Când privești puii de păsăruică dintr-un cuib sau școlarii dintr-o clasă nu prea ai cum să ghicești ce parcurs vor avea fiecare. Notele de 10 sau premiul întâi ori titlul de șef promoție nu constituie, în toate cazurile, garanții ale succesului profesional, și cu atât mai puțin ale fericirii personale, clădită pe liniște lăuntrică și echilibru emoțional. E de la sine înțeles că n-ai cum să atingi pragul de excelență la toate materiile și nici să te remarci în toate domeniile, fiind absolut necesară alegerea unui culoar, a unei specializări, fără a pierde din vedere și faptul că, nu întotdeauna, teoreticianul este și un abil practician, că uneori startul bun este urmat de un recul sau de un regres, de o rupere de ritm și chiar de o lipsă de noroc în a întâlni oameni care să te îndrume pe căile devenirii și care să investească încredere în capacitățile tale intelectuale, organizatorice…
Profesorul Gavril Istrate, dimpotrivă, a aflat devreme ce i se potrivește și a urcat constant, prin propriile puteri, pe treptele înălțării academice. Născut în Nepos (Vărarea, cum i se spunea pe vremuri), la data de 23.02.1914, într-o familie de țărani gospodari cu dragoste de carte, Gavril Istrate a absolvit clasele primare în satul natal, după care a urmat cursurile Liceului Grăniceresc din Năsăud (redenumit „George Coșbuc”), iar mai apoi ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași unde i-a avut ca profesori la Facultatea de Filologie pe Garabet Ibrăileanu, George Călinescu și Iorgu Iordan.
În anul 1945 devine el însuși cadru didactic al Universității din Iași, deținând funcția de șef al Catedrei de Limba Română și timp de aproape două decenii (1949-1968) de decan al Facultății de Litere din Iași. Prima lucrare publicată: „Graiul satului Nepos” i-a prilejuit o reîntoarcere „la izvoare”, la „Cioroaiele Vărării”, unde a rămas mereu cu gândul, lucrarea sa de doctorat vizând „Limba poeziei lui George Coșbuc”, iar studiile ulterioare abordând, printre multe altele, „Transilvania în opera lui Mihail Sadoveanu” sau „George Coșbuc în ultimii 50 de ani”. Activitatea sa publicistică a fost una deosebit de prolifică, prof. Gavril Istrate fiind autorul a peste 700 de articole de lingvistică, filologie și literatură publicate în revistele de specialitate.
Năsăudean prin naștere și ieșean prin formație, profesorul universitar doctor docent Gavril Istrate a fost adesea poreclit „decanul filologilor români”, „patriarhul limbii române”, „titanul Universității din Iași”, „arhontele graniței năsăudene”, „solia sosită din patria lui Coșbuc”, „o istorie vie a literaturii”… Toate aceste supranume ce i-au fost cu respect și prețuire atribuite sunt un elogiu elocvent adus personalității și anvergurii sale intelectuale.
Gavril Istrate s-a stins din viață la data de 30.01.2014, la Iași, cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani, cu sentimentul datoriei împlinite, crezul său de viață fiind de „a nu trăi degeaba”, de „a lăsa câte ceva în urma sa”, și a făcut-o din plin, cum puțini au reușit vreodată acest lucru.
În final, am să redau din ce consemna prof. Gavril Istrate în volumul „Personalități române și faptele lor”: „Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit în Iașii acelor ani îndepărtați, au fost numeroasele librării și anticariate. Străzi întregi erau înțesate de cărți, de cărți rare și de publicații periodice de care auzisem, dar nu le văzusem până atunci. (…) Îmi amintesc cum, la venirea mea în Iași, în toamna anului 1933, am avut, nu odată, impresia că urma pașilor mei se suprapune peste pașii unor oameni neobișnuiți care au creat drumul pe care mergem. Ecourile realizărilor lor s-au multiplicat pe măsura trecerii timpului și s-au transformat în istorie…”
Un lucru e limpede: a fost un om cu suflet bogat ce merită mereu amintit!