Sunt pe lume semeni ce apar în toată „splendoarea” lor – goi în trăiri și desculți la minte – imediat ce au fost deposedați de spoiala funcției, așa cum, limitați și complet debusolați îi regăsim în prag de pensie pe cei care au pus profesia pe primul plan. Nu e o chestiune măruntă, ci onorabilă, îndeplinirea îndatoririlor profesionale cum se cere și cum se cuvine, fără a conta că meritele și victoriile nu sunt recunoscute, că satisfacțiile nu sunt pe măsura efortului depus, sentimentul datoriei împlinite conferind un confort psihologic. Nu știu, însă, dacă este un fapt remarcabil sau reprobabil (respectabil cu certitudine este) când omul își dedică existența exclusiv profesiei ori de dragul carierei, pe care o așază chiar și înaintea familiei. Personal, am unele îndoieli că o asemenea obsesie poate oferi o devenire umană deplină. În schimb, mi se par de-a dreptul admirabili toți cei care s-au afirmat și prin preocupările lor extraprofesionale. Și pentru că astăzi îl voi pomeni pe un preot-pionier în strângerea și sistematizarea folclorului românesc, doar cu titlu de exemplu înțeleg să mai amintesc aici pe preoții-prozatori Ion Agârbiceanu și Gala Galaction, pe preoții-patrioți Ioan Lobonțiu și Vasile Lucaciu.
Teologul, pedagogul, folcloristul, etnograful, naturalistul, istoricul și academicianul Simion Florea Marian s-a născut la data de 01.09.1847, în Bucovina, în satul de pe deal: Ilișești, situat dincolo de Gura Humorului, în imediata vecinătate a Sucevei și unde, la aproape un secol distanță, s-a născut și mama mea (Fie-i țărâna ușoară!), ce a trecut și ea munții în Ardeal și a cărei nepoată (fiica uneia dintre surorile mele) urmează a-și da în Anglia doctoratul în antropologie. O simplă coincidență și, totuși, aș fi curios să aflu dacă între cei doi, în întreg veacul ce a trecut, s-a mai interpus cineva care are legătură cu Ilișeștiul și care să se fi aplecat asupra obârșiei și evoluției umane, a sensurilor și simbolurilor sociale.
Școlit, mai întâi, în satul natal și la Suceava, Simion Florea Marian trece în Transilvania, pentru a urma cursurile gimnaziale la NĂSĂUD (veritabila vatră de cultură română) și la Beiuș, unde își ia bacalaureatul, desăvârșind studiile la Universitatea din Cernăuți – Facultatea de Teologie.
După o primă perioadă petrecută ca preot la Poiana Stampei, Cândreni, Volonca și Siret, Simion Florea Marian se stabilește la Suceava, unde ocupă și funcția de protopresbiter (protopop) și unde îi sunt încredințate catedrele profesorale de religie și de științele naturale ale Gimnaziului greco-ortodox din Suceava ( actualul Colegiu Național Ștefan cel Mare), cu mențiunea că în imobilul construcție din Suceava, în care a locuit și a lucrat neîncetat, cu dăruire și devotament acest harnic culegător de folclor a fost deschisă o casă memorială.
Preotul cărturar Simion Florea Marian este considerat cel mai de seamă folclorist și etnograf român, lăsând moștenire o operă fundamentală, vastă și încă neegalată în literatura de specialitate, o adevărată comoară de cultură a țăranului român. Pe lângă culegerile de folclor din toate ținuturile locuite de români, a scris și monografii despre sărbători, despre datini, tradiții și credințe românești, punând bazele etnografiei românești și a cercetării științifice a folclorului, dovedind dragoste față de sat, față de obiceiurile și ritualurile strămoșești, față de locurile, locuitorii și legendele ținuturilor pe care le-a cercetat, neobosit și aprofundat.
Muzeul Satului Bucovinean din Suceava.
Teologul Simion Florea Marian a fost membru în „Societatea geografică română” și „Societatea istorică română” (ambele din București), în Comisia centrală pentru conservarea monumentelor istorice din Viena, membru de onoare al mai multor societăți culturale, iar din data de 26.03.1881 și membru titular al Academiei Române.
Dintre cărțile publicate amintim: Poesii poporale române, Balade din Bucovina, Tradițiuni poporale române, Chromatica poporului român, Ornitologie poporană română, Descântece poporane române, Nunta la români, Înmormântarea la români, Nașterea la români – o trilogie a vieții -, Vrăji, farmece și desfaceri, Satire poporane române, Sărbătorile la români, Insectele în limba, credințele și obiceiurile românilor, Povești din Bucovina, Poesii poporale despre Avram Iancu, Portretul lui Miron Costin, Domnia lui Ștefan cel Mare, Biserica din Părhăuți, Condica Mănăstirii Voroneț, Condica Mănăstirii Solca, Sântul Ioan cel Nou de la Suceava, Legendele Maicii Domnului. Le-am enumerat intenționat pentru a reliefa spiritul enciclopedic al autorului și anvergura sa intelectuală, recunoscută implicit prin publicarea lucrărilor într-o vreme în care editarea unei cărți nu era tocmai un lucru oarecare.
Simion Florea Marian a murit subit, din cauza unei pneumonii, la data de 24.04.1907 (același an în care a decedat și Bogdan Petriceicu Hașdeu), lăsând în urma sa nu doar o întinsă operă publicată, ci și mult tezaur în manuscris. Numai Botanica poporană română – o veritabilă enciclopedie culturală – însumează aproape o mie de pagini, fiind publicate postum și următoarele lucrări: Hore și chiuituri din Bucovina, Istoria literaturii române din Bucovina, Păsările noastre și legendele lor, Basme din Țara de Sus, Legende istorice din Bucovina, Nuvele și amintiri, Mitologie românească.
Nicolae Iorga atrăgea atenția că: „ …nu se poate încerca pătrunderea științifică în sufletul acestui neam fără întrebuințarea integrală a trebuincioaselor cărți pe care le-a pregătit, poate fără să-și dea seama pe deplin de toată însemnătatea lor, harnicul și modestul cleric” Simion Florea Marian.