Suveniruri

Sunt drumuri ce ne caută demult.

Și-ajung la noi când noi suntem plecați

În căutarea lor pe alte drumuri. (O. Paler)

Călători suntem, și pe drumuri mereu, în deslușirea destinului, în aflarea fericirii, în căutarea adevărului, a armoniei lăuntrice, a iubirii și a înțelepciunii, a dreptății, a paradisului pierdut… Nu știm cu precizie destinația și distanța, și nici itinerarul, dar călcăm necontenit cărările întortocheate, cărând valiza cu vise și optând adesea pentru cele bătătorite, care nu duc nicăieri.

În fața păienjenișului de drumuri, ce încep unul din altul și se multiplică la nesfârșit, urcăm și coborâm, ca pe o cale … Citește mai departe

Ziua Crucii

E Ziua Crucii, venerată din vremuri ce se pierd în negurile istoriei, brațele ei semnificând inițial cele patru anotimpuri și cele patru puncte cardinale, fiind declarată simbol al creștinătății cu ocazia Conciliului de la Niceea din anul 325 e.n., de către împăratul Constantin cel Mare, și așezată ulterior, cu mare cinste, pe fiecare creștet creștin de catedrală.

În biblie, se face referire la cruce și înainte de momentul răstignirii mântuitorului, apostolii Luca (9: 23) și Matei (16: 24) relatând aproape identic următoarele: „ – Atunci a zis Isus ucenicilor săi: Dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede … Citește mai departe

Exercițiu de smerenie

Chiar dacă aparent așa pare, a fi sărac cu duhul nu înseamnă a fi slab de minte, lipsit de înțelepciune, de spirit, ci a fi străin de lume și neatașat de nimic material, deschizând astfel porțile smereniei, ce presupune a te scutura de mândrie și a te elibera de trecut, micșorarea stimei de sine și accesarea stării de acceptare absolută, de supunere fără crâcnire, iar în final atingerea unui liman de liniște lăuntrică.

Stagiul militar obligatoriu, efectuat în trecut, constituia pentru toți tinerii un anume exercițiu de smerenie, o provocatoare piatră de încercare și un prilej potrivit pentru a învăța … Citește mai departe

Întâlnire

Lumea e plină de porecle, căci odată ce te-ai pricopsit cu un nume de ocară, toate vlăstarele tale vor purta această pecete de batjocură. Unele nume de ciuf nu au o semnificație certă, sau poate înțelesul inițial s-a pierdut în negura istoriei, în timp ce altele fac referire expresă la fizionomia sau temperamentul titularului, la o apucătură mai deocheată ori la vreo poznă de pomină din viața acestuia. Mereu s-a surâs (sau chiar s-a râs sănătos) pe seama aproapelui, apogeul acestei atitudini, oarecum îndoielnice, fiind inscripțiile cu conținut dulci-amărui săpate pe crucile cimitirului din Săpânța.

Prin clasele primare obișnuiam și … Citește mai departe

Mignon

Obiectele de dimensiuni relativ reduse, precum bijuteriile, ceasurile, telefoanele mobile, statuetele sculptate în lemn și fildeș, vitraliile, mozaicurile sau ornamentele ce decorează vechile manuscrise și tipărituri, sunt rodul unei munci minuțioase, de mare precizie și finețe.

De mici proporții este și mugurul ce vestește miracolul reînvierii, cum infime și neînțelese sunt esențele vitale, invizibile, de tipul atomului sau ADN-ului, pe care le aflăm pretutindeni și care compun de fapt lumea în care trăim. Mărunțică la trup și totuși genial concepută și colorată este și floarea de nu mă uita sau buburuza ori eleganta rândunică, ce poartă frac în fiecare zi. … Citește mai departe