pare la prima privire.

Conștiința e temelie, făclie, oglindă, busolă, călăuză și îndreptar.

Pentru orice om obișnuit, sâcâitoare … Citește mai departe

Highlife

Atitudinea e dată de altitudine, iar amplitudinea, de aptitudine.

Ferice de cel ce este verde (voinic) și albastru (senin)!

Se pare că fiecare om are o altitudine care-i priește și care i se potrivește, un etaj – sau peisaj, ori personaj – pe care îl preferă, care i se aseamănă, sau căruia îi aparține și unde se simte, cu adevărat, acasă.

Dar nu la clasa cultă și nici la traiul dus pe movila artificială și adesea arbitrară a funcției, „multpreaînaltă”, vremelnic deținută, ori a averii, chiar și pe merit, agonisită, mă voi opri astăzi, în cele câteva rânduri ce urmează, … Citește mai departe