Pe timp de război ori când suntem gata înregimentați într-o gloată răsculată, din străfundurile urât mirositoare ale ființei noastre se redeșteaptă și se manifestă-n voie, la vedere, cele mai primitive și mai egoiste instincte.
Și cum, aproape la fel, ne manifestăm și la volan, cam așa ar arăta un concis și confuz cod al „bunelor-maniere” rutiere, culese, aiurea și aievea, de pe drum:
Nu ajungerea cu bine și în siguranță la destinație e scopul deplasării cu mașina, ci cursa contracronometru în care ne angajăm și agresiva confruntare cu ceilalți, ce trebuie urmăriți îndeaproape (la o distanță de doar câțiva metri) și depășiți fără întârziere, într-un arc scurt.
Adă-ți aminte că pe drumurile patriei nu ești tu… (ci fiara din tine), iar ceilalți participanți îți sunt dușmani nedemni de îngăduință și iertare. Ca atare, dacă vreun șofer – obosit de atâta drum – a intrat riscant în depășirea mașinii tale, lasă-l să se descurce singur, nu ridica piciorul de pe accelerație și nu-ți ascunde grimasa de răutate răsărită-n colțul gurii.
Când un neica-neatent nu a făcut tot ce trebuia la schimbarea direcției de mers ori care și-a permis să te insulte grav – neacordându-ți prioritate -, învață-l minte imediat: fă-i semnele specifice cu degetul, clipește ritmic din faruri și, dacă este posibil, deschide fereastra, dă-i peste cozoroc și descântă-l de noroc.
Nu ezita să parchezi de-a curmezișul pe două locuri de parcare (dacă tot ai avut șansa de a le găsi libere), ori chiar pe carosabil, fără a te sinchisi că strada e îngustă, înclinată ori întortocheată, că ceilalți sunt obligați să oprească, să ocolească… Contează un singur lucru: doar zece pași să mai ai de făcut, pe jos, până la intrarea în magazin.
Dacă ai ieșit la o plimbare sau ești șofer începător ori încărcat peste măsură și te deplasezi, cu până la patruzeci de kilometri pe oră, pe un tronson tăiat în două de o lungă linie continuă, privește cu satisfacție, în oglinda retrovizoare, la șirul nesfârșit în fruntea căruia, voinicește, te-ai așezat, dar nu care cumva să tragi, periodic, în câte o parcare pentru a decongestiona traficul. Nu-i trecut nicăieri, negru pe alb, că îți revine o astfel de îndatorire, așa că n-au decât să te urmeze într-un provocator exercițiu de răbdare, să te urmărească cu atenție cum abordezi larg, anevoios și înfrânat fiecare viraj.
Nu-i bai că motoru-i dus (de atâta uz) ori că țeava de eșapament e fracturată, tu dă-i bice la bolid și bucură-te, nevoie mare, că toți întorc capul după norul de fum și explozia de „bum-bum”, căci gogorițe sunt, așa cum spui, toată tevatura despre noxe și boxe, despre protecția mediului și schimbările climatice.
Dacă ești instructor auto, nu uita că învățăceii prind degrabă cunoștințele și aptitudinile dimineața, între orele 07-08,oo, și după-amiaza, între orele 15-16,oo, când aglomerația urbană e în toi, așa că fructifică zilnic permisiunea oferită de „Sfatul înțelepților” ( a se citi Consiliul Local) și nu băga în seamă cârcotașii ce-ți atrag atenția că încurci circulația, că-i afectezi grav fluența și siguranța.
Îmbrățișând ideea „mai bine să fie și dacă nu-l vei folosi niciodată, decât să-ți trebuiască vreodată și să nu-l ai agățat în spate”, pune-ți neapărat cârlig la mașină. Nu unul retractabil, cum pretind neinspirații țărilor pretins civilizate, ci unul solid și bine ieșit în afară, ce te apară de rău (de impactul dorsal) și care te face mândru nevoie-mare când constați că mașina celuilalt e făcută-n față praf.
Dacă ești taximetrist, poți să staționezi, oriunde și oricât, pe banda de mers, să ieși inopinat în drum și să sancționezi aspru – cu claxonul – pe cel ce se încumetă să te imite.
Fii grozav: condu cu cotul scos pe geam; apasă, până la podea, când pedala de accelerație, când pedala de frână; dă lumii de știre despre melodiile la modă; scutură-ți țigara peste portieră ori aruncă tacticos chiștocul, din vârful degetelor. E clar, că nimeni nu-i, special, ca tine!
„Pentru toate aceste motive…”, ca un corolar de itinerar, se recomandă un AUTO-allegretto.