E doar dincolo de deal, la mică distanță de Bistrița, dar cum nu ființează un drum rutier direct, corespunzător amenajat, care să te ducă într-acolo, ești nevoit să treci Dealul Târgului spre Dumitra, iar din Cepari, din curba strânsă situată în centrul satului, să o iei spre stânga, totalul de parcurs fiind astfel de 24 km.
E regretabil că drumul direct existent, vechi de secole, nu e nici măcar pietruit cum se cuvine, chiar dacă peisajul pe care îl traversează este încântător, dar poate că e mai bine așa. Altminteri, Tărpiul nu ar mai fi ceea ce încă mai este: un sătuc ascuns, pitit printre coline, la adăpost de larma lumii, retras chiar și de la drumul ce face legătura între Cepari și Blăjenii de Jos și care taie în două larga depresiune ce se deschide înspre Valea Șieului.
Tărpiul este atestat documentar încă din anul 1332, purtând în trecut denumirea de Treppen (în limba germană) și de Torpeny (în limba maghiară), dar și derivatele de Terpiu ori Târpiu. În prezent în sat nu mai locuiește nici un locuitor de etnie germană, deși până în anul 1870 a fost locuit exclusiv de aceștia, iar în anul 1941 din cei aproape 1000 de locuitori, aproximativ 700 erau sași.
Biserica Evanghelică – Lutherană, actualmente Biserica Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ce stă impunătoare pe colnicul central al satului, datează din secolul XIV -lea și este înscrisă pe lista monumentelor istorice, alături de Turnul Clopotniță edificat în secolul XVI-lea și Casa Parohială ridicată la începutul secolului XIX-lea.
Biserica, de tip sală, are dimensiuni impresionante raportat la satul în care a fost ridicată, fiind de aproape 13 m lățime și de 33 m lungime, intrarea principală având o ușă masivă de lemn, încadrată într-un portal de piatră.
Fațadele bisericii sunt articulate pe contraforturi, pe ancadramente de piatră (similare cu cele de la Biertan), ferestrele edificiului sunt înalte și îngrijit lucrate, decorate cu muluri flamboiante, portalurile laterale sunt renascentiste, iar pereții poartă unele inscripții.
În interior, există un tabernacol de factură gotică amplasat în anul 1504 și un amvon gotic de piatră, frumos decorat, montat în anul 1524 pe latura nordică a navei, la care urcă în spirală o scară cu trepte de piatră și balustradă de lemn, dar și mici sculpturi, precum și urme de pictură murală.
În stânga navei se află sacristia în care se mai află încă o cristelniță de piatră
Chiar dacă în prezent biserica este ortodoxă, având iconostas și icoane așezate pe pereți, nu a fost pictată pe interior, păstrând superba suită de bolți stelate care coboară pe pilaștri masivi.
Turnul are aproape 20 m înălțime și este încoronat cu trei clopote: unul fiind turnat în anul 1811, iar celelalte două în anul 1924.
Din păcate, Tărpiul nu este promovat turistic așa cum ar merita, deși în miezul lui avem această biserică fortificată (cu turn și zid de incintă), la fel de valoroasă arhitectural ca și edificiile din Sighișoara și împrejurimile ei.
Dacă întrebi elevii din județ unde este Tărpiul, nu știu dacă sunt 10% care pot să-ți spună cum se ajunge aici și nu cred că sunt 5% care au vizitat această operă de artă rămasă din Evul Mediu.
Cum în prezent, fiecare localitate din județ deține microbuze școlare, ele ar putea fi folosite și pentru vizite de o zi la obiectivele turistice din județ, nu doar pentru a lua elevii din curtea școlii și a-i lăsa la poarta casei, la terminarea programului educativ. Dacă obiceiul persistă, sătenii vor deveni mai sedentari ca orășenii.
Și uite așa: dacă biserica din Tărpiu e aceeași de secole-n șir, calea unui copil de la școală spre casă nu mai e cert ca altădată: voioasă, gălăgioasă, jucăușă… Cu ani în urmă, la amiază, în orice sat era stăpână inocenta bucurie de a trăi. Acum, e tot mai liniște, precum în tainicul Tărpiu.