Cuvântul jude are înțelesul de judecător, de cneaz, demnitar sau cârmuitor ce exercita și atribuții de judecată a pricinilor dintr-o comunitate, aceeași semnificație având, pe vremuri, și termenul de județ sau giudeț.
Plecăm spre Judele Retezatului, din Poiana Pelegii, situată la aproape 20 km depărtare de Barajul Gura Răului, legate printr-un drum de piatră ce urcă necontenit prin codrul invadat de izvoare și pietre acoperite cu mușchi.
Creasta principală a Retezatului nu este una obișnuită, liniară, ci îmbracă, la bază, forma literei H, din care se desprind mai multe culmi secundare, imaginea finală oferită fiind circulară asemeni unui soare ce-și trimite razele înspre toate zările. Linia mediană a literei H este desenată de vârfurile Bucura-Peleaga-Păpușa, iar Lacul Bucura este amplasat în miezul acestor munți.
Este cel mai mare lac glaciar din România, fiind situat la altitudinea de 2040 m și având dimensiuni impresionante: aproape 9 ha, o lungime de 550 m, o lățime medie de aproximativ 150 m și o adâncime maximă de 15 m.
Bucura e o mică mare durată de Domnul sus la munte. Poate nu tocmai întâmplător are acest nume, în rugăciunea creștină „Născătoare de Dumnezeu” existând un pasaj: „… bucură-te ceea ce ești plină de dar…”, iar în vecinătatea lacului se înalță un pisc pietros ce poartă denumirea de Sântămărie. Oricum, nimic nu se compară cu bucuria de a trăi „la înălțime”, sentiment insuflat și de luminișul larg în care lacul limpede și liniștit este adăpostit.
Pentru a efectua un traseu în circuit coborâm câtva pe cărăruia ce trece printre Lacul Lia și Lacul Ana, după care urcăm susținut spre culmea Sântămărie (2344m)-Vârful din Mijloc (2405m) – Judele (2398m) …
…ce deja se întrevede, „Tribunul Suprem” fiind solitar și solidar deopotrivă, puțin retras și pus deoparte, căci pentru a beneficia de o perspectivă obiectivă, imparțială, este absolut necesară o anume înălțare și îndepărtare de „apropiași”.
Înaintăm încet printre valuri de vânt, rostogolite între cer și pământ…
… prin „Sala Pașilor Pierduți”. Spun pierduți pentru că urmele tălpilor ce au trecut, atâta amar de ani pe aici, nu au format o dâră de pământ bătătorită. Dintr-un singur și simplu motiv: acești trei munți sunt niște mari mormane de pietre, formează o întreagă îngrămădire, iar cărarea calcă preponderent peste stâncile pecetluite de licheni.
Numai atunci când suntem nevoiți să pășim cumpănit de pe o piatră (probă) înspre alta realizăm de ce drumul dreptății este atât de anevoios.
În șir indian, spre gardian. Gruiul din față este Sântămărie, iar ascuțișul din fundal Vârful din Mijloc.
În vechime, plecând de la premisa tablelor de piatră conținând cele Zece Porunci – denumite și tablele legii – primite de Moise pe Muntele Sinai, judecătorilor li s-a acordat titulatura de „tăblaș” (nu tablagiu) și de „tablăbirău”.
De unul singur, cu silueta proiectată pe cer.
Un punct de cotitură pe traseul Bucura-Zănoaga, din care se urcă și se coboară Judele aflat la capăt de drum: îl poți vizita, dacă te încumeți, dar niciodată traversa în pas de dans, fredonând o melodie. Șaua Judele e un fel de arhivă-registratură, sau condicărie cum i se spunea pe timpurile străvechi când erau frecvent întrebuințați termeni precum a chinisi ( a porni un proces), davat (reclamant), abnormitate (nefiresc), abnegație (lepădare de sine), forcluziune (decădere din drepturi), absoluție (dezlegare de îndatoriri), oculată (descindere a judecătorului pentru examinarea personală a unui fapt), disimțământ (dezicere)… Ce pledoarii încărcate de solemnitate erau meșterite pe atunci, cu ajutorul unor astfel de termeni elevați, de către maeștri avocați.
Un ultim asalt spre Judele ce ne așteaptă, în neclintire și nemărginire.
Pare un uriaș ursuz, aspru și ascuțit, inabordabil și totuși, dacă îl iei încet și cu atenție, poți ajunge la sufletul și pe creștetul său, urmând o potecă ce ocolește turnuri și abrupturi.
Ne atrage atenția o piatră ce ține în spinare alte câteva și care ne prilejuiește câteva clipe de contemplare a unui munte grandios compus din lespezi gigantice clădite cu grijă. La întrebarea când și cum nu pot nicicum răspunde.
Vârful Judele – 2398 m altitudine. E parcă stingher și singuratic (împrejmuit doar de prăpăstii), tăcut și tainic, maiestuos – deși nu este nici întâiul, nici înaltul – și generos ca nimeni altul… în priveliști pitorești.
Doar eu… și el.
Pentru o deplină edificare, alăturat am să așez câteva „hotărâri” amplu motivate de Judele Retezatului:
Și un prim-plan cu creasta șerpuită și zimțată pe care am străbătut-o pentru a-l cuceri. Sentimentul de satisfacție încercat nu poate fi descris în cuvinte. Literele, chiar și meșteșugit alăturate, sunt prea seci și prea sărace pentru a-l putea real surprinde, așa că las imaginile și imaginația să o facă în locul lor.
Ne întoarcem fără grabă în șa, eu cu gândul la un cântec vechi: „Hey Jude” (The Beatles). Sigur, nu este decât o simplă coincidență de titlu, dar cu toate acestea linia melodică parcă se potrivește și chiar și o strofă pare adecvată: „Și oricând simți durere/ Hei Jude/ Astâmpără-te/ Nu lua lumea în spinare/ Că știi că e fudul/ Cel ce joacă fără cusur.”
Mai aruncăm o căutătură spre înălțimile amețitoare ale Judelui, după care coborâm privirea la cărărușa (curelușa) îngustă ce încinge strâns mijlocul Judelui, având pe stânga povârniș și pe dreapta o prăpastie ce dă într-o mare de pietre.
La poalele Judelui dăm peste un strat gros de „omăt bătrân”…
… pe care alerg desculț ca un copil, cum fac și iarna uneori.
Sub noi își are cuibul Tăul Agățat, un lac ca lacrima, în care cerul își aranjează adesea buclele dalbe.
După ce escaladăm „marile pravile” – puse pe post de pietre de poticnire -, loc în care măruntaiele muntelui sunt la vedere, ajungem la alte două lacuri cu nume românești:
Lacul Viorica
Lacul Florica
În Munții Retezat sunt peste 50 de lacuri, multe dintre ele fiind păstorite ca niște „judecătorii de ocol” (de rotocol) de Vârful Judele: în afară de cele cinci lacuri cu nume de domnițe, deja pomenite, mai avem primprejurul lui și Lacul Secat, Lacul Gemenele, Lacul Negru, Lacul Știrbu și alte câteva ochiuri de apă botezate Tăuri: al Porții, al Iezilor, al Caprelor, cel Secat, cel Urât, cel Ascuns, cel Răsucit…
Îndreptându-ne spre locul de plecare în circuit: Lacul Bucura, ce are aspectul taberei de bază al Himalayei, am ales și câteva „sentințe” de condamnare pe viață … la frumos, pronunțate de Magistratul Retezatului:
Și în timp ce coboram spre locul de campare (Poiana Pelegii) mi-a venit în minte și un concluș – așa i se spunea cândva la dispozitivul hotărârii judecătorești – pe care l-aș putea consemna într-un ipotetic recurs în interesul tuturor: „Puneți pe pauză traiul cotidian și urcați o zi în munți!”, hotărâre ce ar fi dată cu putere executorie și fără cale de atac.
