„Dreptatea privește de la înălțimea cerurilor… Dreptatea va merge și înaintea lui, și-l va și urma, călcând pe urmele pașilor lui! – Psalmul 85
În Cartea Psalmilor, dreptatea constituie un subiect predilect, conferind acestei virtuți o strălucire vie, de Stea Polară ce indică drumul de dreapta, de deasupra și care duce spre devenire. Asta și pentru că omul drept este, implicit, un om bun.
„Dreptatea și pacea se sărută” – arată Psalmul 85, versetul 10 -, căci în afara dreptății nu există o pace socială solidă și stabilă, și nici egalitate, libertate… În acest sens și Nicolae Iorga sublinia că dreptatea e ca sănătatea lumii, în timp ce Camil Petrescu remarca că „dreptatea este deasupra noastră și este una pentru toată lumea și pentru toate timpurile”, ceea ce înseamnă că orice act de nedreptate echivalează, așa cum reiese și din cele ce urmează, cu o felie groasă de blasfemie. Și n-am cum să nu reamintesc ce spunea un mare cărturar ardelean: „Numai până unde ține dreptatea e umanitate; dincolo de drept locuiesc fiarele sălbatice” (Simion Bărnuțiu).
„Luați învățătură, judecătorii pământului! Purtați-vă cu înțelepciune. Slujiți… cu frică și bucurați-vă tremurând”, îndeamnă Psalmul 2, versetul 10. Acest sfat, dat încă din debutul Psaltirii, e vrednic de legat de sufletul justiției. Ce folos că te-ai trudit, „tocind din scoarță-n scoarță”, și că ești „tobă de carte”, dacă n-ai dobândit și simțul dreptății (compus din simțul măsurii, din bunul-simț, din buna-credință…), dacă te lași înălțat nemeritat, chiar și numai în ochii tăi, pe culmile mândriei, în loc să stai pe scaunul smereniei și să conștientizezi, până în ultima fibră a ființei tale, că puterea de a decide cu privire la soarta semenilor tăi, și cu privire la avutul lor, și la drepturile și îndatoririle ce le revin…, ți-a fost încredințată pe pământ, dar vei da socoteală-n cer până la ultima centimă morală. Din acest motiv, Cartea Psalmilor cuprinde și câteva revărsări de mânie la adresa celor care au pângărit părticica de atotputernicie preluată din portofoliul Marelui și Ultimului Judecător: „Până când veți judeca strâmb și veți căuta la fața celor răi? Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenorocitului și săracului; scăpați pe cel nevoiaș și lipsit; izbăviți-i din mâna celor răi” (Psalmul 82, versetul 2); „Oare, tăcând, faceți voi dreptate? Oare așa judecați voi fără părtinire, fiii oamenilor?” (Psalmul 58, versetul 1).
Redusă la esență, dreptatea semnifică recunoașterea dreptului fiecăruia și acordarea, într-un timp rezonabil, a ceea ce i se cuvine, în timp ce în plan procedural, dreptatea rezultă din forța argumentelor și din rafinamentul raționamentelor. Dar cum Justiția croiește hotărâri doar din materialul justițiabilului și e obligată să o facă după tiparul și după tipicul statornicit de „Preaînaltul Legiuitor”, dreptatea se acordă, nu exclusiv – și nici măcar în primul rând – după echitate, ci celui care dovedește, prin mijloacele de probă acceptate, că legea este de partea versiunii sale. Privind din acest unghi, punerea în practică a preceptului prescris de Psalmul 94, versetul 15: „… se va face odată judecata după dreptate, și toți cei cu inima curată o vor găsi bună” reprezintă o realizare de prim rang.
Și în plan cotidian, omul se luptă, cu înverșunare, de dragul dreptății, chiar și când e vorba de o simplă dispută verbală între soți, rude, colegi, amici sau vecini, reamintind astfel de un proverb latin: „Să se facă dreptate, chiar dacă se prăbușește cerul” și de o străveche învățătură românească: „Rar are numai unul dreptate și atunci greu și-o mai câștigă”. Și într-adevăr, când asculți, din scaunul de judecată, pledoariile părților aflate în litigiu, nu o dată realizezi că amândoi au dreptate, dar fiecare altfel; că nu cel care are ultimul cuvânt are întotdeauna dreptate și nici, de fiecare dată, cel care vorbește mult și meșteșugit. Și să nu uităm că în Psaltire sunt răsfirate o suită de solicitări pe care judecătorul ar trebui să le simtă-n inimă fremătând ori de câte ori privește-n ochii ce-l imploră: „Trezește-te ca să-mi ajuți, și rânduiește o judecată!” (Psalmul 7, versetul6); „Fă-mi dreptate… după neprihănirea și nevinovăția mea!” ( Psalmul 7, versetul 8); „Judecă-mă după dreptatea ta” (Psalmul 35, versetul 24); „Fă-mi dreptate…, apără-mi pricina în fața potrivnicului!”(Psalmul 43 : 1); „Scapă-mă, în dreptatea ta, și izbăvește-mă! Pleacă-ți urechea spre mine și ajută-mi!” (Psalmul 71, versetul 2).
Și tot la capitolul „Deziderat de Judecător” pot fi incluse și rugămințile rostite, fără cuvinte, de toate inimile însetate de dreptate: „Căci tu îmi sprijini dreptatea și pricina mea, și stai pe scaunul tău de domnie ca un judecător drept.” – Psalmul 9, versetul 4; „Dreptatea ta este ca munții lui Dumnezeu, și judecățile tale ca adâncul cel mare.” – Psalmul 36, versetul 6; „Toiagul de domnie al împărăției tale este un toiag de dreptate.” – Psalmul 45, versetul 6; „Se bucură neamurile și se veselesc; căci tu judeci popoarele cu nepărtinire și povățuiești neamurile pe pământ.” – Psalmul 67, versetul 4; „Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului tău de domnie.” – Psalmul 89, versetul 14; „Tu întărești dreptatea.” – Psalmul 99, versetul 4; „Știu, Doamne, că judecățile tale sunt drepte.” – Psalmul 119, versetul 75; „Tu ești drept, Doamne, și judecățile tale sunt fără prihană.” – Psalmul 119, versetul 137.
Dostoievski, în Frații Karamazov, afirma că „nu în forță, ci în dreptate sălășluiește Dumnezeu” – „o samă de cuvinte” pe care fiecare om ajuns judecător ar trebui să le poarte-n suflet ca pe-un sfânt stindard. Și mai poate încerca ceva: să-l imite pe Dreptul Judecător, așa cum e înfățișat, repetat, în Psaltire: „Dumnezeu este un judecător drept.” (Psalmul 7, versetul 11); „El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.” (Psalmul 9, versetul 8 – reluat în 96 : 13; 98 : 9); „Căci Domnul este drept, iubește dreptatea.” (Psalmul 11, versetul 7 -reluat în 33 : 6, 37 : 28); „Judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat.” (Psalmul 19, versetul 9); „Domnul este bun și drept. De aceea arată el calea de urmat.” ( Psalmul 25, versetul 8); „El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, și dreptul tău ca soarele la amiază.” (Psalmul 37, versetul 6); „Dreptatea va merge înaintea lui, și-l va și urma, călcând pe urmele pașilor lui.” (Psalmul 85, versetul 13); „Domnul face dreptate și judecă tuturor celor asupriți.” (Psalmul 103, versetul 6); „Dreptatea ta este o dreptate veșnică, și Legea ta este adevărul.” – Psalmul 119, versetul 142
Ferice de cel care propovăduiește „bunătatea și dreptatea” (Psalmul 101, versetul 1) și păzește „legea și dreptatea” (Psalmul 119, versetul 121), dragostea și dreptatea fiind singurele scări-surori ce leagă cerul de pământ.
Și închei tot cu o binecuvântare: „Ferice de cei ce păzesc legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme” (Psalmul 106, versetul 3), chiar dacă sunt răstigniți pe crucea nerecunoștinței.