… putem avea, la picioarele noastre, un petecuț de paradis, uitat parcă dinadins pe pământ. Cu numai doi lei și cincizeci de bani, cât costă un bilet de vizitare al parcului dendrologic din Arcalia, unde ne putem preumbla desculți prin iarba înrourată (udă și crudă), în care putem contempla coroanele copacilor cățărați în cer și surâsul suav al florilor de-nu-mă-uita, în care putem sta locului nestingheriți, ascultând cu ochii închiși trilul de mierlă și foșnetul frunzelor tulburate de vânt. La „viteza de croazieră” cu care ne conducem traiul cotidian, pare potrivit, ca periodic, să punem pe pauză învolburarea viageră și să ne răsplătim cu momente de „suflet liniștit și inimă-mpăcată”.
Dacă n-aș fi întâlnit o atmosferă îngropată în acalmie, pentru descrierea destinației de călătorie aș fi apelat la un debut propriu basmelor: … tărâmul lui Verde-Împărat se află amplasat la 15 km depărtare de Bistrița și se întinde pe mai bine de 15 ha, unde sade-n pace un vechi și deosebit castel, ce are aproape 150 ani și care este împresurat de peste 150 de specii aparte de arbori.
Din câte se știe, aici, în Arcalia, la începutul secolului al XIX-lea, Janos Bethlen (aparținând străvechii familii nobiliare Bethlen) a amenajat unul dintre primele parcuri în stil englezesc din Ardeal, transformat apoi de un descendent de-al său – de contele Bethlen Balazs (Bela) – în parc dendrologic, tot el fiind cel care a edificat și actuala construcție. După naționalizare și o reprobabilă perioadă de lăsare în uitare, în anul 1963, fostul domeniu nobiliar a intrat în posesia Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind folosit ca Centru de Cercetări Biologice și Geologice și ca Centru Regional al Francofoniei. Supusă astăzi unui amplu proces de reabilitare (motiv pentru care nu poate fi, momentan, vizitată), clădirea din Arcalia constituie singurul castel din Transilvania ce cuprinde și elemente ale stilului mauro-bizantin – cu turnuri sub forma bulbilor de lalea – întâlnit la vechile biserici din perioada Imperiului Bizantin.
Pășind pe acest pătrat de pământ, încărcat de istorie, în minte mi-a răsărit un sugestiv proverb românesc ce spune că „iarna-i colț de iad, iar vara-i colț de rai”. Personal, la finalul plimbării duminicale, depănate alene pe aleile pietruite sau înierbate, de delimitare sau de legătură ori cu alură de labirint, ce se pierd în covorul verde ori care sunt mărginite de copaci înșirați, am simțit pregnant: că primăvara e paradisul pământului.
Și dacă nu e să fie…, propun să ni-l cumpărăm, din când în când, cu doar doi lei bucata.