Atunci când n-avem cum să mai dăruim mamei o floare, putem să-i închinăm un gând pios, încărcat de recunoștință, să rememorăm clipe plăcute petrecute împreună, să păstrăm, cu ochii închiși, un minut de tăcere, facilitând întâlniri spirituale în eterul eternității.
Pornind de la aceste premise înțeleg să propun astăzi o destinație aparte, subiectivă din start, un locșor frumos de care sunt strâns legat și care reprezintă, în fapt, o călătorie spre obârșia ancestrală, îndepărtată și îngropată în uitarea inerentă istoriei.
Ilișeștiul – satul din deal – de care musai dai când treci de Humor și vrei să te duci la Suceava, a purtat vreme îndelungată denumirea de Illischestie deoarece, inclusiv în perioada interbelică, numărul cetățenilor de etnie germană a fost egal cu cel al românilor, cele două nații reușind să conviețuiască pașnic, armonizându-și interesele și împletindu-și, în timp, tradițiile și obiceiurile.
Vis-a-vis de fosta biserică evanghelică găsim astăzi gătită – reînviată și bine îngrijită – mănăstirea ortodoxă având hramul „Adormirea Maicii Domnului” și care a fost ctitorită între între anii 1709-1714 de către marele medelnicer Ionașcu Isăcescu și soția sa Alexandra (îngropați în incinta ei), fiind sfințită în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat și desființată ulterior, de către autoritățile austriece, în anul 1783, când biserica mănăstirii (inclusă astăzi pe Lista monumentelor istorice) a devenit biserică parohială.