N-am să trec cu vederea că astăzi e ziua mondială a apei … cea de toate zilele, chiar cu riscul de a se spune că sunt rupt de realitate, adică deconectat de la năpasta care a năvălit năprasnic peste noi, și că mă ocup în clipe de cumpănă cu aspecte de natură voluptorie – un cuvânt care nu există în DEX, dar în terminologia juridică are înțelesul de lucru care nu este util, făcut în scop de lux și plăcere.
Acest oxid de hidrogen (pe seama lui circulă gluma că e zămislit dintr-o mamă și doi tați) este un element vital al vieții, un solvent indispensabil, chiar dacă nu-i nicicum: inodor, incolor și insipid. Dulce sau sărată, lichidă ori solidă, curgătoare sau stătătoare, de suprafață ori de subteran, apa este peste tot și într-o nemaipomenită mobilitate: curgere, evaporare și condensare. Și corpul uman e compus preponderent din apă, așezările umane sunt amplasate doar lângă apă, la naștere în apă suntem botezați și igiena tot cu apă (și săpun) ne-o asigurăm.
Orice, oricum și oricât aș spune despre picătura de apă (unul din elementele fundamentale, alături de aer, pământ,foc, lemn și metal), toate sunt truisme, adevăruri simple, banale și evidente, care nu merită enunțate.
Ca atare, am să las câteva fotografii făcute în Munții Rodnei să „ciripească” în locul meu.
