Ce se aude (și ce se vede) pe munte

Din Șesul Becleanului (de la ieșirea din oraș și până la pasajul rutier suprateran) se deschide, spre stânga, o perspectivă generoasă spre Țibleș și Pietrosul Rodnei, iar Țibleșul se vede bine și din Braniștea, și din Șieu-Sfântu, și din Dealul Târgului (Dumitrei), și din Pasul Șetref (Romuli), iar Munții Rodnei și din Cotul Crainimătului (Dâmbul Sărății), și de la Puntea Sângeorzului Someșan, dar punct de belvedere ca Pasul Tihuța nu-s prea multe în țărișoara noastră, oferind un rotocol cu imagini de panoramă spre Ineul Rodnei, spre Oușorul Suhardului, spre Bistriciorul Călimanilor, spre Heniul Bârgăului…, și implicit convingerea că munții sunt … Citește mai departe

Mic manual de mărinimie

Încă din antichitate dăinuie credința că „Omul are, cu adevărat, ce a dăruit!” (Seneca). Păstrând esența, Sf. Francisc de Assisi a adăugat: „Prin dăruire, primim!”, în timp ce Maica Tereza a pus accentul pe o altă fațetă a generozității: „Nu contează cât dăruiești, ci câtă dragoste pui în ceea ce dăruiești!”, echivalentul proverbului românesc: „Darul nu după mărime, ci după dragoste se prețuiește”, țăranul român fiind convins de rostul divin al mărinimiei: „Dar din dar se face rai”. Și multe altele s-au mai spus de-a lungul vremii despre generozitate: că omul trebuie … Citește mai departe

Alma Mater

Raportat la data nașterii, sunt rodul dragostei din timpul sărbătorilor de iarnă, așa cum măierenii mai vârstnici – coțobreii, cum au fost porecliți – sunt rodul dragostei din zori, calitatea de instigator revenind „ghezășului de Bucureșci ce bucina la cinci” și care ridica întreg satul „în capul oaselor (osului) cu juma de ceas mai iute” decât se cuvenea. Cam așa o dădeau „pe râs” invidioșii – adică neputincioșii din alte sate – când venea vorba despre comuna ce s-a înălțat, prin propriile puteri de facere, pe culmea natalității și care a deținut, decenii de-a rândul, recordul național de mame eroine … Citește mai departe

Citadela de iubire

Nu pentru a ieși în față sau pentru a da lecții mi-am deschis acest blog, chiar dacă s-ar putea interpreta și așa. Și nici n-am decis dezvăluirea propriilor păreri, preocupări și preferințe pentru a-mi umple timpul liber; pentru a recupera răstimpul în care deontologia profesională m-a privat de dreptul la exprimare publică ori pentru că nu mă pot opri, nicidecum, din pronunțarea – și redactarea – de „sentințe”, deși s-ar putea crede și așa. Adevărul este altul și extrem de simplu: ori de câte ori găsesc – în cărți și pe hărți – o idee înaltă ori o imagine ce … Citește mai departe