În „primăvara Paștilor”, ÎNVIEREA, precedată fiind de reprobabila faptă a răstignirii, are și o oarecare notă de vină, de tristețe, în timp ce Crăciunul este încărcat numai cu lumină și căldură, numai cu nostalgie și speranță, NAȘTEREA însemnând, prin excelență, un izvor de apă vie, de bucurie.
Indiferent dacă credem, sau nu, în cineva situat mai presus de sinele nostru, mărinimia este o calitate umană de primă mână, iar la un pas distanță de acest adevăr se află un altul, la fel de evident: moșul cu o singură mână (aceea de a dărui) este cel mai reprezentativ model de dragoste și, mai ales, de generozitate sau munificență, cum îi spuneau erudiții din vechime. Totuși, dacă stărui în cugetare realizez că moșul cel darnic are și mâna de primit: scrisorile cu dorințe. Simbolizând Spiritul Crăciunului și întruchipând peștișorul de aur ce îndeplinește dorințele, misiunea acestui bătrânel bonom constituie măsura sfințeniei pământene.
Cum fiecare dintre noi simte numai ce și cât poate pricepe este clar că una și aceeași sărbătoare va fi trăită în mod diferit. Acest aspect este subliniat și de Charles Dickens în partea de început a cărții „Colind de Crăciun”, dialogul purtat de unchiul „zgârie brânză, închis în sine și singuratic ca o stridie” cu nepotul său, bun și vesel, fiind memorabil:
„ – La dracu, sărbătorile voastre fericite! Ce este Crăciunul altceva decât un termen la care vă revine obligația să plătiți scadența biletelor, adesea fără să aveți bani? O zi în care ești mai bătrân cu un an, fără să fii mai tânăr cu o zi? O zi în care recunoști, făcând după douăsprezece luni balanța registrelor, că fiecare dintre articolele înscrise te-a lăsat fără cel mai mic profit? Dacă aș putea lucra după capul meu, continuă Scrooge pe un ton indignat, fiecare imbecil care aleargă pe străzi cu un „Sărbători fericite” pe buze ar fi pus la fiert în oală împreună cu propria-i budincă și îngropat cu o ramură de vâsc deasupra inimii!”
„ – Unchiule!, rosti nepotul vrând să se considere avocatul Crăciunului.(…) Cum unchiule, sărbătoarea Crăciunului e o prostie?, făcu nepotul lui Scrooge. Fără îndoială, că nu asta ai vrut să spui! (…) Sunt o mulțime de lucruri, mărturisesc, de pe urma cărora aș fi putut trage un folos, fără să fi profitat totuși, răspunse nepotul; printre altele și Crăciunul. Cel puțin am privit totdeauna ziua de Crăciun, când a revenit (lăsând la o parte numele său sfânt și originea sa dumnezeiască, dacă astfel de lucruri pot fi lăsate deoparte când te gândești la Crăciun) ca pe o zi frumoasă, o zi de îngăduință, de iertare, de milă, de bucurie, singura în calendarul lung al anului când știu că toți, bărbați și femei, par a-și deschide printr-un consimțământ tainele inimilor și par a vedea în oamenii cei mai de prejos de ei adevărați tovarăși de călătorie pe drumul morții, iar nu o altă rasă de creaturi, călătorind spre altă țară a făgăduinței. De aceea, unchiule, deși nu a pus în buzunarul meu nici cel mai mărunt ban de aur sau de argint, cred totuși că sărbătoarea Crăciunului mi-a făcut mult bine și îmi va face. Așa că repet: trăiască în veci Crăciunul!”
Revelația cotiturii binelui : „– Duhule, strigă el prinzându-se de veșmânt, ascultă-mă” Nu mai sunt același om care am fost. Nu voi mai fi omul care am fost, după ce am avut fericirea să te cunosc. (…) Voi cinsti Crăciunul în sufletul meu și mă voi strădui să-i păstrez cultul în tot timpul anului. (…) Ziua de mâine îmi aparține pentru a mă face mai bun și pentru a-mi schimba viața. (…) Fie binecuvântat Cerul și Crăciunul pentru binefacerile lor!” – Charles Dickens, Colind de Crăciun
Strămutarea în Spiritul Crăciunului : „Nu mai avu de-a face cu lumea fantomelor, în schimb se interesă de oameni, de prieteni și de familia sa, în tot timpul anului, pentru a se pregăti de Crăciun; în privința asta, toată lumea spunea că nimeni nu se pricepea mai bine să organizeze Serbarea zilei de Crăciun mai bine decât el. Ce bine ar fi să se poată spune la fel despre voi, despre mine, despre noi toți, așa cum spunea Tiny Tim: „ – Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, tot atât cât suntem de binecuvântați!” – Charles Dickens, Colind de Crăciun
Ninge calm în Ajun, totul e alb acum…