Biserica Evanghelică (Luterană) din Șieu-Măgheruș

Acum, când căutam să evidențiez lipsa de inspirație a celor care au amplasat Combinatul Siderurgic din Hunedoara lângă Castelul Corvinilor, mi-am adus aminte de conversația purtată de un prieten cu fiul său de câțiva anișori. Se aflau în mașină când șoferul din fața lor a pus brusc frână iar cel mic a exclamat ofensat: „Ce prost!”, la care tatăl îi răspunde cât se poate de serios: „Nu-i spune așa, e doar mai puțin perspicace”. Cam de așa ceva au probat și cei care au amplasat, cu decenii în urmă, cele două blocuri în centrul localității Șieu-Măgheruș, obturând vederea spre una dintre cele mai vechi biserici bistrițene.

Am descoperit-o întâmplător urmând „drumuțurile” ce dublează șoseaua națională și care fac legătura între satele componente: Arcalia, Chintelnic, Crainimăt, Podirei, Șieu-Măgheruș și Valea Măgherușului – un exemplu demn de laudă și de luat în seamă. În Slovenia am întâlnit un veritabil păienjeniș de benzi asfaltice, folosite preponderent ca piste de bicicletă și care duc facil drumeții dintr-un sat în altul pe trasee prestabilite, punctate cu obiective turistice.

În trecut localitatea Șieu-Măgheruș s-a chemat Sajomaghyaros (în limba maghiară), Ungersdorf, Nussdorf, Maghyarosch (în limba germană) și Angersch (în dialectul săsesc).

Monumentul eroilor din Șieu-Măgheruș. În fundal se desfășoară Castelul RaKoczi, astăzi sediu de primărie, imobil edificat în secolul XVIII-lea de familia nobiliară Rakoczi, ai căror reprezentanți au mai lăsat pe pământ și clădirile din Șieu, Urmeniș, Gurghiu, Iernut și Gilău.
Biserica ortodoxă din Șieu-Măgheruș, fostă biserică greco-catolică, imobil edificat în anul 1880.

Biserica Evanghelică (Luterană) din Șieu-Măgheruș este un monument istoric de secol XIII-XIV -lea, începută în stil romanic, continuată în stil gotic și care a suferit transformări în timpul reparațiilor efectuate în anii 1633 și 1863. După exodul sașilor din Transilvania, petrecut la finele celui de-al doilea război mondial, clădirea de cult a fost folosită timp de câțiva ani de comunitatea ortodoxă, până la preluarea fostei biserici greco-catolice – cult religios scos în afara legii, în timpul regimului comunist, prin Decretul 358/1948.

Un giuavaier arhitectonic, părăsit în „dosul” a două blocuri ridicate „contra-naturii” rurale.
Acoperișul e degradat și aproape de colaps. E o minune că se mai ține în picioare și încă are puterea de a înfrunta, cu stoicism, ploaia, înghețul, vântul.
Latura sudică, cu portalul de intrare în arc frânt. Câți credincioși au intrat pe această ușă la botez, la căsătorie, la parastas. Câte rugăciuni s-au înălțat din incinta ei și câte a văzut și a auzit. Și noi, nepăsători, o lăsăm să moară-ncet…
Vorba aceea: „Întrebarea care se pune nu este: dacă, ci când?” se va culca sărmana la pământ. Treburile nu sunt tocmai cum ar trebui să fie dacă instituțiile publice ce se ocupă de monumentele istorice nu au alocate fonduri pentru conservare și obligații concrete pentru reabilitare. În stațiuni precum Govora sau Borsec aleile sunt străjuite de ruine înscrise în repertoriul monumentelor istorice. Nu s-a procedat la exproprierea lor și nici nu au fost siliți proprietarii să le renoveze, ci se așteaptă căderea lor pentru a se putea întocmi „certificatul de deces” și debarasarea terenului, spre încântarea investitorilor imobiliari.
Tăcută, așteptând mântuirea, nu de la funcționarii neputincioși sau nepăsători din cadrul Ministerului Culturii, ci de la administrația publică locală a celor șapte sate.