Corneliu Milea

În cuprinsul romanului „Quo vadis” -pentru care, în anul 1905, scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură – apare și un personaj istoric inedit: Caius Petronius, cel care a scris „Satyricon” (o satiră a epocii romane din timpul domniei lui Nero) și care a fost poreclit „elegantiae arbiter” de către contemporanii săi.

Și arborii parcă se aliniază după un standard acceptat de majoritate. Noi însă, ființe superioare fiind, căutăm să contestăm utilitatea luării unui semen drept punct de referință, și implicit ca termen de comparație.

Și domnului avocat Corneliu Milea (24.11.1942 – 03.05.2021), ce a îndeplinit … Citește mai departe

Să nu dăm uitării…

Uitarea nu este, neapărat, o problemă de memorie. Și nici nu e de condamnat când este selectivă și folosită cu folos ca un sorb pentru stres, ca un sifon emoțional pentru toată gama de tulburări sufletești negative, dăunătoare: suferințe cumplite, eșecuri capitale, regrete obsesive… atâta timp cât ne redă puterea de a relua, de a merge mai departe.

Circula cândva o povestioară potrivit căreia, întrebat fiind ce vârstă are, un pacient ce urma să fie supus unei operații complicate pe cord a răspuns că peste șase luni urmează să împlinească 80 de ani, la care medicul, luat prin surprindere, a … Citește mai departe

Toponimia Munților Rodnei

Chiar dacă pare un subiect plictisitor și lipsit de însemnătate, nu pot trece cu vederea faptul că „botezul numelui” dat lucrurilor și locurilor a reprezentat un proces complicat și care s-a derulat necontenit, nu separat, ci interconectat la toate limbile „Babilonului”, fără a se putea lămuri cu exactitate de ce ridicăturii de pământ ce trece de opt sute de metri altitudine românii i-au atribuit termenul de munte, în timp ce alții îi spun mountain, berg, dag ori hegy, iar adânciturii alungite străbătută de un râu românii i-au zis vale, iar ceilalți au denumit-o valley, tall, vadi sau volgy.

Și atribuirea … Citește mai departe

Primăvara Paștilor

Cu riscul de a trece peste hotarul nesigur, sensibil, al saturației și cu promisiunea că nu o mai fac anul acesta, în cele ce urmează voi reda încă o colecție de „litere ilustrate”. Dacă Charles Dickens se pretează a fi citit iarna, în fotoliul din fața căminului, Nikos Kazantzakis e de preferat să fie lecturat primăvara, în fața ferestrei, frenezia narativă și explozia ideatică, ce caracterizează cărțile sale, asortându-se armonios cu elanul și entuziasmul naturii renăscute.

„Sărăcuțul lui Dumnezeu” – Nikos Kazantzakis

„Era primăvară, vreme însorită; pomii prinseră să înflorească; viile scoteau muguri, smochinii își deschideau primele lor frunzulițe fragede. … Citește mai departe

După 15 ani

Beneșul e un avanpost montan amplasat pe Culmea Curățelului ce leagă Vf. Ineu de comuna Rodna și care este cuprinsă între Cobășel și Baia (Valea Vinului).

Plecarea pe traseu se face din centrul localității Rodna, strada Toaca, ce urcă hotărâtă înspre codrul de pini și de molizi, fiind una dintre cele mai povârnite din câte am suit vreodată.
În aproximativ o oră de urcuș susținut se ajunge în capul cu cruce al dealului.
Tot în jur de o oră durează și drumul de culme, ce curge aproape pe orizontală și care ne conduce la stâna din Tarnița Beneșului.
Porțiunea finală
Citește mai departe