Vine o vreme – pentru unii, mai devreme, pentru alții, mult prea târziu – când omul realizează că dacă nu se mai grăbește, nu pierde, ci câștigă timp prețios, că durata e limitată și că selecția lucrurilor de înfăptuit este esențială, altminteri riscă să rătăcească prin hățișul vieții și să risipească, fără rost, și ce i-a mai rămas în punguța cu doi „bANI” a sufletului său. Tot cam pe atunci, conștientizând că postata (de cules ce-a cultivat) pe care o are în față e neîndoios mai scurtă față de întinderea lANULUI de ANI, legați în snopi cu amintiri, ce se … Citește mai departe