Sunt multe lucruri mărunte și momente aparent mici pe care nu le luăm în seamă. Din grabă și din cauza grijilor, în principal. Și nu numai, căci am renunțat să privim la minunile învelite în coaja cotidianului, ce fac diferența și dau ritm și culoare existenței. E păcat, parcă, să ne batem joc de efemeritatea noastră „alergând după cai verzi pe pereți” și realizând abia la ceas de popas, ori chiar de bilanț, măreția unui mărunțiș pe care nici nu l-am remarcat ori l-am pierdut aiurea pe drum.
Fericirea și bucuria de a trăi frumos și bogat presupune să poposim, la tot ceasul și la tot pasul, lângă fiecare lucrușor care ne poate da plinătate și ne poate oferii senzația de oprire în loc a timpului.
De curând, gerul a înghețat împrejurimile. Haideți să ne spunem cu toții: „Hei! Oprește-te! Ia în primire țurțurii, pojghițele și florile de gheață și examinează-le cu atenție de parcă le-ai vedea pentru întâia dată.”
Se spune că nici un om nu este atât de sărac încât să nu poată dărui un zâmbet, și că nici un om nu este atât de bogat încât să n-aibă nevoie de el. Și am mai citit ceva, scris cândva de cineva: „Un zâmbet e ca o lumină în fereastra sufletului, semn că inima e acasă.”
Fără nici o îndoială și zâmbetul e un mărunțiș de mare preț. Îl avem mereu la noi și îl putem dărui celorlalți, fără să ne coste nimic și fără teama că se termină. Pe deasupra, are și un evident efect de bumerang fiindcă, de regulă, se întoarce imediat la noi, fiind așezat într-o ecuație de plată și de răsplată. Deși dăinuie numai o clipă, un zâmbet poate înmuia și un suflet ostenit sau împietrit de grele încercări. Și dacă, totuși, se-ntâmplă să întâlnim în drumurile noastre un posac fără leac sau o acritură incapabilă de a ne da un surâs, eu zic să nu ezităm să i-l dăruim cu drag pe al nostru.
De departe, cel mai suav surâs din lume este „râsu-plânsu” ce înflorește pe chipul copilului care cade, învățând să meargă, fiind mai mult speriat decât suferind, și mama, sau tata, pentru a-l liniști, îi pupă piciorușul ca să-i treacă. Un astfel de zâmbet cald, curat, are nu doar aura unui curcubeu răsărit după o ploaie de lacrimi, ci și puterea magică de a deschide orice încuietoare ferecată a inimii. Inedit e însă și surâsul primit de la un străin de neam și de limbă, căci zâmbetul nu are nevoie de cuvinte pentru a exprima înțelegere și acceptare.
„Vorba bună, zâmbetul și fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului”, spunea Nicolae Iorga. Tocmai de aceea cred că ar trebui să întâmpinăm zorii fiecărei zile cu un zâmbet de recunoștință și pe fiecare om întâlnit în cale cu un surâs senin, încărcat de pace și de prietenie.