Râpa Roșie

Nu întâmplător pe bancnota de 200 de lei (RON) aflăm astăzi gravat portretul MARELUI OM Lucian Blaga (profesor universitar, poet, lingvist, filozof, dramaturg, eseist, prozator, traducător, jurnalist și diplomat) și tot ca o dovadă de prețuire avem, în prezent, o universitate și un liceu ce îi poartă numele, dar să nu uităm ce nedreptate „mare cât casa” i s-a făcut în perioada comunistă, când a fost ostracizat, marginalizat, supravegheat de securitate, înlăturat din literatură, din Academie, din Universitate și trimis la „munca intelectuală de jos” (ca bibliotecar), iar în anul 1956, când a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură – de către un grup de intelectuali români stabiliți în Franța – și avea șanse reale de a-l obține, România nu l-a susținut, ci dimpotrivă, i-a pus piedici. Și de parcă toate astea nu erau destule, recent s-a mai făcut ceva : prin construirea unei săli de sport i-a fost nesocotită dispoziția testamentară de a fi înmormântat, cu vederea spre Râpa Roșie, în curtea bisericii din satul natal (Lancrăm – jud. Alba), unde tatăl său a slujit ca preot. Și uite așa veșnicia ce s-a născut la sat (cum Lucian Blaga a constatat) a fost silită să plece în pripă spre oraș, unde nu a mai ajuns, rătăcind și acum, undeva pe drum.

Chiar dacă râpa lui „Roșu Împărat”, îndrăgită de Lucian Blaga în copilărie, are astăzi un statut special, fiind declarată rezervație naturală geologică și floristică, potențialul turistic de care dispune nu este, nici pe departe, corespunzător exploatat, lipsind elementara infrastructură : un drum rutier accesibil pentru toate autovehiculele; un centru de informare care se beneficieze de prezența unui ghid; un loc de relaxare și de protejare în caz de intemperii (spațiul fiind foarte generos); un traseu marcat adecvat și prevăzut cu puncte de belvedere…

Râpa Roșie cuprinde formațiuni specifice de șiroire care dau peisajului un aspect selenar și mai e ceva extrem de important: forma e în dinamică, fiecare furtună aducându-și aportul la remodelare.
„Surpătura” (așa -i spuneau bătrânii) e compusă din argilă roșie, torenții brăzdându-i, pe chip, cute adânci.
Între ridurile sale roșii stă ascunsă și o peșteră ce este dezvoltată în pământ și care are lungimea de 25 de metri (poreclită Gaura Hoților), precum și alte câteva grote și avene.
Abia de aproape răsare la rampă măreția peretelui aproape vertical ce depășește, pe alocuri, chiar și înălțimea de o sută de metri.
„Coasta” are parte de un contrast aparte, dat de cărămiziul dantelăriei și verdele vegetației dimprejur.
Formată din coloane ciudate, alăturate și formațiuni piramidale supraetajate, ce sunt separate de ravene abrupte, Râpa Roșie are înfățișarea unei uriașe orgi de pământ rozaliu.
La tot pasul aflăm turnuri, obeliscuri, contraforturi și tufișuri ce se cațără, într-o îndârjită luptă cu supraviețuirea.
Un astfel de povârniș argilos și arid, supus unui intens proces de eroziune, se încadrează în categoria de „badlands” (pământuri rele) și totuși cât farmec are.
În arealul prăpastiei au fost identificate și fosile ale unui dinozaur pitic, denumit popular balaurul bondoc.
Râpa Roșie e o adevărată capodoperă arhitectonică, născută de natură, sculptată în stil gotic cu dalta invizibilă a apei „cea de toate zilele”.

N-am fost niciodată în Cappadocia (Turcia) și nici în Colorado (SUA) nu cred că am să ajung vreodată, dar mă mândresc cu faptul că am văzut „Micul Canion al României”. Și sunt sigur că o puteți face, cândva, și voi.