Astăzi scriu doar pentru a mă descotorosi de o curiozitate ce mi s-a agățat, ca un scaiete, de minte: oare câți dintre cei care au pus ștampila de vot, cu două mâini și în gura mare, pe ultimii doi președinți de țară îl susțin acum frenetic „Pe cel anume chemat…” și de ce i-aș crede că de această dată sunt pe cale să tragă lozul cel mare, și „câștigător pentru bietul popor”.

Trecând dincolo de întrebarea retorică, n-am cum să nu constat, cu oarecare tristețe, că avem tendința de a ne juca soarta la ruleta rusească, de a opta în orb, în necunoștință de cauză, cum s-a mai procedat când a fost instalat în fruntea țării primul președinte de după revoluție, ivit surâzător, pe cai mari, din spuma Mării Negre, fără a se cunoaște, câtuși de puțin, cine l-a plămădit, și care a fost, mai bine de un deceniu, adulat și aplaudat, doar pentru că, în contrast cu personajul sinistru de dinaintea lui, părea un om obișnuit și care dădea senzația că știe ce ne trebuie și cum putem să obținem. Ce a urmat? Liber la prins cheag de capital privat, prin devalizarea avuției de stat.

N-am de gând să intru pe sens interzis – și să fac o nefăcută, criticând hotărârile justiției – deși aș avea câte ceva de zis despre instituirea arbitrară a interdicției de a fi ales (exclusiv pe vorbe-n vânt, nu în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, cum trebuie să fie într-o democrație) ori despre anularea, la jumătate de drum, a unui scrutin electoral, fără prezentarea în considerentele actului decizional suprem a unor probe pertinente și concludente (în speță, nici măcar indicii temeinice nu prea par să fie, ci numai informații clasificate), dar mă miră nespus de tare că, nici în al doisprezecelea ceas, coaliția de guvernare nu dă semne clare de îndreptare. E pur și simplu paralizată și, din ce întreprinde, nu arată că a priceput, in extremis (subliniez încă o dată!!!), semnificațiile votului de blam exprimat. Cred că era oportun (și consider că s-a ratat momentul) ca partidele tradiționale să aducă în fața neamului românesc chipuri noi și profesioniști de netăgăduit, fără a le mai pretinde apartenență politică și fără a mai permite intrarea niciunui diletant sau impostor în corpul de conducători, numai pentru că ar fi sprijinit de nu știu care baron local. Salvarea lor – să sperăm că nu și a noastră – putea veni de la oamenii de bună-credință, corecți și competenți, ce au stat până acum departe de politică și sunt singurii în măsură să alunge șleahta de consilieri-politruci, ce se pretind atoateștiutori și care au acaparat instituțiile publice. Plecând de la aceste premise, apreciez că doar un om încuiat la minte nu vede ce se întrevede chiar și din cer: că de acum-nainte nu mai merge cu cârpitul, cu târâș-grăpișul: „E bine și așa rău!”, iar în ce privește perspectiva de țară cu amăgirea: „Nu e chiar așa de negru dracul”. Și nici de rășchirat.

Ca atare, într-o astfel de stare, un ochi îmi râde, în barbă, de inculții și de corupții care s-au îmbuibat, fără a le păsa că au dus țara într-o fundătură (tare mi-e teamă că vor schimba barca), iar celălalt plânge, în poală, că de, dăm sigur în altă boală. Au majorat populist, în plin an electoral și fără o bază bugetară solidă, și pensiile, și salariile, și indemnizațiile…, și credeau, „domniile lor”, că e suficient pentru ca omul de rând să le fie recunoscător, în cabina de vot. Dar vorba unui malamut: „Ghinion”! Aveau mari așteptări (în parte înșelate !!!) și de la reprezentanții bisericii, fiindcă i-au ridicat pe călugări în grad de bugetari (încasează de la stat o indemnizație lunară), în loc să crească semnificativ salariile preoților din parohiile mici, de pildă, și nici n-au impus depunerea unor declarații anuale de avere înalților prelați – grevați de legământul sărăciei, dar așezați în fruntea grilei de salarizare publică; iar din câte se pare (raportat la luările vădite de poziție a unor monahi), prezidențiabilul promovat nu a fost de dreapta, nici de stânga, ci unul care se pretinde de stâncă, de stâncă naționalist-ortodoxă, care se jură că nu fură și că-i fixat pe modulul dres și progres, fără strop de interes. N-am dovezi ca să contest buna lui credință, dar nici naiv nu sunt ca să mai cred că vom scăpa vreodată de camarilă, și de toate dedesubturile urât mirositoare, sforăriile, intrigile, rivalitățile, lăcomiile…, pe care le implică.

Pe de altă parte, nu prea cred că românii ce lucrează în străinătate – și care se îndestulează din fructele occidentale – țin morțiș să împingă căruța țării cu oiștea în gardul dictaturii, răzbunându-se în acest mod pentru că nu și-au aflat aici un rost, deși supărarea lor (ori chiar starea de frustrare încercată) o consider pe deplin întemeiată, câtă vreme fiecare din cele câteva zeci de mii de posturi ocupate, în cadrul instituțiilor publice, de către persoane ce cumulează pensia cu salariul, înseamnă, în fond, o șansă furată unei persoane tinere nevoită să plece din țară. Și cu proiecte realizate pe fonduri europene, întocmite pe cheltuiala statului român, la care să fie atașate ajutoare de stat, puteau fi ajutați pentru a se întoarce și a investi, cu folos, în țară, și să nu uităm că și învățământul superior are o cotă-parte importantă de vină, căci vinde iluzii, în chip deliberat, pentru profit, câtă vreme există o puzderie (fără de stele) de facultăți ce beneficiază de autonomie cu privire la numărul locurilor scoase la concurs (vorba vine!!!), iar din sutele de mii de absolvenți, scoși pe bandă rulantă (fără a conta nevoile reale ale societății), nici măcar a zecea parte nu-și află un post conform studiilor superioare, iar după încercări repetate de a accede, printr-un concurs ce se pretinde corect, la poziția socială visată, vor întoarce spatele statului român, și cu degetul mijlociu verticalizat, și cu sufletul rănit, radicalizat, vor lua calea amară a exilului pentru a lucra ce-or afla, dar fără a suporta, cel puțin, ironia unșilor și ajunșilor, prin mijloace necinstite, în vârful unui stat înțesat de uscături: „Ai făcut atâta școală înaltă pentru a fi vânzător la chioșcul din colțul străzii?!”

În schimb, sunt absolut convins că rezerviștii s-au mobilizat pentru a le da o lecție pe cinste „iluștrilor” conducători, ce nu au catadicsit să înlăture inechitățile crase adunate, de-a lungul anilor, în sistemul de pensii militare, iar prin multianualele ordonanțe-trenuleț, fără a oferi o explicație validă, au decis la cine dă – și la cine nu – cele șase salarii legale, legate de pensionare, iar în timp ce rezerviștii se judecau prin instanțe, fără a avea câștig de cauză – Curtea Constituțională statuând că statul se poate purta abuziv și arbitrar – alții continuau să încaseze astfel de prime grase. Mă-întreb totuși, câtă ură s-a putut acumula, dacă rezerviștii sunt mânați-nainte doar de dorința de a-i înlătura pe cei care i-au nedreptățit, care i-au umilit, fără a conta pe cine pun în loc: „Orișicare să vie, doar ăștia să nu mai fie”! Și când mă gândesc că, în prezent, rezerviștii militari și civili sunt considerați generație de sacrificiu, singurii care au obligația (nu și dreptul la răsplată, după faptă) să plece pe front în caz de război. Paradoxal este că prezidențiabilul perceput ca un personaj mesianic are curajul de a cere reintroducerea stagiului militar obligatoriu (și tinerii îl susțin!), iar cei de la guvernare, pentru a nu pierde din punct de vedere electoral, au amânat sine die luarea acestei măsuri, ce în alte țări s-a implementat deja.

Și mai constat ceva: în epoca vitezei, pe care o traversăm, când urmărirea unei emisiuni electorale televizate nu mai este, de ceva vreme, de actualitate, e limpede că numai mesajele concise, chiar dacă-s confuze, dar transmise cu o doză de solemnitate, se rostogolesc cu repeziciune în aria rețelelor de socializare și dau roade bogate, ce greu mai pot fi contracarate. Și cum suntem la fel de cuceriți de filmulețele, la minut, ce iau în derâdere chiar și lucrurile serioase, mă-ntreb dacă nu cumva, tot așa, vom și vota: nu doar la plesneală, ci și la mișto, în bășcălie…

P.S. Nu am nici un candidat preferat și dacă nici unul dintre prezidențiabili nu mă convinge că e pregătit și e potrivit pentru țară, la fel ca și altădată, n-o să mă duc la vot doar ca să mă aflu-n treabă!