Dacă ne oprim un moment și ne rotim privirea dăm, răsfirate peste tot, de dovezile dualității în care ființează omul și lumea lui: pământ și apă; viață și moarte sortită pentru femeie și bărbat; trup (efemer) și spirit (etern), sălășluind în timp și spațiu; răsărit (soarele) urmat de asfințit (luna) pe întreg cuprinsul dintre cei doi poli; albul (lumina) are ca oponent negrul (întunericul); Dumnezeu (virtuțile) se luptă cu diavolul (viciile); binele și frumosul alternează cu răul și urâtul; plăcerile și bucuriile (aversul) vin la pachet cu suferințele și necazurile (reversul); drepturile sunt însoțite de îndatoriri… Și toate astea dinadins compuse, pentru a exista egalitate și echilibru.
În aceeași logică firească a lucrurilor, fiecare drum are două capete și fiecare început are și un sfârșit. Izvorul ni-l cunoaștem. Și destinația finală o știm. Mai rămâne doar întreg conținutul traseului să-l descoperim.
Personal, m-am aflat în aceeași situație cu privire la versantul stâng al Lacului Colibița. Cunoșteam capetele crucificate, căci pe Capul Dealului urcasem cu Andrei, în urmă cu doi ani, dar cum poteca era traversată de copaci smulși de vânt din rădăcini ne-am desistat de la înaintare, iar în primăvara acestui an, pe o ploaie măruntă și cu o trupă de prieteni, mi-a fost dat să ajung și pe Piatra lui Orban. Nu știam însă că între cele două puncte de belvedere, străjuite de câte o cruce înaltă de metal, curge cuminte o cărare de culme, bine umbrită și mărginită, la tot pasul, de bulzi de piatră.
Am descoperit acest lucru, de curând, când însoțit de doi părtași de munte am lăsat o mașină dincolo de baraj, lângă indicatorul de traseu, continuând cu cealaltă până în Poiana Slătiniței unde drumul pietruit intersectează poteca ce vine dinspre Mița, facilitând în acest fel recuperarea, cu mașina lăsată la locul de sosire, a celei parcată în punctul de plecare. Lăudabil și îmbucurător este faptul că se lucrează la drumul ce duce de la Barajul Colibița înspre locul de confluență a pâraielor Pănuleț și Colbu, proiect ce va pune în valoare, din punct de vedere turistic, întreg conturul Lacului Colibița.
Vă „jur pe bucățica mea de rai” (vorba lui Victor Hugo) că traseul, pe care sumar l-am prezentat, merită să devină un veritabil loc de promenadă montană.
Până atunci, înțeleg să redau o urare de bine din Biblie: „Încolo, fraților, fiți sănătoși, desăvârșiți-vă, îmbărbătați-vă, fiți uniți într-un gând și o simțire, trăiți în pace … ” (Apostolul Pavel, Corinteni II, 13 : 11)