Category: Despre tot felul de lucruri

Cioplind în umbre, uimitoare urme

Fericiți – și nărăviți în letargie – sunt cei docili cu duhul; care cred fără să caute, fără să cerceteze, fără să se îndoiască…; care lucrează doar cu certitudini; care nu-și pun întrebări ori care consideră că au aflat, iute și ireversibil, toate răspunsurile; care n-au pendulat, niciodată, între „a fi și a nu fi” cel ce este încă din întâia poveste.

Stăruitori sunt însă semenii ce-l caută, fără contenire, în fiecare mugur, în fiecare chip de floare, în fiecare palmă întinsă, în fiecare privire de pui: de om, de pom, de păsăruică… Și nu strigă-n pustiu, și nu caută … Citește mai departe

Aievea, despre românii de aiurea

Într-o perioadă istorică tulbure și imprevizibilă, când este în plină derulare o vădită reașezare a plăcilor tectonice (și în primul rând cele militare), nu te poți prezenta senin în fața națiunii – gest ce aduce fie cu o naivitate, fie cu o ascundere intenționată a realității – și să contești cerințele șefului de stat major al armatei, liniștind electoral populația cu motivarea sumară că nimeni nu vrea (și nu poate!!!) să intre și să ia…, câtă vreme alianțele se clatină (inclusiv cele europene), iar conducătorii marilor puteri occidentale sunt serios îngrijorați de evoluția internațională, pregătindu-se temeinic pentru orice sumbru scenariu. … Citește mai departe

Stau singură și-n gânduri, Doamne!

Cu un titlu ce parafrazează un vers din poezia „Lecția de citire” a lui Nichita Stănescu – aceluiași poet aparținându-i și poezia „Rugăciune la o piatră” (pe care o întreabă ce animale au murit când s-au scris prima oară cuvintele) – voi purcede pe drumul pietruit reamintind că „munții alcătuiesc un spațiu în care se pot răsfoi arhivele pământului – spațiu botezat în cele din urmă marea carte de piatră a lumii” (Munții din minte, Robert Macfarlane).

În același sens, e reprezentativ și volumul de poezii „Noduri și Semne”, presărat cu pietre și în care Nichita Stănescu, asemeni … Citește mai departe

Proces-verbal de predare poze primite de la prieteni

„În încurcături de-astea, în orice birou se ia aproape totdeauna hotărârea de a se redacta un proces-verbal. Procesul-verbal e bun totdeauna. Dacă nu folosește, nici nu strică : încă o hârtie fără rost printre atâtea milioane, și atâta tot.” – „Mendel, omul cărților”, Ștefan Zweig

Nu mai știu când am auzit, pentru întâia dată, amenințarea muiată-n mister: „că de nu…, te ia mama lui proces-verbal”, dar cu siguranță am echivalat-o, încă de pe atunci, cu „te ia mama-dracului” (sau mama-naibii, după preferințe), abia mult mai târziu realizând că e și o reminiscență a răstimpului de canibalism comunist, de prin … Citește mai departe

CLOPOT(iva)

Uneori, în prag de An Nou, îmi revin în prim-plan locurile deosebite descoperite cu prilejul preumblărilor mele, preponderent montane, căutând să-mi închipui cum o fi, acum, pe acolo. De această dată gândul m-a condus spre Poarta Munților Retezat, spre satul Clopotiva (comuna Râu de Mori) din Țara Hațegului, în care stau, de secole, alăturat, la doar câțiva pași distanță, două biserici înscrise în nomenclatorul monumentelor istorice: una cu hramul Cuvioasa Paraschiva și cealaltă închinată Sf. Ioan Botezătorul. Un simplu sat, dar cu două biserici vechi de când lumea, întrecut însă de un alt sat situat în Banatul Timișului: Klopotiva (astăzi … Citește mai departe