E vară! Vreme faină de vacanță! Și numai bună de lăsat jos din povară și pentru luat un pic de distanță…, ieșind din starea de a fi asaltat, de a fi copleșit. Deunăzi, coboram cu liftul hotelului în care eram cazați, când la un etaj inferior s-a deschis ușa pentru a mai prelua o familie, iar când noi dădeam să ne înghesuim într-un colț pentru a le face loc și lor, bărbatul – zâmbitor, relaxat, amabil – a zis: „Nu, stați liniștiți, așteptăm să revină, doar suntem în concediu. Nu ne grăbim nicăieri.” Și ce mare adevăr grăia acest om. … Citește mai departe
Author: Justeţe.ro
Doar în doi, la Puzdrele, singurele…
Numai noi doi, adică eu și Andrei, într-o drumeție inițiatică, muntele având marele merit de a apropia oamenii și de a-i determina să se descopere, dilatând timpul și revărsându-l în discuții despre trăiri pe tărâmuri ce te impresionează adânc și de care sufletul îți rămâne strâns lipit prin bogatul rod al aducerilor-aminte.
Și țin să spun că nu o dată mi s-a întâmplat ca în minte să-mi încolțească un gând – lăsat neprelucrat -, sau să-mi înflorească o stare de spirit – pe lângă care am trecut în grabă -, pentru ca mai târziu să le aflu și la alții … Citește mai departe
CALEnDAR
În zilele noastre, când se vrea ca normalitatea – ancestrală – să nu mai fie necesară; când eleganta simplitate în alb-negru este denunțată public ca perimată și substituită, tot mai frecvent, și tot mai fervent de multicolor; când se cere lepădarea de datinile identitare și cultivarea mândriei de a fi atipic și globalist; când simfoniile (dar și romanele clasice în trei volume) sunt etichetate expresia incapacității creatorului de a sintetiza; când muzica ușoară e pusă la zid ca săracă și excesiv de sentimentală, mai sunt oameni care au tăria de a păstra, pe tărâm muzical, drumul ales, fără a se … Citește mai departe
Una-ntruna, pe la luna
Norman Vincent Peale cugeta cândva: „țintește către lună și chiar dacă ratezi, vei ateriza printre stele”, un gând similar rodind și în mintea lui William Clement Stone: „țintește către lună și dacă ratezi s-ar putea să nimerești o stea”. Desigur, respectivele îndemnuri de dezvoltare personală vizează, în principal, ridicarea ștachetei cât mai sus, în speranța că se va câștiga cât mai mult (fără a fi dezamăgit în caz de neatingere a obiectivului stabilit), dar ele pot fi folosite și ca punct de plecare în necesara încercare de depășire a așteptărilor pe care le-am așezat în calea pe care am apucat, … Citește mai departe
… de colț, sub bolți
Că dreptatea e o floare dalbă – și doar declarativ la toți dragă – ce răsare miraculos din mocirlă, precum orezul, abia în toamna anului 1993 am realizat mai pregnant, căci, pe atunci, sediul Judecătoriei Năsăud, unde am început ca judecător, era compus dintr-un coridor lung la parter, și o scară îngustă de care erau agățate, pe două etaje, câteva încăperi dificil de aerisit: la etajul 1 se afla biroul președintelui de instanță și al grefierului șef, biroul de executări și o sală de judecată neîncăpătoare, iar la etajul 2 compartimentul de arhivă-registratură și birourile judecătorilor (câte trei laolaltă) despărțite … Citește mai departe