Uitarea nu este, neapărat, o problemă de memorie. Și nici nu e de condamnat când este selectivă și folosită cu folos ca un sorb pentru stres, ca un sifon emoțional pentru toată gama de tulburări sufletești negative, dăunătoare: suferințe cumplite, eșecuri capitale, regrete obsesive… atâta timp cât ne redă puterea de a relua, de a merge mai departe.
Circula cândva o povestioară potrivit căreia, întrebat fiind ce vârstă are, un pacient ce urma să fie supus unei operații complicate pe cord a răspuns că peste șase luni urmează să împlinească 80 de ani, la care medicul, luat prin surprindere, a … Citește mai departe