În zilele noastre, când se vrea ca normalitatea – ancestrală – să nu mai fie necesară; când eleganta simplitate în alb-negru este denunțată public ca perimată și substituită, tot mai frecvent, și tot mai fervent de multicolor; când se cere lepădarea de datinile identitare și cultivarea mândriei de a fi atipic și globalist; când simfoniile (dar și romanele clasice în trei volume) sunt etichetate expresia incapacității creatorului de a sintetiza; când muzica ușoară e pusă la zid ca săracă și excesiv de sentimentală, mai sunt oameni care au tăria de a păstra, pe tărâm muzical, drumul ales, fără a se … Citește mai departe
Category: Despre munți… și mulți dintre noi
Călăuza
După tragedia petrecută recent în Munții Rodnei, pe prăvălișurile Corongișului, și realizând că mulți iubitori de drumeții ar dori să urce în munți și n-au cu cine, într-un climat sigur și adecvat organizat, am aflat cu cale să reiau lectura a două cărți de referință pentru împătimiții munților, împins de ideea promovată de către cei doi autori: că este absolut necesar să facem cale-ntoarsă, adică să revenim la situația anterioară, ce s-a dovedit demnă de prețuit și la care s-a renunțat cu știință (numai din dorința de a schimba ceva), din neștiință (prostia și diletantismul manifestându-se, ca un fenomen de … Citește mai departe
Co(lecția) de munte: In pietra alpestra e dura
Muntele e un dascăl destoinic și devotat, lecțiile predate doritorilor – și amatorilor – fiind la certă înălțime.
Și e limpede că numai muntele ne poate preda altitudinea, ce înseamnă ierarhia, ce presupune înfruntarea înălțimilor, ce pericole pândesc pe parcursul ascensiunii: desprinderea de realitatea solidă a stâncilor, sporirea nejustificată a stimei de sine, trufia exagerată…, marele câștig educativ al drumeției la munte fiind starea de smerenie, de supușenie sincer recunoscută ori chiar de umilință, înaintea măreției fără de seamăn întâlnită-n cale.
Muntele ne prezintă și simplitatea: în port, în bucate curate, în sensibilitate…, peisajele primitive înfățișând, sugestiv, starea originară, de … Citește mai departe
Confesional, despre profesional
Comparativ cu perioada copilăriei mele, petrecută la confluența Someșului cel Mare cu Ilva cea Mică, peisajul profesional al satului românesc a suferit schimbări semnificative, dispărând definitiv, ca și cum n-au fost vreodată, și socăcița sau socășița (bucătăreasa pricepută de la ospețe), și șuștărul (ce repara încălțămintea), și moașa (care veghea la venirea pe lume a pruncilor), și boctărul (paznicul de câmp), și zapciul (paznicul de noapte, un fel de sergent de stradă), și căuaciul (fierarul sau potcovarul, rămas și el fără obiectul muncii), dar și morari, tâmplari, văcari sau cojocari nu mai sunt, căci găsim, de-a gata, toate cele trebuincioase, … Citește mai departe
Iarna, în Țara de Sus
În revista „Magazin istoric”, din decembrie 2020, am dat peste un articol ce mi-a atras atenția: „Zăpada rămâne în povești și se vinde în cutii de carton, în magazinele de jucării. A murit odată cu pitorescul instrument al lopeților de lemn. Nămeții au trecut în fabula zmeilor și țurțurii decorativi ai streașinii mai figurează în pictura epocii. Copiii recenți, când li se povestește lumea de stalactite a lunii lui decembrie, își fac cu ochiul, convinși că părinții s-au ramolit. Crăciunul se face azi sub umbrelă și a devenit ziua cu lapovițe mari a întregului an. (…) Am cumpărat o … Citește mai departe