Ieri a fost ziua Sf. Cuvioasa Domnica, ce marchează în mod simbolic finalul sărbătorilor de iarnă, și totuși zăpada îndelung așteptată refuză să acopere noroiul nimicniciei noastre și tonurile de maro ce au pus stăpânire pe pământ. Anul de singurătate, de care am avut cu toții parte, în loc să ne apropie, ne-a depărtat, ne-a înrăit și ne-a dezbinat (chiar și cu privire la virus și vaccin), conferindu-ne un univers cotidian cenușiu și un climat instabil. Cu toate acestea, în loc să ne îndemnăm la armonie și acalmie, ne incităm la răzvrătire, ne luptăm ca lupii pe funcții, chiar dacă țara e pe cale să naufragieze fiscal, iar în loc să fim mai curați sufletește și mai toleranți, ne revărsăm ura pe internet, sub protecția anonimatului, în exprimări abjecte, abominabile, așezate în comentariile la articole.
Dacă în „Țara de Jos” este acum, precum am spus, doar tină, teste și proteste, pe creste, în „Țara de Sus” s-a instaurat o împărăție de curăție, căci iarna a coborât ca un clopot asupra înălțimilor imaculate și a codrilor angelic împodobiţi. Și nădăjduiesc că, pe aceste creste celeste, nu se va schimba nimic, niciodată.
Pe timp de iarnă, urc rar în golul alpin. O fac doar uneori pentru a contempla de departe măreția muntelui, dar numai în drumeții de o zi pe trasee sigure și cunoscute, fără a mă avânta vreodată în expediții de-a lungul crestelor cu aspect de fierăstrău.
Iarna, culmile montane trebuie lăsate în pace, căci acum e vremea ce le-a fost sorocită pentru odihnă. Muntele nu hibernează sus, nu doarme dus, nu visează verde crud, ci stă treaz și contemplă cu ochii larg deschiși albul absolut ce se desfășoară pe întreg cuprinsul, nesfârșit și neînceput nici măcar de pașii jivinelor. Tot ce se vede e înmuiat în varul iernii năprasnice, iar restul e învelit temeinic în plapuma de zăpadă.
Dar la munte nu este mereu soare și cer senin. Pe timp de iarnă, un fenomen fascinant îl reprezintă viscolul. Stârnit adeseori din senin, vântul îşi probează din plin tăria, spulberând ninsoarea, antrenând şi depunând zăpada în jurul primului obstacol întâlnit în cale. Rafalele de vânt pot atinge viteza de 150 km pe oră şi sporesc de până la 10 ori efectele frigului, fiind posibil să nu mai zărim nimic la câţiva paşi distanţă, să nu mai distingem culmea şi calea de urmat, iar gerul să ne acapareze, chiar dacă suntem adecvat îmbrăcați. În astfel de împrejurări e de preferat să nu părăsim cabana. Nu o dată și pe timp de vară trecerea de la starea de calm sau de adiere slabă la vânt puternic ori chiar vijelie cu aspect de vârtej poate fi extrem de rapidă. Pentru a preveni dezechilibrarea, este de preferat, ca în astfel de circumstanţe concrete, să ne adăpostim o vreme în spatele crestelor ori în adânciturile din relief şi să ne dublăm echipamentul de protecţie inclusiv prin mijloace improvizate. Pentru a reliefa puterea muntelui amintim cele petrecute în perioada 12-14 iulie 1969 şi respectiv 24-26 noiembrie 1969, când au fost culcaţi într-o clipită la pământ milioane de metri cub de material lemnos (în acele împrejurări molidişul din bazinul superior al Bistriţei Aurii fiind greu încercat), precum şi marele incendiu de vegetaţie propagat în Bucovina în anul 1890, când au fost mistuite de foc aproape 1000 de ha de pădure.
În schimb, nu putem omite faptul că sus la munte ninsoarea e feerică. Putem afla pe dată asta dacă ne așezăm pentru câteva clipe pe spate şi privim înspre cerul invadat de fulgii tăcuţi şi jucăuşi. În marea de linişte ce ne împresoară putem auzi chiar și hora în care fulgii sunt prinși, iar dacă îi primim în palmă vom observa că sunt formaţi din unirea mai multor cristale de gheaţă şi îmbracă frumoase şi felurite forme geometrice. Când cad necontenit ei formează un strat protector pentru pământ, constituind o masă foarte grea şi compactă (se spune că un metru cub de zăpadă cântăreşte 85 de Kg, iar un gram de zăpadă e compus din 10.000 de fulgi) motiv pentru care, la nevoie, în stratul de omăt putem scobi adăposturi de care depinde supravieţuirea. În Munţii Rodnei s-au succedat șase ierni grele, una după alta (1979-1985), și s-au înregistrat ninsori abundente în martie 1900, decembrie 1921 şi februarie 1954 (stratul de zăpadă depășind cota de 2 m, iar troienile înălţate de viscol au ajuns până la 4-5 m), ninsori târzii în luna mai a anului 2011 și ninsori timpurii în noiembrie 1980, precum şi mari rupturi de coronament, provocate de zăpada bogată şi umedă, în perioada 08-10 aprilie 1979.
În zilele geroase de iarnă, pe timp liniştit şi în prezenţa ceţii, pe crengile copacilor, dar şi pe smocurile de ierburi uscate se depun mici grămăjoare de gheaţă ce prezintă ramificaţii cristaline sub forma frunzelor de ferigă şi a unor mici ghirlande. Această chiciură sau promoroacă face din codru o lume de basm, cu multe castele de cleştar şi năstruşnice statui, mai ales că la munte, de obicei, depunerile sunt de durată mai îndelungată, iar creaţiile speciale de filigran depăşesc uneori diametrul de 30 cm.
Un fenomen montan extrem îl constituie avalanşa ce antrenează de pe versanţi înspre văi mari cantităţi de zăpadă. Pornirea la vale prin alunecare şi rostogolire, generată de învingerea aderenţei zăpezii la sol se petrece preponderent pe pante cu înclinaţie cuprinsă între 20 şi 60 de grade şi pe firul văilor înguste în formă de V. Stratul vechi de zăpadă poate deveni el însuşi un pat de rulare pentru stratul nou depus, strat propice glisării zăpezii putând deveni şi o pătură de ienupăr pitic, un lan de afiniş ori smârdar. Din acest motiv este de preferat, inclusiv pentru cei care au trecut de stadiul de începători, ca o tură de iarnă pe un anume traseu să fie parcursă temeinic şi cu atenţie mai întâi pe timp de vară pentru a cunoaşte complet conformaţia reliefului în vederea alegerii pentru traversare a unor pante în trepte, cu denivelări şi presărate cu tufişuri şi blocuri de stâncă, ce sunt mai puţin pretabile declanşării şi derulării fenomenului de măturare a omătului. Cu titlu exemplificativ amintim avalanșa declanșată în noaptea de 31 aprilie pe 01 mai a anului 2006 și care a spulberat refugiul din lemn ce fusese dat recent în folosinţă lângă Lacul Lala, rămășițele acestuia fiind găsite în vale, la mare depărtare. Pentru excursioniști, pot constitui pericole fatale și cornişele, nişte arcuri de pod formate prin sudarea zăpezii viscolite deasupra culmilor de munte, mult prelungite deasupra golului de dincolo de creastă şi care se pot rupe sub greutatea drumeţului, acesta prăbuşindu-se în prăpastie, aceleași consecințe grave putând produce şi podurile de zăpadă formate între doi pereţi apropiaţi ai unei crevase.
Tocmai de aceea, la munte, pe timp de iarnă, se recomandă permanent prudenţă şi profesionalism, cerințe ce trebuie respectate și în vreme de epidemie, fără a căuta să ieșim în evidență și să facem pe grozavii, punându-ne astfel în pericol, nu doar pe noi, ci și pe cei ce ne-nsoțesc ori sunt sortiți să ne salveze.