„Toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf.” – Gabriel Garcia Marquez
De toate aflăm așezate pe platoul montan al Apusenilor: vârfuri cu vederi panoramice, întinse șesuri carstice, chei, canioane și abrupturi stâncoase de-ți taie respirația, doline și avene înfricoșătoare, ghețari și peșteri răsfirate la tot pasul, izbucuri impresionante și lacuri limpezi, râuri care răsar și dispar, mândre poiene cu flori, o mulțime de sate și cătune cățărate pe spinările de munte și un păienjeniș de drumeaguri ce le leagă strâns și pe vecie. N -ai cum să nu exclami și să nu exprimi extraordinarul, relevat și de denumirile date locurilor: Focul Viu, Poarta lui Ionele, Cetățile Ponorului, Dealul Botii, Doda Pilii, Biserica Moțului, Vălul Miresei, Lumea Pierdută, Satul de Piatră, Izvorul Minunilor, Muntele Codru-Moma, Piatra Grăitoare ori Peștera Minunată (Ghețarul Vârtop), la care am făcut deja referire și despre care urmează să mai vorbim, dacă ne dă Domnul zile și pace în lume. Ademenitoare sunt și diminutivele cu aură de alint: Giurcuța, Ordâncușa, Mărișel, Rogojel, Răchițele, Călățele…
„Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un email cu locurile în care pot descoperi fericirea.” – Ionuț Caragea
În vecinătatea vestică a Parcului Natural Apuseni însă, nu departe de Beiuș și aparținând comunei Buntești, este situat satul Ferice și în vecinătate, înspre munți, Plaiul Fericea și Măgura Fericea. Sugestive nume de botez, ca și Valea Fericirii, ce pleacă din satul Râșca și se îndreaptă spre cătunul Dealul Negru, situat pe ruta rutieră Huedin-Beliș, o veritabilă scurtătură spre fericire, de unde cu toții ne putem întoarce cu buzunarele burdușite cu firimituri de fericire.
E de notorietate că fericirea nu o aflăm aiurea, pe undeva, și nu depinde, exclusiv, de cineva; că fericirea nu poate fi căutată, câștigată sau cedată, ci doar consemnată; că fericirea depinde adesea de dispoziția noastră sufletească, nu de circumstanțe, și totuși, sunt anumite locuri și momente din viața noastră când, din senin, realizăm pregnant și adânc că fericirea e aici, aproape, și a crescut, sub soarele iubirii și a bucuriei de a trăi, pe un strat de simplitate și de plăceri mărunte, pe o stare de mulțumire a ceea ce avem și a ceea ce suntem, potrivit îndemnului rostit de Sf. Augustin: „Fericirea e să știi să îți dorești ceea ce ai deja.”
Tare fericit pare și proprietarul pensiunii moderne și recent dată în folosință: un român de rând din Huedin, ce are privirea încărcată de bunătate și un râs gras, bogat, molipsitor, căci se scutură cămașa de pe el când o face, și credeți-mă pe cuvânt, o face des și bine, cum se cuvine. Chiar dacă pleacă iute la soața lui și îți predă pensiunea la cheie, veselia și buna-dispoziție rămâne locului cu o singură condiție: să-ți fi adus de acasă o companie plăcută compusă din oameni peste a căror relație s-a depus un strat gros de prietenie, ce poate fi zgâriată, dar niciodată înlăturată.
Cum pensiunea este poziționată pe culmea unui deal și cum relieful este relativ înalt și destul de fracturat, dimineața devreme și seara târziu, dar adesea și peste zi, odată ce te așezi cu ochii închiși în hamacul din curte auzi cum se apropie de tine, cu pași repezi, starea de bine și de pace tulburată doar de un lătrat îndepărtat de câine, de un cânt cuminte de pasăruică, ori de un glas domol de om și un foșnet fascinant de pom.
„În fiecare dimineață, când mă scol, trebuie să iau o decizie: fie de a fi fericit, fie de a fi foarte fericit. prin urmare iau hotărârea ca în ziua respectivă să fiu foarte fericit și mă ghidez după această atitudine pe tot parcursul zilei, indiferent de ce mă așteaptă.” – Brian Tracy
În Apuseni, ca în țările scandinave, bradul și molidul – pomii omului – stau molcom de vorbă cu mesteacănul cel cărunt, considerat copacul lui Dumnezeu. Cred că această alăturare insolită de arbori emană o atmosferă de acalmie și armonie, cu un potențial uriaș de fericire.
„Fericirea este asemeni unui fluture care, atunci când alergi după el, fuge mereu dincolo de limita văzului tău, dar, dacă stai liniștit, el poate să se așeze de unul singur asupra ta.” – Nathaniel Hawthorne
Am auzit pe cineva spunând că fericirea sosește când nu o așteptăm, intrând grațioasă pe fereastra uitată întredeschisă. Uneori însă, ea ne face câte o farsă, și bate la ușă, dar ce folos: nu auzim ciocănitul fiindcă fie sufletul a plecat la cerșit prin vecini, fie gândurile zboară zbârnăind prin minte și fac hărmălaie. Ca atare, adevărata fericire nu o putem prinde cu mâna, în treacăt și din alergare, ci presupune profunzimi și limpezimi, necesită liniștirea minții pentru a face posibilă decantarea și degrevarea, căci numai pe un suflet curat, potolit, eliberat se așază fluturii fericirii.
Cu ani în urmă, când i-am destăinuit unui prieten că pe timpul copilăriei mele fânețele erau înțesate de fluturi și că am colecționat zeci de specii în insectarul școlar, acesta mi-a replicat hâtru, cu haz: „De azi-nainte n-0 să mă mai mir că nu prea sunt dacă tu i-ai prins atunci pe aproape toți”. După micul meu popas în Apuseni, cu proxima întâlnire, o să-l îndemn pe amicul meu să urce acolo, sus, unde fluturii s-au refugiat pentru a ne arăta că au aflat un ținut încă curat. Personal, de multă vreme n-am mai urmărit o asemenea „nuntă” mare și pestriță de fluturi. Din păcate, pentru voi care nu i-ați văzut, doar unii albi cu pete cenușii au acceptat să fie „pozați”.
„Dă șansă fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.”- Mark Twain
În Apuseni și răsăritul, și asfințitul e altfel: cu mult lemn și parcă mai solemn.
„Noi căutăm cu toții fericirea, însă fără să știm unde este, ca și acei bețivi care caută casa, știind că au una pe undeva.” – Voltaire
