Tag: Muntele pe timp de iarnă

Mut ca piatra și adânc adormit în alb, stă muntele iarna. Acolo și acum, totul e dalb, totul e calm…

Pustiu și bântuit de viscole, de avalanșe, e golul alpin. Amuțite și ațipite în troiene stau și stânele văduvite de ecoul tălăngilor, a lătratului de câine, a hăulitului… Și caprele negre au abandonat locurile încărcate de lumină argintie, în care cerul sărută pe creștet pământul. În căutarea hranei, ciopoarele au coborât în codrii cățărați cu îndrăzneală pe versanții abrupți. Doar marmotele au rămas acolo sus, sub stratul gros de omăt, în încăperile spațioase durate sub stâncării și căptușite cu ierburi. … Citește mai departe

Ieri a fost ziua Sf. Cuvioasa Domnica, ce marchează în mod simbolic finalul sărbătorilor de iarnă, și totuși zăpada îndelung așteptată refuză să acopere noroiul nimicniciei noastre și tonurile de maro ce au pus stăpânire pe pământ. Anul de singurătate, de care am avut cu toții parte, în loc să ne apropie, ne-a depărtat, ne-a înrăit și ne-a dezbinat (chiar și cu privire la virus și vaccin), conferindu-ne un univers cotidian cenușiu și un climat instabil. Cu toate acestea, în loc să ne îndemnăm la armonie și acalmie, ne incităm la răzvrătire, ne luptăm ca lupii pe funcții, chiar dacă … Citește mai departe