De profesorul Alexandru Husar am aflat de la părinți, care discutau despre el cu deferență, și cu sinceră încântare că l-au cunoscut. Casa părintească a marelui cărturar, joasă și cu târnaț lung, se afla la nici două sute de metri de casa noastră, în capătul de jos al derdelușului, pe dâmbul de deasupra gării din Ilva-Mică. Nu-mi amintesc dacă mai trăia „Husăroaia” (cum îi spuneau iloanii mici d-nei Veronica, mama profesorului), când am dobândit putere de înțelegere, și nici dacă fratele acestuia, Emil Husar, ceferist ca și tata, mai locuia sau nu în casa situată dincolo de gară. Dar umbra intelectuală a profesorilor universitari Alexandru Husar (maestru de estetică) și Tudor Jarda (mare meșter de armonie, ce avea și el rude care locuiau la câțiva pași distanță de rudele celuilalt) mai dăinuia încă peste satul dintre ape.
Pe drumul devenirii noastre încă putem pune repere morale reale, ce sunt deopotrivă modele de urmat, dar cu toate acestea, într-un mod oricum imputabil, fie pur și simplu le-am uitat, fie cu invidie am îngropat amintirea meritelor care i-au înălțat, spre a ne lumina și călăuzi. Poate n-ar fi lipsit de sens, ca în fiecare școală, la orele de diriginție, să se amintească despre înaintașii care au reușit nu doar să-și schimbe numele în renume, prin izbânzile profesionale sau performanțele personale (sportive, artistice, culturale…), ci și să facă cunoscut tuturor locul în care s-au născut ori au învățat. În Năsăud, pe bună dreptate poreclit „Orașul Academicienilor”, la capitolul materii școlare opționale, s-ar putea regăsi una denumită „Personalități năsăudene”. Așa cum Napoleon le amintea mereu soldaților săi că în ranița fiecăruia dintre ei se află așezat bastonul de general, tot așa li se poate insufla elevilor ideea că se poate, dacă vor cu adevărat ceva, indiferent de familia și de localitatea în care au văzut lumina lumii.
„La noi, rar întâlnești astăzi un om înțelept și pururea harnic, politicos și extrem de modest, frumos la corp și luminos la fapte. Însă și mai rar asemenea oameni sunt apreciați în timpul vieții. Abia după plecarea lor la cele veșnice le observăm aportul, valoarea. Unul dintre ei a fost profesorul universitar ieșean, doctor docent Alexandru Husar, îndrăgostit în egală măsură atât de Ardeal, cât și de Moldova.” (Ion Berghia)
Alexandru Husar s-a născut la data de 26.04.1920 în localitatea Ilva-Mare (Bistrița-Năsăud), într-o familie de ceferiști, și a copilărit în Ilva-Mică. După cum afirma o altă mare personalitate universitară ieșeană (prof. univ. Gavril Istrate), legat printr-o prietenie de aproape 80 de ani de celălalt, la „Liceul George Coșbuc” din Năsăud, unde au învățat amândoi, Alexandru Husar „… a fost un elev strălucit, cel mai bun din clasă, premiant în fiecare an”. După terminarea liceului, Alexandru Husar a urmat cursurile Facultății de Filozofie și Litere din București (fiind un discipol al profesorilor Tudor Vianu și Mihai Ralea), după absolvirea căreia a revenit în Năsăud unde, în perioada 1945-1950, a îndeplinit calitatea de profesor de limba română și filozofie la Liceul „George Coșbuc”, dar și de director al Muzeului Grăniceresc Năsăudean și al Arhivelor Statului din Năsăud. În anul 1951, dat fiind calitățile profesionale probate, Alexandru Husar este remarcat și recompensat de către conducerea universității clujene care i-a oferit un post la facultate, perioadă în care a devenit un apropiat al regretatului cărturar Lucian Blaga. Destinul însă, dar și cunoscutul său prieten Gavril Istrate (pe atunci decan al Facultății de Filologie din Iași) l-au îndemnat să se stabilească, în anul 1959, în orașul celei mai vechi universități românești, unde va trăi și va munci ultimii săi cincizeci de ani, urcând toate treptele ierarhiei învățământului superior, și unde va trece la cele veșnice la data de 17.05.2009, fiind înmormântat în cimitirul din umbra zidurilor Mânăstirii Galata.
Poet și scriitor consacrat, Alexandru Husar a publicat mai multe cărți, bine primite de publicul cititor și foarte apreciate de criticii literari: Dincolo de ruine (Cetăți Medievale), Lecțiile istoriei, Întoarcerea la literatură (Printre clasici), Izvoarele artei, Irenicon (un volum de versuri), Poeme de odinioară, Periplu prin memorie, Vremea de apoi… Totodată, a publicat sute de articole în revistele de specialitate și a tradus zeci de cărți, recent citind în tălmăcirea sa elegantă volumul de poezii „Grădinarul” (Rabindranath Tagore), editat de Institutul European, în anul 2006.
„… M-am bazat pe ideea că studenții nu sunt vase care trebuie umplute, ci făclii care trebuie aprinse… Nu caut să fiu admirat, ci crezut… Eu nu exist ca om, ca dascăl, în ochii lor, decât prin valorile pe care le pot impune, spre care-i pot înălța cu ochii deschiși… Am devenit eu însumi prin ei mai om, mai aproape de oameni și de viață și, nu în ultimul rând, mai aproape de artă, cu care m-au obligat să țin pasul ferm, să nu ostenesc a le-o face iubită și înțeleasă, spre a-i ajunge din urmă, an de an, menținându-mi ei înșiși iluzia că am aceeași vârstă.” (Alexandru Husar – Portrete în timp, Grigore Ilisei)
„Acolo e mica mea patrie originară, acolo m-am format. Acolo am învățat cu glas tare poezii de Coșbuc și Eminescu, acolo am debutat cu poezie și proză în revistele Vatra și Solia, acolo am scos, ca elev, reviste și am visat cărți… Acolo am început să fiu om și acolo, câțiva ani, alături de foștii mei dascăli, în aceeași cancelarie, dascăl de română și filozofie eu însumi, acolo am fost. În sufletul meu răsună și azi Oda liceului năsăudean.” (Alexandru Husar – Portrete în timp, Grigore Ilisei)
„Fără să-mi fac iluzia că pot fi mai mult decât ceea ce sunt mă leg de o frază a lui Iorga care spune: „Și o inteligență mică poate folosi dacă lucrează cu disciplină într-un câmp potrivit cu dânsa, ea poate chiar apleca arborii cei mai înalți prin vârfurile de jos ale ramurilor”. La o vârstă, vorba lui Goethe, „nu e încă iarna, dar e toamna minunată a tuturor rodirilor”, de când răsare soarele și până apune, trag zile în șir la rindea ca un tâmplar. Fericesc ziua în care am scris două-trei pagini asupra cărora nu mai revin.” (Alexandru Husar – Portrete în timp, Grigore Ilisei)
„În două locuri, omul nu poate face răul pe lume: într-un templu și într-o bibliotecă.” – „ Candelă a culturii”, Alexandru Husar.