Sunt pe lume profesii care nu se pot exercita ca o simplă îndeletnicire, care necesită o nemărginită afecțiune și devoțiune pentru națiune, căci îndeplinirea unei misiuni cu aură aristocrată, rațional asumată, este distinctă și mult mai presus de împlinirea datoriei deontologice de către un slujbaș de rând. Din rândul acestor profesioniști – ce bat la porțile excelenței – se înalță la loc de cinste dascălii ce izbutesc să treacă dincolo de rutinata trinitate : catedră – tablă – catalog (sau altfel spus : predare, ascultare, notare) și care își conștientizează acut menirea de apostoli ce le revine, cizelând caractere, însămânțând idei în mințile curate, deschizând drumuri și vise de urmat…
Din profesorat și-a făcut un ideal și Paul Tanco (24.07.1843, Monor – 11.09.1916, Năsăud), primul român ardelean care a obținut titlul de doctor în matematici, autor a unei culegeri de probleme algebrice (editată în anul 1892), precum și a numeroase studii de matematici elementare, astronomie, cosmografie, fizică și filosofie.

Fiu al grănicerului Ioan Tanco din Monor (jud. Bistrița-Năsăud) – decedat în cursul evenimentelor complicate ale anului 1848 și urmat în sfârșitul prematur, la scurtă distanță în timp, de către soția sa -, Paul Tanco, rămas în grija unui unchi și beneficiind de un ajutor bănesc destinat studiilor – acordat din fondurile grănicerești – a făcut clasele primare în satul natal, studiile liceale inferioare la Gimnaziul German din Bistrița, iar cursul superior al liceului la Blaj, unde și-a luat maturitatea. Consider că răsună mai adecvat față de actuala formulare: „și-a dat bacalaureatul”.

A urmat apoi Facultatea de Științe din Viena (1866-1870), perioadă în care a avut șansa de a-i cunoaște și de a dezvolta relații de prietenie cu personalități de primă mărime intelectuală: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Constantin Moisil și alți mari fruntași români aflați la studii în străinătate, îndeplinind calitatea de secretar a Societății literare „România”.

Între anii 1870-1872, Paul Tanco și-a desăvârșit studiile superioare la Carola Francisca Universitas Graecensis din Graz, fiind împodobit (așa e consemnat pe diploma de acordare) cu titlul de doctor în filosofie-matematică. Chiar dacă matematica e, în sine, o expresie elocventă a „iubirii de înțelepciune” și chiar dacă presupune folosirea unor raționamente logice, abstracte, alăturarea academică de „filosofie-matematică” pare destul de ciudată dacă omitem că de la anticul Aristotel și până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, „filosofia naturală” cuprindea și astronomia, și medicina, și psihologia, și matematica, și fizica, și că numai după dezvoltarea universităților moderne s-a realizat o separare clară, o specializare benefică și, implicit, o reclasificare a cărților, sens în care, de pildă, „Principiile matematice ale filosofiei naturale” din 1687 a lui Isaac Newton a fost etichetată, ulterior, drept un tratat de fizică.

După finalizarea studiilor universitare și până la pensionare, Paul Tanco a ocupat postul de profesor la Gimnaziul Superior din Năsăud, mulți dintre elevii săi, deveniți ulterior academicieni (inclusiv George Coșbuc și Liviu Rebreanu) trecând prin mâna și prin sufletul lui Paul Tanco, dascălul a cărui zel a fost neobosit și a cărui tact pedagogic a rămas viu în memoria colectivității. Totodată, el s-a implicat activ și în viața socială, făcând parte din conducerea Fondului Central Scolastic (destinat sprijinirii elevilor eminenți), din conducerea Societății de împrumut și de păstrare a banilor „Aurora” din Năsăud – prima instituție de acest fel înființată în Ardeal.

Ce palat școlar au ridicat înaintașii la Năsăud, cu peste un secol în urmă – și nu din fonduri europene, ci din banii rămași la data desființării regimentului de graniță -, și uite că nici una dintre generațiile ce au urmat nu i-au imitat, situația fiind similară și la Bistrița.