Iuliu Prodan

Un nume, bun de purtat prin lume. Un simplu nume, care nimic nu mai spune bistrițenilor și năsăudenilor – ori mult prea puțin și pentru prea puțini dintre ei. În schimb, un nume simbol, un nume preschimbat în renume prin focul meritelor și care se află adesea pe buzele clujenilor, căci în Cartierul Zorilor, de aproape 10 ani, prin parteneriatul încheiat între Consiliul Municipal Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, s-a deschis pentru public un parc-pădure de aproape trei hectare, ce poartă denumirea de „Iuliu Prodan”, profesorul care, din câte se pare, a avut inițiativa plantării acestor … Citește mai departe

Grigore Silași

Sunt semeni care se bucură, nemeritat, de renume și prestigiu, căci stima și simpatia populară, pe de o parte, și erudiția, pe de altă parte, nu prea se suprapun.

Acest adevăr a fost relevat și de Voltaire: Acum câtăva vreme se dezbătea într-o societate faimoasă această problemă răsuflată și ușuratică: care este cel mai mare om dintre Cezar, Alexandru (Macedon), Tamerlan (Timur Lenk), Cromwell etc. Cineva răspunse că fără îndoială cel mai mare este Isac Newton. Și el avea dreptate: căci dacă adevărata măreție înseamnă să fi căpătat de la Dumnezeu un geniu puternic și să te fi slujit Citește mai departe

Virgil Șotropa

În vara acestui an, aflându-mă pentru o zi în Năsăud și având ceva timp liber la dispoziție, am urcat în „Cimitirul Comoara”, cu gândul de a aprinde o candelă la căpătâiul unui mare cărturar năsăudean: Virgil Șotropa. Din păcate, în absența oricărui indiciu, cum ar fi, de pildă, un panou informativ instalat la intrare asemeni celui din Cimitirul Central din Cluj, sau al câtorva indicatoare amplasate pe alei, cum sunt cele din Cimitirul Bellu din București – soluții ieftine aflate la îndemâna oricărei primării sau parohii -, nu mi-a fost dat să-i aflu nicicum mormântul. Întâmplător însă, am aflat locurile … Citește mai departe

Iulian Marțian

Când amintim de Ipotești sau de Humulești ne gândim fără să vrem la Mihai Eminescu, și respectiv Ion Creangă, tot așa cum legăm indestructibil Stupca de Ciprian Porumbescu și Hordoul de George Coșbuc. Sunt sate care câștigă faimă și notorietate prin izbânzile personale ale unui om devenit reprezentativ și așezat pe postament ca un stindard. E și cazul satului Mintiu. Când spunem Mintiul Român spunem de fapt, și în principal, Iulian Marțian, istoricul și academicianul născut în acest sat la data de 23.06.1867.

Satul Mintiu, pierdut printre Dealurile Năsăudului și având actualmente doar 400 de locuitori, a purtat în trecut
Citește mai departe

Ion Ciocan

Sunt absolvent al Liceului „George Coșbuc” din Năsăud și în perioada 1981-1985 am intrat aproape zilnic – căci pe atunci se făcea școală de luni până sâmbătă – în „Casa Albă” a Năsăudului, în vechea vatră de lumină intelectuală a românilor transilvăneni, strălucind asemeni celei de la Blaj. Aici, impresionat fiind de atmosfera educațională de excepție și de arhitectura inedită a imobilului înnobilat cu tablourile de absolvire a atâtor oameni de mare valoare, ce erau pe atunci expuse pe holuri, și mai ales de spațioasa scară centrală a clădirii ce se despărțea „în două ape” la catul de sus al … Citește mai departe