„Bătrânii cred în tot, adulții se îndoiesc de toate, tinerii știu totul” – Oscar Wilde.
Astăzi, pare valabilă o altă vorbă veche: „Tinerii încă nu știu, iar bătrânii nu mai știu”, căci într-o lume ce se vrea cu susul în jos, întoarsă parcă pe dos și pe cale să rămână fără un set solid de principii, fără motivante modele morale și fără o scară reală de valori, un om obișnuit va fi calificat ca prost, dacă se poate înfrupta din banul public și nu o face, sau i se va pune eticheta de înapoiat, dacă crede în Dumnezeu ori dacă își lucrează pământul primit de la părinți. Și justiția, biblioteca, căsătoria, sunt împinse spre derizoriu, iar drumeția cu rucsacul în spate tinde să devină o preocupare „proletară”, desuetă, când mai nou se urcă la munte călare, pe herghelia de „cai-putere”.
Dacă bradul secular sau cerbul matur, răsfiră o stare duminicală de acalmie și de resemnare în fața zilei de luni ce urmează, trupul tânăr al cerbului ce colindă codrii în căutarea ciutelor este impresionant. Ce ținută impecabilă adoptă, ce hotărâre pune în fiecare pas și ce privire fermă exprimă când simte că vine și vremea lui, de glorie, cum la fel de impunător e și trunchiul tânăr de brad: statură ce denotă tărie și trăinicie; înveliș curat și neted; rădăcini ce străpung stânca; ramuri viguroase, aranjate armonios în mănunchiuri de câte patru; un veșmânt verde-crud și un vârf ațintit obraznic spre cer.
Tinerețea e o trufă de pus pe piedestal. Numai tinerețea are parte de un optimism debordant și o dezarmantă siguranță de sine. În tot ce întreprind, tinerii probează un spirit liber, clădit pe credința că este timp pentru toate, că totul li se cuvine și că nimic nu le este îngrădit. Și mai știu ceva: că surprizele și izbânzile îi așteaptă la porțile destinului, cum pe vremuri îi așteptau cadourile sub pomul de Crăciun.
Să nu le frângem aripile puse la vise, prevestind praguri și poveri, să nu-i pângărim cu prejudecăți și să nu mai rostim, repetat și plini de mândrie: „pe vremea noastră…”, căci n-am fost mai merituoși, ci dimpotrivă. Am fost generația care a risipit fără regrete avuția națională și care ne-am mutat fără rușine în „casa poporului”, cea mult hulită; care ne-am înrolat în legiunea străină a valutei și am păstrat vie făclia speranței de câștig fără muncă (Caritas, Bingo, Loto, pariuri sportive și alte „păcănele”). Ce exemplu prost dăm tinerilor dacă fățiș, fără pic de pudoare, suntem în stare să emitem o lege cu dedicație (pentru a face scăpat un lider, de pildă), ori o lege aspră, extrem de împovărătoare, și tocmai emitentul să o încalce grosolan, tolănit la taclale, cu trabucul în gură și paharul de whiski în mână.
Cred că a venit timpul să rupem rândurile și să facem un pas în lateral, pentru a-i lăsa să se afirme pe cei care vin după noi și cărora le pasă de viitor. Dacă vor rămâne la umbra „seniorilor” legați cu lanțuri de scaunele încărcate de privilegii, tinerii vor crește strâmb și se vor nărăvi în rele și fărădelegi.
Haideți să-i lăsăm liberi și așa cum sunt: drepți, luminoși, frumoși, viguroși, curajoși, valoroși… și capabili să facă o țară, ca afară, căci singura noastră scăpare e o altă „generație pașoptistă”.