Dacă prin cărțile de basm ale copilăriei l-am întâlnit pe Roșu-Împărat și pe Verde-Împărat, în vecinătatea casei părintești, în „Vârvu livezii” cum îi spuneam cu toții, l-am cunoscut pe Albul Împărat. Nu unul, ci un pâlc de curați împărați. Îmi amintesc cu emoție primii ani de viață când eram pur și simplu fascinat de coloanele albe ale mestecenilor ce răsăreau din verdele pământului și se înălțau mândre spre albastrul cerului. Și mai târziu, când am aflat pentru întâia dată de existența raiului mi l-am închipuit aidoma mestecănișului ajuns la maturitate, prin grija și îndârjirea bunicului patern, cu policromul său covor de flori de câmp, cu cetele de gâze, bondari, fluturi, ce zburdau în voie, și corul ce ciripea nestingherit prin ramuri. După ce bunicul a împărțit pământul fiilor săi, cei tineri, pe atunci, „Dumnezeu să-i odihnească în pace!” acum, l-au pus repede la pământ, pentru a căpăta lesne niscaiva lemne de foc și pentru a putea planta în loc pruni pentru pălincă, lăsându-mă fără grai și fără petecul de rai. Când i-am relatat bunicului pricina mea de mâhnire m-a privit înduioșat și mi-a zis: „După cum bine știi și eu am ținut la copacii aceia. Nu toți suntem însă făcuți la fel. Oricum, nu fii supărat, dragul bunicului, căci raiul din sufletul tău, pe pământ numai acolo îl afli, nu ți-l poate tăia nimeni, și nici mestecenii din amintirea ta”. Peste ani, în semn de respect, în „Vârvu livezii”, am lăsat să crească iarăși un buchet de mesteceni. Chiar dacă par minunați, n-au atins cota de măreție a înaintașilor și poate nici nu o vor atinge vreodată.
Deunăzi, într-o drumeție de nici cinci ore, am traversat un alt plai de rai. Prea puțini cunosc faptul că ulița ce duce la cimitirul din comuna Ilva-Mică dă de fapt în orașul-stațiune Sângeorz-Băi, după ce urcă Fața-Dealului și străbate împărăția unui alt „Alb-Împăcat”. Și cum ori de câte ori străbat un asemenea tărâm de poveste gândul îmi zboară la țările nordice ale Europei, n-am cum să nu-mi amintesc și faptul că în acele ținuturi școlarii fac foarte multe cursuri afară, petrecând timpul în aer curat și învățând laolaltă lucruri practice. Cu toții știm prea bine că, de ceva vreme, inclusiv la sate, copiii sunt dependenți de ecrane, în loc să alerge în libertate și să se joace împreună pe ulițe ori pe tăpșane. Cunoaștem, de asemenea, și faptul că o excursie de o zi echivalează cu 10 cărți citite, dacă este însoțită de exemple reale și explicații utile și pertinente. În pofida acestor aspecte ce se bucură de notorietate, încă nu avem curajul de a-i imita pe ceilalți, fără pic de jenă, în lucrurile ce s-au dovedit bune și corecte, de a renunța la tiparele didactice, la confortul clasei.
Dacă s-ar opta pentru o drumeție multidisciplinară, cel puțin în săptămâna „Școala altfel”, urmând un asemenea traseu, elevii ar putea afla, de pildă, ce înseamnă un exercițiu de respirație regulată, cadențată cu pașii de urcuș (la ora de educație fizică); multiple cunoștințe și curiozități despre mesteacăn, și diferențele față de celelalte foioase (la ora de botanică); diverse date despre sălbăticiunile ce sălășluiesc prin codrul cel alb, chiar și după urmele găsite pe zăpadă ori pe un petec de nămol (la ora de zoologie); informații despre vechile cronici scrise pe coajă de mesteacăn și donițele făcute din acest lemn prețios (la ora de istorie) ori câteva versuri memorate din mers la ora de literatură, căci sunt o puzderie de poezii dedicate mestecenilor, și chiar cântecele, la care profesorul de muzică ar putea, cu voioșie, da tonul. În plus, copiii ar recepta excursia făcută prin împrejurimile satului ca pe un eveniment deosebit, de care își vor aminti cu drag și care este de natură să le sădească în suflet sămânța de a descoperi lumea înconjurătoare în mod nemijlocit. Deocamdată, cei zăriți cu rucsacul în spate îndreptându-se spre munți sunt întrebați, nu cu un aer de nevinovăție, ci cu un soi special de viclenie, de batjocură, la ce bun se duc, așa degeaba, pe dealuri. Explicabil întrucâtva căci sunt mulți oameni care au trăit o viață în sătucul de sub deal dar n-au avut curiozitatea de a-l urca o singură dată. Numai dacă reușim să deschidem un cu totul alt orizont copiilor avem șansa ca peste ani, cândva, să avem și noi o țară ca afară, cu accentul pus pe turism, mai ales că agricultura de munte este aproape abandonată.
Fiecare om și fiecare pom este seducător, așa cum orice locșor sau lucrușor din lume este fermecător. Să nu ezităm a le cerceta pe toate, cu atenție și afecțiune.